2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIHOCÁT, -Ă, dihocați, -te, adj. (Regional) Sfîșiat, rupt. Iordache Păun șterse mai întîi scîndura cu batista. Nu se lăți prăvălat pe spătar ca tovarășul hirsut și cu straiele dihocate. El stătu drept și corect, pe margine. C. PETRESCU, O. P. II 305. ♦ Fig. Sleit de puteri; istovit. Odaia aiasta în care-și odihnesc trupu dihocat de muncă. La TDRG.

DIHOCÁ, dihóc, vb. I. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a sfîșia, a frînge; a zdrobi; p. ext. a ucide, a omorî. Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5. Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. id. ib. 114. Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11. ◊ Refl. Fig. Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12.

dehocà (dibocà) v. Mold. 1. a tăia carne, varză, etc.; 2. fig. a sfâșia: i se dihoca inima; 3. a istovi, a stoarce de puteri: trupul dehocat de muncă. [Origină necunoscută].

devóc (vest) și dehóc, dihóc (est), a -á v. tr. (lat. *devocare = *vocare îld. vacare, a fi deșert, cu înț. luĭ vacuare, a evacua. v. desfac 2. Cp. cu vulpe-hulpe). Fam. Sfîrtic, sfîșiĭ de tot, prăpădesc, nimicesc: lupiĭ eraŭ să-mĭ dihoace vita, plînge de i se dihoacă inima. V. refl. Mă dăhulez, mă extenuez muncind. Mă dezbin (vorbind de vite cînd alunecă pe gheață). – În Ml. a se dăvoca, a se desfunda pămîntu de multă apă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dihocá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 dihoácă

dihocá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. dihoácă

Intrare: dihocat
dihocat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihocat
  • dihocatul
  • dihocatu‑
  • dihoca
  • dihocata
plural
  • dihocați
  • dihocații
  • dihocate
  • dihocatele
genitiv-dativ singular
  • dihocat
  • dihocatului
  • dihocate
  • dihocatei
plural
  • dihocați
  • dihocaților
  • dihocate
  • dihocatelor
vocativ singular
plural
Intrare: dihoca
verb (VT81)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dihoca
  • dihocare
  • dihocat
  • dihocatu‑
  • dihocând
  • dihocându‑
singular plural
  • dihoa
  • dihocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dihoc
(să)
  • dihoc
  • dihocam
  • dihocai
  • dihocasem
a II-a (tu)
  • dihoci
(să)
  • dihoci
  • dihocai
  • dihocași
  • dihocaseși
a III-a (el, ea)
  • dihoa
(să)
  • dihoace
  • dihoca
  • dihocă
  • dihocase
plural I (noi)
  • dihocăm
(să)
  • dihocăm
  • dihocam
  • dihocarăm
  • dihocaserăm
  • dihocasem
a II-a (voi)
  • dihocați
(să)
  • dihocați
  • dihocați
  • dihocarăți
  • dihocaserăți
  • dihocaseți
a III-a (ei, ele)
  • dihoa
(să)
  • dihoace
  • dihocau
  • dihoca
  • dihocaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dihocat

  • exemple
    • Iordache Păun șterse mai întîi scîndura cu batista. Nu se lăți prăvălat pe spătar ca tovarășul hirsut și cu straiele dihocate. El stătu drept și corect, pe margine. C. PETRESCU, O. P. II 305.
      surse: DLRLC

etimologie:

dihoca

  • 1. regional A bate zdravăn.
    exemple
    • Să se care îndata-mare din curte, că de nu, ea-i va dihoca și i-a amuța cu cînii. SBIERA, P. 114.
      surse: DLRLC
    • reflexiv figurat Ilinca... plîngea de i se dihoca inima. VLAHUȚĂ, N. 12.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Nu-i nimica, răspunse Pepelea; ia, am aflat un țap rozînd pe prispă și l-am dihocat și eu, și l-am azvîrlit în heleșteu. SBIERA, P. 5.
        surse: DLRLC
      • Am vrut să-l omor, dar el, cu lacrimi în ochi, s-o rugat să nu-l dihoc. ȘEZ. VI 11.
        surse: DLRLC

etimologie: