dispensa [At: SĂULESCU, HR. II, 271/26 / V: (îvr) ~nza / Pzi: ~sez / E: fr dispenser] 1 vt (Îvr) A permite. 2 vt A scuti pe cineva de o obligație, de o îndatorire etc. 3 vr (Cu determinări introduse prin prepoziția „de”) A se lipsi de cineva sau de ceva. 4 vr (Cu determinări introduse prin prepoziția „de”) A renunța la...

DISPENSA, dispensez, vb. I. 1. Refl. A se lipsi (de cineva sau de ceva), a renunța la... Un adevărat scriitor nu se poate dispensa de cunoașterea temeinică a limbii și literaturii populare. L. ROM. 1953, nr. 2, 35. Mă dispensez de analize. CAMIL PETRESCU, T. III 170. 2. Tranz. A scuti (pe cineva) de o obligație, de o îndatorire. Din cauza infirmității a fost dispensat de serviciul militar. ♦ A face pe cineva să nu mai aibă nevoie de...; a scuti. Întrebuințarea indiumului ne va dispensa aproape în întregime de folosirea cositorului. BARANGA, I. 169.

DISPENSA vb. I. 1. refl. A se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... 2. tr. A scuti (pe cineva) de o însărcinare, de o obligație etc. [< fr. dispenser, it., lat. dispensare].

DISPENSA vb. I. refl. a se lipsi (de ceva, de cineva), a renunța la... II. tr. a scuti de o îndatorire, de o obligație etc. (< fr. dispenser, lat. dispensare)

A SE DISPENSA mă ~ez intranz. A înceta de a mai fi dornic. ~ de comodități. /<fr. dispenser, lat. dispensare

A DISPENSA ~ez tranz. (persoane) A face să fie liber; a elibera. /<fr. dispenser, lat. dispensare

dispensà v. 1. a distribui, a împărți: providența dispensează bunurile și relele; 2. a scuti de ceva: te dispensez de a mai veni; 3. a se abține.

DISPENSĂ, dispense, s. f. Scutire a unei persoane de obligația îndeplinirii unor condiții legale; (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense.

dispensă sf [At: AR (1838), 381 ⅟4 / V: (înv) ~nză / Pl: ~se / E: fr dispense] 1 Autorizație specială dată cuiva de autoritățile ecleziastice sau civile de a trece, în anumite cazuri, peste formalitățile legale obișnuite Si: permisiune, (înv) dezlegare, învoire, remisiune. 2 Scutire a cuiva de a îndeplini o anumită obligație (legală).

dispenza v vz dispensa

dispenză sf vz dispensă

DISPENSĂ, dispense, s. f. Scutire a cuiva de a îndeplini o anumită obligație (legală); (concr.) act, document care atestă această scutire. – Din fr. dispense.

DISPENSĂ, dispense, s. f. 1. Scutire de o obligație legală (bănească, de stagiu etc.). 2. Autorizație, îngăduință, permisiune dată cuiva de a trece, în anumite cazuri, peste formalitățile legale obișnuite. Dispensă de vîrstă.

DISPENSĂ s.f. Scutire (de o obligație); exceptare, excepție de la o regulă. ♦ Permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. [< fr. dispense, it. dispensa].

DISPENSĂ s. f. scutire (de o obligație); exceptare de la o regulă. ◊ permisiunea de a face un lucru interzis în mod normal de o lege. (< fr. dispense)

DISPENSĂ ~e f. Scutire de anumite obligații sociale. /<fr. dispense

dispensă f. scutire dela regula ordinară: dispensă dela serviciul militar.

* dispénsă f., pl. e (fr. dispense, scutire; it. dispensa, distribuire, cămară). Scutire, acordare a uneĭ favorĭ, pe care n’o acorzĭ altora: a primi la examin un elev ca dispensă de etate.

* dispenséz v. tr. (fr. dispenser; it. dispensare, a distribui, dispéndere, a cheltui, d. lat. dis-pensare, „a distribui”, mlat. „a acorda o favoare”. V. compensez). Distribuĭ. (Rar). Scutesc, ușurez de o obligațiune: a dispensa pe cineva de a face ceva. V. refl. Mă lipsesc, mă abțin: plătesc și mă dispensez de grijă.

dispensa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dispensez, 3 dispensează; conj. prez. 1 sg. să dispensez, 3 să dispenseze

dispensa (a ~) vb., ind. prez. 3 dispensează

dispensa vb., ind. prez. 1 sg. dispensez, 3 sg. și pl. dispensează

dispensă s. f., g.-d. art. dispensei; pl. dispense

dispensă s. f., g.-d. art. dispensei; pl. dispense

dispensă s. f., g.-d. art. dispensei; pl. dispense

dispensă, -se.

dispensez.

DISPENSA vb. 1. a se lipsi, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.) 2. v. scuti.

DISPENSA vb. 1. a se lipsi, a renunța. (S-a ~ de serviciile lui.) 2. a scuti. (Îl ~ de gimnastică.)

DISPENSĂ s. v. scutire.

DISPENSĂ s. scutire, (înv.) scuteală, scutință. (~ de armată.)