2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISPREȚUÍRE, disprețuiri, s. f. Acțiunea de a disprețui. [Var.: (înv.) desprețuíre s. f.] – V. disprețui.

DISPREȚUÍRE, disprețuiri, s. f. Acțiunea de a disprețui. [Var.: (înv.) desprețuíre s. f.] – V. disprețui.

disprețuire sf [At: LEON ASACHI, B. 72/5 / V: (înv) des~, (îvr) despreciuíre, (îvr) dispreciu~ / Pl: ~ri / E: disprețui] 1-2 Manifestare a disprețului (1-2) față de cineva Si: disprețuit1 (1-2). 3-4 Tratare cu dispreț (1-2) a cuiva Si: disprețuit1 (3-4). 5 Neluare în seamă Si: disprețuit1 (5). 6 (Înv) Ocărâre. 7 (Îvr) Depreciere.

DISPREȚUÍRE s. f. Acțiunea de a disprețui; dispreț. – Variantă: (învechit) desprețuíre (ALECSANDRI, P. III 340, ALEXANDRESCU, M. 153) s. f.

DISPREȚUÍRE s.f. Acțiunea de a disprețui. [< disprețui].

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

disprețuí [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciuí, (înv) des~ / Pzi: ~ésc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețuí (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.

DISPREȚUÍ vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].

DISPREȚUÍ vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)

A DISPREȚUÍ ~iésc tranz. A trata cu dispreț; a desconsidera. [Sil. -țu-i] /dispreț + suf. ~ui

desprețuì v. 1. a avea, a arăta despreț; 2. fig. a nu se teme de: viteazul desprețuește moartea.

* disprețuĭésc v. tr. (it. disprezzare, infl. de prețuĭesc). Nu pun preț pe, nu daŭ atențiune: înțeleptu disprețuĭește opiniunea vulguluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri

disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri

disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 disprețuiáscă

arată toate definițiile

Intrare: disprețuire
disprețuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disprețuire
  • disprețuirea
plural
  • disprețuiri
  • disprețuirile
genitiv-dativ singular
  • disprețuiri
  • disprețuirii
plural
  • disprețuiri
  • disprețuirilor
vocativ singular
plural
desprețuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desprețuire
  • desprețuirea
plural
  • desprețuiri
  • desprețuirile
genitiv-dativ singular
  • desprețuiri
  • desprețuirii
plural
  • desprețuiri
  • desprețuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: disprețui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disprețui
  • disprețuire
  • disprețuit
  • disprețuitu‑
  • disprețuind
  • disprețuindu‑
singular plural
  • disprețuiește
  • disprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disprețuiesc
(să)
  • disprețuiesc
  • disprețuiam
  • disprețuii
  • disprețuisem
a II-a (tu)
  • disprețuiești
(să)
  • disprețuiești
  • disprețuiai
  • disprețuiși
  • disprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • disprețuiește
(să)
  • disprețuiască
  • disprețuia
  • disprețui
  • disprețuise
plural I (noi)
  • disprețuim
(să)
  • disprețuim
  • disprețuiam
  • disprețuirăm
  • disprețuiserăm
  • disprețuisem
a II-a (voi)
  • disprețuiți
(să)
  • disprețuiți
  • disprețuiați
  • disprețuirăți
  • disprețuiserăți
  • disprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • disprețuiesc
(să)
  • disprețuiască
  • disprețuiau
  • disprețui
  • disprețuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desprețui
  • desprețuire
  • desprețuit
  • desprețuitu‑
  • desprețuind
  • desprețuindu‑
singular plural
  • desprețuiește
  • desprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desprețuiesc
(să)
  • desprețuiesc
  • desprețuiam
  • desprețuii
  • desprețuisem
a II-a (tu)
  • desprețuiești
(să)
  • desprețuiești
  • desprețuiai
  • desprețuiși
  • desprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • desprețuiește
(să)
  • desprețuiască
  • desprețuia
  • desprețui
  • desprețuise
plural I (noi)
  • desprețuim
(să)
  • desprețuim
  • desprețuiam
  • desprețuirăm
  • desprețuiserăm
  • desprețuisem
a II-a (voi)
  • desprețuiți
(să)
  • desprețuiți
  • desprețuiați
  • desprețuirăți
  • desprețuiserăți
  • desprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • desprețuiesc
(să)
  • desprețuiască
  • desprețuiau
  • desprețui
  • desprețuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

disprețuire desprețuire

etimologie:

  • vezi disprețui
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

disprețui desprețui

  • 1. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desconsidera nesocoti attach_file 5 exemple
    exemple
    • Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61.
      surse: DLRLC
    • O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155.
      surse: DLRLC
    • Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70.
      surse: DLRLC
    • absolut Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Dispreț + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00