2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dispensá [At: SĂULESCU, HR. II, 271/26 / V: (îvr) ~nzá / Pzi: ~séz / E: fr dispenser] 1 vt (Îvr) A permite. 2 vt A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. 3 vr (Cu determinări introduse prin prepoziția „de”) A se lipsi de cineva sau de ceva. 4 vr (Cu determinări introduse prin prepoziția „de”) A renunța la...

DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.

DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi de cineva sau de ceva; a renunța la... 2. Tranz. A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. – Din fr. dispenser, lat. dispensare.

DISPENSÁ, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi (de cineva sau de ceva), a renunța la... Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoașterea temeinică a limbii și literaturii populare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. Mă dispensez de analize. CAMIL PETRESCU, T. III 170. 2. Tranz. A scuti (pe cineva) de o obligație, de o îndatorire. Din cauza infirmității a fost dispensat de serviciul militar. ♦ A face pe cineva să nu mai aibă nevoie de...; a scuti. Întrebuințarea indiumului ne va dispensa aproape în întregime de folosirea cositorului. BARANGA, I. 169.

dispensá (a ~) vb., ind. prez. 3 dispenseáză

dispensá vb., ind. prez. 1 sg. dispenséz, 3 sg. și pl. dispenseáză

DISPENSÁ vb. 1. a se lipsi, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.) 2. v. scuti.

DISPENSÁ vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... 2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr. dispenser, it., lat. dispensare].

DISPENSÁ vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr. dispenser, lat. dispensare)

A DISPENSÁ ~éz tranz. (persoane) A face să fie liber; a elibera. /<fr. dispenser, lat. dispensare

A SE DISPENSÁ mă ~éz intranz. A înceta de a mai fi dornic. ~ de comodități. /<fr. dispenser, lat. dispensare

dispensà v. 1. a distribui, a împărți: providența dispensează bunurile și relele; 2. a scuti de ceva: te dispensez de a mai veni; 3. a se abține.

dispénsă sf [At: AR (1838), 381 ⅟4 / V: (înv) ~nză / Pl: ~se / E: fr dispense] 1 Autorizație specială dată cuiva de autoritățile ecleziastice sau civile de a trece, în anumite cazuri, peste formalitățile legale obișnuite Si: permisiune, (înv) dezlegare, învoire, remisiune. 2 Scutire a cuiva de a îndeplini o anumită obligație (legală).

DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense.

DISPÉNSĂ, dispense, s. f. Scutire a cuiva de a îndeplini o anumită obligație (legală); (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense.

DISPÉNSĂ, dispense, s. f. 1. Scutire de o obligație legală (bănească, de stagiu etc.). 2. Autorizație, îngăduință, permisiune dată cuiva de a trece, în anumite cazuri, peste formalitățile legale obișnuite. Dispensă de vîrstă.

dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse

dispénsă s. f., g.-d. art. dispénsei; pl. dispénse

DISPÉNSĂ s. v. scutire.

DISPÉNSĂ s.f. Scutire (de o obligație); exceptare, excepție de la o regulă. ♦ Permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. [< fr. dispense, it. dispensa].

Intrare: dispensă
dispensă substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dispensă dispensa
plural dispense dispensele
genitiv-dativ singular dispense dispensei
plural dispense dispenselor
vocativ singular
plural
Intrare: dispensa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dispensa dispensare dispensat dispensând singular plural
dispensea dispensați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dispensez (să) dispensez dispensam dispensai dispensasem
a II-a (tu) dispensezi (să) dispensezi dispensai dispensași dispensaseși
a III-a (el, ea) dispensea (să) dispenseze dispensa dispensă dispensase
plural I (noi) dispensăm (să) dispensăm dispensam dispensarăm dispensaserăm, dispensasem*
a II-a (voi) dispensați (să) dispensați dispensați dispensarăți dispensaserăți, dispensaseți*
a III-a (ei, ele) dispensea (să) dispenseze dispensau dispensa dispensaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)