DIBUI (-buesc) vb. tr. 1 A căuta pipăind, a pipăi prin întunerec: Pe ferești se suie noaptea, Dibuind încetișor (EMIN.); dibuind zidul, ocolii grădina și ajunsei în dreptul porților (DLVR.); dibuind prin codru și cercetînd să dea peste potecă, ieși la un luminiș (ISP.) ¶ 2 A găsi după multă căutare: cînii dibuiră în sfîrșit un taur sălbatic (ODOB.) ¶ 3 A nemeri: unchiu-meu, care dibuia foarte bine poreclele, unuia îi zicea gămălie (I.-GH.).