2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui.

DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui.

dibuire sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~ri / E: dibui] 1 Mișcare nesigură prin întuneric sau în necunoscut (pentru a găsi, a prinde, a da de etc. ceva) Si: (îvr) dibuială (1), dibuit1 (1), orbecăire. 2 (Olt) Căutare a unui obiect prin buzunare Si: (îvr) dibuială (2), (rar) dibuit1 (2). 3 (Înv) Căutare stăruitoare dar nesigură în vederea atingerii unui scop Si: (îvr) dibuială (3), (rar) dibuit1 (3). 4 (Rar) Încercare repetată Si: (îvr) dibuială (4), (rar) dibuit1 (4). 5 Mers nesigur în căutarea unui drum Si: (îvr) dibuială (5), (rar) dibuit1 (5). 6 Găsire a unei persoane după o căutare insistentă Si: (îvr) dibuială (6), (rar) dibuit1 (6). 7 (Îvr) Ochire.

DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Faptul de a dibui; căutare; cercetare (nesigură), încercare de a realiza ceva. Manevre calculate și dibuiri de tot soiul. CAMIL PETRESCU, T. III 493. Aceste feluri de scrieri ce au fost familiare celor de la «Convorbiri» sînt cel mult niște dibuiri în artă și în limbă. MACEDONSKI, O. IV 125. Abia dacă pînă acum s-au făcut la noi oarecare dibuiri, destul de puțin fericite, în domeniul epocelor preistorice. ODOBESCU, S. II 260. ♦ Găsire, aflare. Să străbat... și codrii umbroși, alergînd cu gîndul în goana cerbilor, și piscurile de stîncă, după urmele ideale ale caprei-negre, și vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77.

DIBUIRE s. f. (Trans. SV) Rătăcire, orbecăire. (Fig.) De armeneasca dibuire. ERES., 197^r. Etimologie; dibui. Vezi și dibui. Cf. rătăcitură.

DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și: dibuiesc] – Et. nec.

dibuí [At: MOXA, 434/22 / Pzi: díbui, ~ésc / E: nct] 1 vi A căuta cu mișcări nesigure, pipăind, șovăielnic, cu incertitudine (pe întuneric). 2 vr (Olt) A se căuta la întâmplare, pipăind prin buzunare, pentru a găsi un obiect. 3 vi (Înv) A căuta stăruitor dar nesigur în vederea atingerii unui scop Si: a cerceta, a tatona. 4 vt (Rar) A încerca în repetate rânduri. 5 vi A merge (căutând un drum, o ieșire etc.) Si: a bâjbâi. 6 vt (C.i. ființe) A da de urma cuiva care se ascunde (după o căutare insistentă) Si: a afla, a descoperi, a găsi, a nimeri, (îvp) a oblici. 7 vt (Îvr) A ochi.

DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și dibuiesc] – Et. nec.

DIBUÍ, díbui și dibuiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Adesea urmat de determinarea «prin întuneric») A merge (cu nesiguranță) căutînd un drum. Se îndreptă spre ieșire, neluat în seamă de nimeni, ciocnindu-se de genunchii spectatorilor și dibuind prin întuneric. DUMITRIU, B. F. 162. În același timp, îndată după leu, a intrat un hoț, tot pentru un catîr, să dibuiască prin întunecime și să aleagă pe cel mai mare și mai gras. SADOVEANU, D. P. 100. Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U. 12. ◊ Fig. Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor. EMINESCU, O. I 108. ♦ Tranz. A căuta cu nesiguranță, a căuta pipăind (prin întuneric). Caii mergeau înșirați, dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. 279. 2. Intranz. A căuta (stăruitor, cu meticulozitate, prin încercări), a cerceta. Bănică luă pe Costache. Să dibuie ei, încet, încet, pînă or da de urma căruțelor. DELAVRANCEA, H. T. 276. Voi ca, pînă mai fac umbră pămîntului, să știți și voi de tineri atîtea cîte am aflat eu dibuind și am văzut pînă în vîrsta în care mă vedeți. ISPIRESCU, U. 3. S-au deprins [criticii] să stea mereu la pîndă, drăcoșii, ca și cînd altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furișează prin cărți și dibuiesc mai rău decît copoiul cînd adurmecă dîra fiarei prin țărînă. ODOBESCU, S. III 147. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla. A fugit într-o noapte pe furiș... Da l-au dibuit oamenii boierului. CAMIL PETRESCU, B. 14. Plutonierul, încremenit în «drepți», declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sînt mulți și dînsul e singur cu instruirea lor. REBREANU, R. I 118. Un cetățean mai aprins și mai îndrăzneț dibui pe ucigaș în turnul cel înalt și cu o împușcătură îl lovi drept în cap. ODOBESCU, S. I 103.

A DIBUÍ ~iésc 1. intranz. 1) A merge șovăielnic, căutând un drum (prin întuneric). 2) A căuta cu stăruință. 2. tranz. 1) A căuta pipăind prin întuneric; a bâjbâi. 2) A descoperi după o căutare îndelungată; a găsi. [Sil. -bu-i] /Orig. nec.

DIBUI vb. 1. (Trans. SV) A găsi după multă căutare. Și de va dibui apă ca aceaea, și rînduiaște vas curat. ERES., 197v. 2. (ȚR) A tinti. Cu pușcă ghintuită l-au dibuit și l-au lovit în cap.R. POPESCU. Etimologie necunoscută. Vezi și dibuire.

dibuì v. a pipăi prin întunerec, a căuta să afle pipăind: ea mergea dibuind prin pădure ISP. [Origină necunoscută].

díbuĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. udĕbnonti, a se furișa, bg. dĕbnŭ, pîndesc, dĕbŭ, mă furișez, rus. dial. dýbatĭ, a merge în vîrfu degetelor, a merge cu greŭ. Bern. 1, 191 și 248. V. diba 1).Pipăi pin întuneric. Pe dibuite, pipăind, pe nemerite, la noroc. V. tr. Găbuĭesc, pun mîna, prind.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri

dibuíre s. f., g.-d. art. dibuírii; pl. dibuíri

dibuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. díbuie/dibuiéște, imperf. 3 sg. dibuiá; conj. prez. 3 să díbuie/să dibuiáscă

dibuí vb., ind. prez. 1 sg. díbui/dibuiésc, 3 sg. díbuie/dibuiéște, imperf. 3 sg. dibuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. díbuie

dibui (ind. prez. 1 sg. dibui, 3 sg. și pl. dibuie)

dibuesc, -ue 3, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: dibuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dibuire
  • dibuirea
plural
  • dibuiri
  • dibuirile
genitiv-dativ singular
  • dibuiri
  • dibuirii
plural
  • dibuiri
  • dibuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: dibui
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dibui
  • dibuire
  • dibuit
  • dibuitu‑
  • dibuind
  • dibuindu‑
singular plural
  • dibuie
  • dibuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dibui
(să)
  • dibui
  • dibuiam
  • dibuii
  • dibuisem
a II-a (tu)
  • dibui
(să)
  • dibui
  • dibuiai
  • dibuiși
  • dibuiseși
a III-a (el, ea)
  • dibuie
(să)
  • dibuie
  • dibuia
  • dibui
  • dibuise
plural I (noi)
  • dibuim
(să)
  • dibuim
  • dibuiam
  • dibuirăm
  • dibuiserăm
  • dibuisem
a II-a (voi)
  • dibuiți
(să)
  • dibuiți
  • dibuiați
  • dibuirăți
  • dibuiserăți
  • dibuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dibuie
(să)
  • dibuie
  • dibuiau
  • dibui
  • dibuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dibui
  • dibuire
  • dibuit
  • dibuitu‑
  • dibuind
  • dibuindu‑
singular plural
  • dibuiește
  • dibuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dibuiesc
(să)
  • dibuiesc
  • dibuiam
  • dibuii
  • dibuisem
a II-a (tu)
  • dibuiești
(să)
  • dibuiești
  • dibuiai
  • dibuiși
  • dibuiseși
a III-a (el, ea)
  • dibuiește
(să)
  • dibuiască
  • dibuia
  • dibui
  • dibuise
plural I (noi)
  • dibuim
(să)
  • dibuim
  • dibuiam
  • dibuirăm
  • dibuiserăm
  • dibuisem
a II-a (voi)
  • dibuiți
(să)
  • dibuiți
  • dibuiați
  • dibuirăți
  • dibuiserăți
  • dibuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dibuiesc
(să)
  • dibuiască
  • dibuiau
  • dibui
  • dibuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dibuire

  • 1. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bâjbâială dibuială tatonare
    • 1.1. Căutare; cercetare (nesigură), încercare de a realiza ceva.
      exemple
      • Manevre calculate și dibuiri de tot soiul. CAMIL PETRESCU, T. III 493.
        surse: DLRLC
      • Aceste feluri de scrieri ce au fost familiare celor de la «Convorbiri» sînt cel mult niște dibuiri în artă și în limbă. MACEDONSKI, O. IV 125.
        surse: DLRLC
      • Abia dacă pînă acum s-au făcut la noi oarecare dibuiri, destul de puțin fericite, în domeniul epocelor preistorice. ODOBESCU, S. II 260.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • Să străbat... și codrii umbroși, alergînd cu gîndul în goana cerbilor, și piscurile de stîncă, după urmele ideale ale caprei-negre, și vizuinele de prin munți, în prepusa dibuire a urșilor. ODOBESCU, S. III 77.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi dibui
    surse: DEX '98 DEX '09

dibui

  • 1. intranzitiv A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Se îndreptă spre ieșire, neluat în seamă de nimeni, ciocnindu-se de genunchii spectatorilor și dibuind prin întuneric. DUMITRIU, B. F. 162.
      surse: DLRLC
    • În același timp, îndată după leu, a intrat un hoț, tot pentru un catîr, să dibuiască prin întunecime și să aleagă pe cel mai mare și mai gras. SADOVEANU, D. P. 100.
      surse: DLRLC
    • Și, dibuind, un gîndăcel Cu poleitele-i antene Coboară de pe-un mușețel. CAZIMIR, L. U. 12.
      surse: DLRLC
    • figurat Pe ferești se suie noaptea Dibuind încetișor. EMINESCU, O. I 108.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv intranzitiv A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bâjbâi cerceta căuta attach_file 4 exemple
      exemple
      • Caii mergeau înșirați, dibuind cu copita un loc sigur, pe potecile neregulate. VLAHUȚĂ, O. A. 279.
        surse: DLRLC
      • Bănică luă pe Costache. Să dibuie ei, încet, încet, pînă or da de urma căruțelor. DELAVRANCEA, H. T. 276.
        surse: DLRLC
      • Voi ca, pînă mai fac umbră pămîntului, să știți și voi de tineri atîtea cîte am aflat eu dibuind și am văzut pînă în vîrsta în care mă vedeți. ISPIRESCU, U. 3.
        surse: DLRLC
      • S-au deprins [criticii] să stea mereu la pîndă, drăcoșii, ca și cînd altă treabă n-ar mai avea; caută, miros, se furișează prin cărți și dibuiesc mai rău decît copoiul cînd adurmecă dîra fiarei prin țărînă. ODOBESCU, S. III 147.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. locuțiune adverbială Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără să vadă; la întâmplare, la nimereală.
        surse: DEX '09
  • surse: DEX '09 DEX '98
  • 3. tranzitiv A da de urma cuiva care se ascunde.
    exemple
    • A fugit într-o noapte pe furiș... Da l-au dibuit oamenii boierului. CAMIL PETRESCU, B. 14.
      surse: DLRLC
    • Plutonierul, încremenit în «drepți», declară că el are să-i dibuiască totuși, numai că-i mai trebuie timp, deoarece țăranii sînt mulți și dînsul e singur cu instruirea lor. REBREANU, R. I 118.
      surse: DLRLC
    • Un cetățean mai aprins și mai îndrăzneț dibui pe ucigaș în turnul cel înalt și cu o împușcătură îl lovi drept în cap. ODOBESCU, S. I 103.
      surse: DLRLC

etimologie: