2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dezmeticí vr [At: BIBLIA (1688), 212 2/15 / V: (îvp) ~tecí, (îvr) dizmit~, dizmint~ / S și: desm~ / Pzi: ~césc / E: dezmetic] 1-2 (Înv) A se comporta ca un dezmetic (2-3). 3 A-și reveni dintr-o stare emotivă puternică Si: a se trezi la realitate, (îvr) a se dezmeți, a se dezmânta.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc.; a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV] – Din dezmetic.

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Adesea fig.) A-și reveni sau a face să-și revină dintr-o stare de amețeală, de spaimă etc., a (se) dezmeți. [Var.: dezmetecí vb. IV.] – Probabil lat. *dismatticire (< mattus „beat”).

DEZMETICÍ, dezmeticesc, vb. IV. Refl. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «din») A-și veni în fire (dintr-o amețeală, dintr-un leșin, dintr-o spaimă etc.); a-și reveni, a se trezi, a se reculege. Într-un tîrziu se mai dezmetici; deschise ochii, cercă să se ridice, dar căzu din nou. DUNĂREANU, CH. 39. Trecîndu-și mîna pe frunte ca pentru a se dezmetici, m-a întrebat ce vreau să mai cînte. IBRĂILEANU, A. 46. După ce se dezmetici din leșinul ce-i venise de inimă rea, începură s-o mîngîie surorile. ISPIRESCU, L. 51. ◊ Tranz. În zorii zilei următoare, dezmeticiți de tăria de peste noapte a stelelor, păstrăvii fulgeră din nou prin torentul rece. BOGZA, C. O. 108. Dacă s-ar putea întîmpla un fapt care să-i dezmeticească pe toți. CAMIL PETRESCU, T. II 381. Nuntașii dezmeticiți de strigătul popii... văzură pozna ce era să li se întîmple. ȘEZ. IV 1. – Variantă: dezmetecí vb. IV.

dezmeticí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 dezmeticeáscă

dezmeticí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dezmeticésc, imperf. 3 sg. dezmeticeá; conj. prez. 3 sg. și pl. dezmeticeáscă

DEZMETICÍ vb. 1. v. reveni. 2. v. trezi.

A dezmetici ≠ a buimăci, a năuci, a zăpăci

A se dezmetici ≠ a se ameți, a se buimăci, a se năuci, a se zăpăci

A DEZMETICÍ ~ésc tranz. A face să se dezmeticească. /<lat. dismatticire

A SE DEZMETICÍ mă ~ésc intranz. A-și reveni după o emoție puternică; a-și veni în fire. /<lat. dismatticire

dezmétic, ~ă a [At: BIBLIA (1688), 212 2/15 / V: (înv) ~tec / S și: desm~ / E: nct] (Înv) 1 (D. oameni) Care umblă fără rost. 2 Care are o comportare lipsită de bun-simț. 3 (Pex) Lipsit de rațiune Si: descreierat, nebun, zănatic. 4 (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de echilibru, de bun-simț, de rațiune Si: aiurit, nesăbuit. 5 (D. oameni și animale) Dezorientat în fața unei situații Si: năuc, uluit, zăpăcit.

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic.

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic.

DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.

DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -e, adj. Bezmetic. Am fost un copil dezmetic. GALACTION, O. I 9. ◊ (Substantivat) Primejdia începe să fie cu mult mai mare pentru acei dezmetici care au cutezat peste ce se cuvine. SADOVEANU, Z. C. 342. Dezmeticule... trebuie să te adun de pe drumuri. CAMIL PETRESCU, T. I 546. Nu se rugase... să-i mai găsească ceva bani... La adică știa să facă jertfe, dar se păzea să se adune cu dezmeticii ! MACEDONSKI, O. III 51.

dezmétic (rar) adj. m., pl. dezmétici; f. dezmétică, pl. dezmétice

dezmétic adj. m., pl. dezmétici; f. sg. dezmétică, pl. dezmétice

Intrare: dezmetic
dezmetic adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dezmetic dezmeticul dezmetică dezmetica
plural dezmetici dezmeticii dezmetice dezmeticele
genitiv-dativ singular dezmetic dezmeticului dezmetice dezmeticei
plural dezmetici dezmeticilor dezmetice dezmeticelor
vocativ singular
plural
Intrare: dezmetici
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezmetici dezmeticire dezmeticit dezmeticind singular plural
dezmeticește dezmeticiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezmeticesc (să) dezmeticesc dezmeticeam dezmeticii dezmeticisem
a II-a (tu) dezmeticești (să) dezmeticești dezmeticeai dezmeticiși dezmeticiseși
a III-a (el, ea) dezmeticește (să) dezmeticească dezmeticea dezmetici dezmeticise
plural I (noi) dezmeticim (să) dezmeticim dezmeticeam dezmeticirăm dezmeticiserăm, dezmeticisem*
a II-a (voi) dezmeticiți (să) dezmeticiți dezmeticeați dezmeticirăți dezmeticiserăți, dezmeticiseți*
a III-a (ei, ele) dezmeticesc (să) dezmeticească dezmeticeau dezmetici dezmeticiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dezmeteci dezmetecire dezmetecit dezmetecind singular plural
dezmetecește dezmeteciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dezmetecesc (să) dezmetecesc dezmeteceam dezmetecii dezmetecisem
a II-a (tu) dezmetecești (să) dezmetecești dezmeteceai dezmeteciși dezmeteciseși
a III-a (el, ea) dezmetecește (să) dezmetecească dezmetecea dezmeteci dezmetecise
plural I (noi) dezmetecim (să) dezmetecim dezmeteceam dezmetecirăm dezmeteciserăm, dezmetecisem*
a II-a (voi) dezmeteciți (să) dezmeteciți dezmeteceați dezmetecirăți dezmeteciserăți, dezmeteciseți*
a III-a (ei, ele) dezmetecesc (să) dezmetecească dezmeteceau dezmeteci dezmeteciseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)