DIHOCAT, -Ă, dihocați, -te, adj. (Regional) Sfîșiat, rupt. Iordache Păun șterse mai întîi scîndura cu batista. Nu se lăți prăvălat pe spătar ca tovarășul hirsut și cu straiele dihocate. El stătu drept și corect, pe margine. C. PETRESCU, O. P. II 305. ♦ Fig. Sleit de puteri; istovit. Odaia aiasta în care-și odihnesc trupu dihocat de muncă. La TDRG.