destul, ~ă [At: COD. VOR. 157 / V: (înv) desătul / Pl: ~ui, ~e / E: de⁴ + sătul] 1-2 a, av (Care este) în număr îndestulător Si: satisfăcător, suficient. 3-4 a, av (Care este) în cantitate (foarte) mare Si: mult. 5 sn (Pfm; lpl) Lucruri multe. 6 av (Îrg; îe) A face ~ A se răzbuna. 7 av (Îrg; îae) A pune capăt la ceva. 8 av (C.i. timpul) Atât cât este necesar. 9 av (C.i. timpul) Multă vreme. 10 av (Determină verbe abstracte) Într-un grad corespunzător de calitate, de intensitate etc. 11 av (Udp „de”) Suficient de... 12 sn (Înv) Belșug. 13 sn (Înv) Mulțumire. 14 av (Îrg; îlav) ~e ori Adesea. 15 av (Îrg; îlav) În ~ Atât cât trebuie. 16 av (Îrg; îal) Intens. 17 i Încetează!

DESTUL², -Ă, destui, -le, adj. 1. Care este în cantitate suficientă, atît cît trebuie; de ajuns, suficient. Nu înțelegi că n-are ce căuta aici [aparatul de radio]? Sîntem destule voci și fără el. SEBASTIAN, T. 77. Banii, cîți îi căpăta pentru lucru, îi erau numai buni și nu chiar destui pentru vinars. RETEGANUL, P. IV 8. Tata n-are destulă oștire să te scape? ISPIRESCU, L. 51. 2. În cantitate sau în număr mare; mare, mult. Voluntari s-au găsit destui. CAMILAR, N. I 246. În această cetate se găsesc și oameni de treabă, pe lîngă destui șmecheri. SADOVEANU, D. P. 153. Un singur gest de pamfletar... mi-a adus destulă neplăcere. GALACTION, O. I 12. Am pictat și eu destule naturi moarte. CAMIL PETRESCU, T. II 69. ◊ (Substantivat, n.) Împărăteasa avea să sufere destule, atît durerile de naștere... cît și clevetelile ce auzea că merg în urechile împăratului. RETEGANUL, P. II 28. ♦ Mai mult de cît trebuie, de cît este necesar. Sînt destule-atîte chinuri! ALECSANDRI, P. A. 88. Urechi să fie, că spate destule. ◊ (Exclamativ; verbul nu e exprimat) Destulă vorbă!

DESTUL¹ adv. 1. (Adesea urmat de un adjectiv introdus prin prep. «de») Atît cît trebuie, atît cît ajunge, în cantitate suficientă; de ajuns, suficient. Timpul se încălzise destul, pentru ca Sîmbotina să poată sta peste zi afară. MIHALE, O. 503. Încerc să fiu destul de profund. SEBASTIAN, T. 64. Deși am iubit-o pînă la idolatrie, tot mi se pare că n-am iubit-o destul. M. I. CARAGIALE, C. 73. Nu-s destul de legate dulcețile. ALECSANDRI, T. I 31. ◊ A fi destul = a ajunge. Da, sîntem brațe și guri însetate, Nimic, nimic nu-i destul. De pîine, de soare, de aspră dreptate Nici unul din noi nu-i sătul. BANUȘ, B. 77. Dar oare viața-mi întreagă nu-i destul să-ți dovedească În toată clipa că Vidra știe și ea să iubească? HASDEU, R. V. 127. E destul o măciucă la un car de oale. (Eliptic) Ivane, destul de-acum; ți-ai trăit traiul și ți-ai mîncat mălaiul. CREANGĂ, P. 319. ◊ (Întrebuințat ca adverb predicativ) Tu lasă, măi Grigore. Destul că eu mă duc... Ai grijă de pușcă și de scripcă. CAMILAR, N. I 273. Ce-mi pasă a cui ești? zise el. Destul că te iubesc. EMINESCU, N. 9. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează! Destul!... îl întrerupse colonelul. CAMILAR, N. I 349. O, bunul meu domn! viteazul meu soț! urmă ea, destul! Ajungă atîta sînge vărsat, atîte văduvii, atîția sărimani. NEGRUZZI, S. I 146. 2. Mai mult decît trebuie, prea mult. M-a apăsat destul personalitatea marelui profesor. CAMIL PETRESCU, T. III 290. Destul ți-ai făcut mendrele pînă acum. CREANGĂ, P. 242. Destul m-am supărat Și nimic n-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. ◊ Loc. adv. Din destul = din belșug, în mare cantitate. Porunci să mai aducă [mîncare], ca să fie din destul. ISPIRESCU, L. 216. ♦ (Regional) De multe ori, adesea. Cînd eram la mama fată, Mă culcam destul pe vatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 443. 3. (Exprimă ideea de scădere a calității pozitive indicate prin adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește, echivalînd cu un diminutiv format de la adjectivul sau adverbul care urmează) Aproape..., suficient de... S-au înțeles destul de bine cu gospodarii localnici. SADOVEANU, P. M. 9. O răzeșie destul de mare, casa bătrînească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă... alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. ◊ (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate prin adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Prin unghere, se află celelalte obiecte pe care păstorii le-au adus cu ei din sat... Sînt destul de puține și de ciudat împerecheate. BOGZA, C. O. 69. Ei!... și ce-a făcut Destul de rău a fost. COȘBUC, P. I 229.

DESTUL¹ adv. 1) Într-o măsură satisfăcătoare; atât cât trebuie; de ajuns. 2) (cu valoare de interjecție) Ajunge! Stop! 3) Cu prisosință; peste măsură. A bate ~ la cap. A muncit ~ o viață întreagă. /de + sătul

DESTUL² ~ă (~i, ~e) 1) Care satisface cerințele; în cantitate îndestulătoare; suficient. 2) Care este în număr sau în cantitate mare; mult. 3) Care este mai mult decât trebuie. 4) și adverbial De ajuns...; suficient de... /de + sătul

destul a. atât cât trebue. [Contras din de sătul]. ║ adv. de ajuns: am lucrat destul.

destúl, -ă adj.m pl. uĭ (de și sătul). Suficient, de ajuns, cît trebuĭe. Vechĭ. Îndestulat, mulțumit. S.n., pl urĭ. Vechĭ. Îndestulare, belșug. Adv. Destul am suferit! – Și în destul. – Vechĭ și desătul.

DEGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus.

dăgit sn vz deget

deajet sn vz deget

deget sn [At: CORESI, PS. 16/7 / V: (pop) deșt, (îrg) dăgit, dejt, digit, (îvr) deajet / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: ml digitus] 1 Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange cu care se sfârșește mâna. 2 (Pfm; îe) Sunt cinci ~e la o mână și nu seamănă Nici frații nu seamănă perfect între ei. 3 (Îs) ~ul (cel) mare (sau cel gros) Degetul cel mai gros al mâinii, format din două falange, opozabil Si: policar. 4 (Îs) ~ul arătător sau (reg) cel dintâi Degetul al doilea, cu care se arată Si: arătător, index. 5 (Îs) ~ul mijlociu sau (cel) din mijloc, (cel) mai lung Degetul al treilea, situat între degetul arătător și cel inelar. 6 (Îs) ~ul inelar sau (înv) al inelului, de inele Degetul al patrulea, pe care se poartă, de obicei, inelul Si: inelar. 7 (Îs) ~ul (cel) mic (sau mititel, micuț) Ultimul deget, mai scurt și mai subțire, al mâinii. 8 (Pfm; îe) A se ascunde (sau a se da) după (propriul) ~ A căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă. 9 (Îae) A fugi de răspundere. 10 (Pfm; îe) A ști (sau a cunoaște) (ceva) (ca) pe ~e A ști (sau a cunoaște) ceva foarte bine. 11 (Pfm; îe) A purta (sau a duce, a învârti, a juca) (pe cineva) pe ~e A face ce vrea din cineva. 12 (Îae) A păcăli pe cineva. 13 (Fam; îe) A (putea) număra pe ~e (sau pe ~ele mâinilor, ori de la o mână) A fi un număr (foarte) mic de obiecte sau ființe. 14 (Pfm; îe) A aluneca (sau a se strecura) printre ~e A scăpa. 15 (Îae) A dispărea pe neobservate. 16 (Îe) A pune (sau a trece cu, ori, înv, a întări cu) ~ul A aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. 17 (Pop; îe) A se trage în ~e sau a trage ~ul cu cineva A-și măsura puterile cu cineva. 18 (Îae) A se lua la ceartă cu cineva. 19 (Pfm; îae) A arăta cu ~ul A disprețui (fățiș) pe cineva pentru faptele sale. 20 (Pfm; îae) A face de rușine pe cineva. 21 (Înv; îae) A fi evident, dovedit. 22 (Fam; îe) A avea ~e lungi (sau a fi lung în ~e) A avea obiceiul de a fura. 23 (Fam; îe) A nu mișca (măcar) un ~ A rămâne pasiv când trebuie să rezolvi o problemă. 24 (Îae) A nu ajuta pe cineva. 25 (Pfm; îe) A-și da cu ~ul în ochi A nu vedea nimic (din cauza întunericului). 26 (Pfm; îe) A-și linge degetele A mânca o mâncare foarte bună. 27-28 (Îe; rar) A nu ști să-și numere ~ele A fi (prost sau) lipsit de învățătură. 29 (Pop; îe) A fi (sau a rămâne) gol ca ~ul (sau ca ~ul de gol) A ajunge foarte sărac. 30 (Pop; îe) A rămâne (numai) cu ~ul A rămâne foarte sărac. 31 (Pop; îe) A fi cu ~ul în gură A fi foarte sărac. 32 (Îae) A fi foarte naiv. 33 (Pop; îe) A sta (sau a ședea, a fi) cu ~ul (ori cu ~ele) în gură A pierde vremea fără să facă nimic. 34 (Pop; îe) A da cuiva cu ~ele în ochi A spune cuiva lucruri neplăcute. 35 (Îae) A încerca să înșeli pe cineva. 36 (Rar; îe) A da din ~ A fi viu. 37 (Pop; îe) A-și mușca ~ele A fi zgârcit. 38 (Reg; îe) A da cu ~ul A voma. 39 (Pop; îe) A da pe cineva după ~ A înșela pe cineva. 40 (Îae) A întrece pe cineva în privința situației materiale, poziției sociale etc. 41 (Pop; îe) A fluiera din ~e A rămâne păgubaș. 42 (Îrg; îe) A bate (cuiva) cu ~ul A amenința cu degetul. 43-44 (Îe) A atinge (ceva) cu ~ul A fi foarte aproape (în spațiu sau) în timp, de ceva. 45 (Îe) A nu rămâne loc nici să pui ~ul A nu rămâne nici un pic de loc. 46 (Pfm; îe) A nu ajunge cuiva nici la ~ul cel mic A fi cu mult inferior cuiva. 47 (Pop; îe) ~ul lui Dumnezeu Voința divină. 48 (Îe) A încerca marea cu ~ul A încerca ceva evident imposibil 49-50 (Pfm; îe) A pune ~ul pe rană A înțelege (sau a exprima) esențialul într-o problemă sensibilă. 51 (Pfm; îe) A-și mușca ~ele A regreta. 52 (Rar; îe) A strânge ~ele floarea A distruge. 53 (Pfm; îe) A avea (pe cineva) la ~ul (cel) mic A putea face orice cu cineva. 54 (Pfm; îe) A lăsa (pe cineva) la ~ul cel mic A întrece pe cineva. 55 (Pop; îe) A pune (pe cineva) la ~ul cel mic A se dovedi superior cuiva. 56 (Îe) A schimba (pe cineva) cu ~ul cel mic A schimba pe cineva cu ușurință. 57 (Pex) Fiecare dintre prelungirile mănușii care îmbracă degetele (1). 58 (Atm; ~ piciorului)^[1] Fiecare dintre prelungirile cu care se termină piciorul la om sau laba la unele animale. 59 (Îe) A merge (sau a umbla, a păși, a se înălța etc.) în (sau pe) vârful (sau vârfurile) ~elor (sau în ~e) A merge, a umbla etc. cu corpul sprijinit numai pe vârfurile picioarelor. 60 (Pex; îae) A merge, a umbla etc. fără zgomot. 61 Fiecare dintre prelungirile picioarelor, terminate cu gheare, la unele păsări. 62 Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). 63 (Înv) Dactil. 64 (Teh) Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 65 (Bot; rar) Golomoz (Dactilis glomerata). 66 (Reg; îc) Cinci-~e sau iarba-~elor Plantă erbacee târâtoare ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptens). 67 (Reg; îc) ~-roșu Degețel-roșu (11) (Digitalia purpurea). corectat(ă)

dejt sn vz deget

deșt sn vz deget

digit² sn vz deget

ghejet sn vz deget

îndestul, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: în- + destul] (Înv) 1 a Destul. 2 av Cât trebuie. 3 av De ajuns.

DEGET, degete, s. n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcătuite din falange, cu care se sfârșește mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget și-ți ia mâna toată. Sunt cinci degete la o mână și nu seamănă unul cu altul. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta în zadar să-și ascundă o vină evidentă, a fugi de răspundere. A ști sau a cunoaște (ceva) (ca) pe degete = a ști sau a cunoaște ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sunt foarte puțini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-și da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scăpa, a (se) strecura printre degete = a scăpa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimțite. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitală în loc de iscălitură. A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a păși, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea foarte mult (ceva de mâncare). (Rar) A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaște foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privința capacității, comportării etc. 2. Compus: cinci-degete = plantă erbacee târâtoare, ale cărei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesă componentă a aparatelor de tăiere la cositori, secerători, combine de cereale etc., care separă și sprijină plantele în momentul tăierii. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, având aproximativ lățimea unui deget (1). [Var.: (pop.) deșt s. n.] – Lat. digitus.

DEGET, degete, s. n. 1. Fiecare din prelungirile mobile, compuse din falange articulate, cu care se sfîrșește mîna, talpa piciorului sau laba unor animale. Ridică degetul arătător al mînii drepte lîngă barbă. SADOVEANU, Z. C. 90. Doctorul se opri o clipă la mijlocid scării, amenințîndu-l cu degetul ca pe un copil. BART, E. 183. S-au găsit de aceia care să-și bată joc de sărăcia lui și să-și vîre degetele, rîzînd, prin spărturile hainei lui vechi. VLAHUȚĂ, O. A. I 92. Cu pas moleșit se apropie de ușa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. CARAGIALE, O. II 272. Îi dai un deget și-ți ia mîna toată (se spune despre cel obraznic care profită de bunăvoința cuiva). Sînt cinci degete la o mînă și nu seamănă unul cu altul (se spune despre oamenii care nu seamănă între ei și mai ales despre frați). Mai bine să pierzi un deget decît mîna toată. ◊ Fig. În fereastră vîntul cu degetele pare Că bate lin și dulce și vîjîie încet. EMINESCU, O. IV 265. ◊ Expr. A se ascunde (sau a se da) după deget = a căuta să-și ascundă o vină foarte evidentă. A avea degete lungi sau a fi lung în (sau la) degete = a fi hoț, a fura. Îi numeri (sau îi poți număra) pe degete = sînt foarte puțini. A ști, a cunoaște (ceva) pe degete = a ști, a cunoaște foarte bine. Baci de pe șapte măguri îi cunoșteau viața pe degete. CAMILAR, T. 23. Filozofii cei vechi... îi cunoaște pe cele zece degete ale mînilor sale. SADOVEANU, Z. C. 17. A purta, a învîrti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. De opt săptămîni mă poartă pe degete și mă fierbe. SADOVEANU, D. P. 167. Lumea aceasta ai purta-o, uite așa, pe degete. CREANGĂ, P. 190. A arăta (pe cineva) cu degetul v. arăta. A-și da cu degetul în ochi = a nu vedea nimic din cauza întunericului. A luneca, a scăpa sau a (se) strecura printre degete = a scăpa, a trece pe neobservate, pe nesimțite. N-ar trebui să-ți lunece printre degete, Ca un pește de argint, Tinerețea. BENIUC, V. 30. A sta cu degetul în gură = a pierde vremea. A se trage în degete (cu cineva) = a se pune, a se măsura (cu cineva). A umbla, a păși, a se duce, a merge în vîrful degetelor (mai rar în degete) = a umbla pe furiș, tiptil, fără zgomot. Lina, pe furiș, ca dorul, Pășea-n degete pridvorul. COȘBUC, P. I 50. Se scoală binișor și se duce, în vîrfu degetelor, lîngă căruță. CREANGĂ, P. 132. A pune degetul = a aplica amprenta digitală pe hîrtie, în loc de iscălitură. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-și linge degetele = a-i plăcea cuiva foarte mult (ceva de mîncare). A pune degetul pe rană = a găsi punctul sensibil al unei chestiuni, partea slabă a unui lucru. A-și mușca degetele v. mușca. (Rar) A avea (sau a fi ceva) în degetul cel mic = a ști, a cunoaște foarte bine. Uscățiv, așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I 132. 2. Veche unitate de măsură a lungimii, egală cu aproximativ 25 de milimetri. Pantazi porunci să se destupe șampania... Pirgu nu lăsă să i se toarne decît un deget. M. I. CARAGIALE, C. 16. – Variantă: (popular) deșt (TOMA, C. V. 407, CARAGIALE, N. S. 51, ȘEZ. IV 131) s. n.

DEGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfârșesc mâinile și picioarele. ◊ A arăta (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii publice (incriminându-l); a compromite (pe cineva). A-și mușca ~ele a regreta; a se căi. A juca (sau a învârti) (pe cineva) pe ~e a amăgi; a duce de nas. A ști (ceva) pe ~e a cunoaște în detalii; a ști în amănunte. A scăpa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitând dificultățile. A avea (ceva) în (la) ~ul cel mic a ști la perfecție. A-i pune (cuiva) ~ul pe rană a aminti (cuiva) lucruri neplăcute sau nedorite; a depista elementul esențial al unei probleme, al unei situații. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitală în loc de semnătură. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfârșitul labei. 3) Parte a unei mănuși care acoperă prelungirile mâinii. 4) pop. Unitate de măsură a lungimii, suprafetei sau capacității, egală cu lățimea unui deget. 5) tehn. (la secerători sau cositori) Piesa care sprijină plantele în momentul tăierii, separându-le în fâșii înguste. /<lat. digitus

deget n. 1. fiecare din părțile, libere și mobile, cari termină mâna și piciorul (la om și la unele animale); 2. măsură de lungime: o zecime dintr’o pAlmă. [Lat. DIGITUS].

déget n., pl. e (lat. dĭgĭtus, rudă cu vgr. dáktulos și germ. zehe [la picĭor]; it. dito, pv. det, fr. doigt, sp. pg. dedo). Fie-care din cele cincĭ extremitățĭ ale mîniĭ și picĭorului la om (la animale pot fi maĭ puține). O veche măsură de lungime cît a 12-a parte dintr’un picĭor saŭ a 10-a parte dintr’o palmă (V. mînă). Fig. A fi arătat cu degetu, a fi compromis. A pune degetu pe ceva, a ghici, a descoperi leacu. A-țĭ mușca degetele, a te căĭ amar. a fi la doŭă degete de peire, a fi foarte aproape de peire. Degetu luĭ Dumnezeŭ, voință divină. A merge în vîrfu degetelor saŭ în vîrfu picĭoarelor, a merge încet ca să nu te simtă nimenea. A se număra pe degete, a fi foarte puținĭ. A-țĭ scăpa pintre degete (ca peștele), a-țĭ scăpa cînd era prins de-a binele saŭ aproape de a fi prins. A ști o știință pe degete, a o ști perfect. A juca pe cineva pe degete, a-l face să facă ce vreĭ tu. A te ascunde după deget, a cerca în zadar să te ascunzĭ neavînd după ce. A nu pune pe cineva nicĭ la degetu cel mic, a-ĭ desconsidera puterea. A încerca marea cu degetu, a încerca imposibilu. Gol ca degetu (saŭ gol deget), gol pușcă, foarte răŭ îmbrăcat, calic. – În sud, pop. deșt.

îndestúl adv. Rar. Destul, de ajuns. – S’ar putea scrie și în destul.

destul² adv. (S-au antrenat ~. Sunt ~ de buni.)

destul¹ adj. pr. m. (Produce ~ lapte/lapte ~.), pl. destui (~ tineri); f. destulă (~ apă), pl. destule (~ tinere; cu valoare neutră: A văzut ~.); g.-d. m. și f. pl. destulor (antepus, neprecedat de alt determinant cu forma cazuală marcată) (părerile/a se adresa ~ tineri/tinere.)

destul¹ adj. m., pl. destui; f. destulă, pl. destule; g.-d. pl. m. și f. destulor (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cazuală marcată) / ac. m. a (la) destui, f. a (la) destule (voturile destulor tineri/acestor destui tineri/a destui tineri; s-a adresat destulor tineri/acestor destui tineri/la destui tineri)

*destul² (suficient de, aproximativ, relativ) adv. (~ de buni)

destul adj. m., pl. destui; f. sg. destulă, pl. destule

deget s. n., pl. degete

destui pr. pl. m. (~ gândesc așa.), f. destule (~ gândesc așa.; cu valoare neutră: A îndurat ~.), g.-d. m. și f. destulora (părerile/a se adresa ~)

deget s. n., pl. degete

!destui pr. m. pl. (~ gândesc așa), f. destule (și cu valoare n.: a îndurat ~), g.-d. pl. m. și f. destulora/ac. m. a (la) destui, f. a (la) destule (voturile destulora/a destui; s-a adresat destulora/la destui)

deget s. n., pl. degete

deget.

în destul.

DESTUL adj., adv., interj. 1. adj. v. suficient. 2. adv. îndeajuns, suficient, (reg.) buget, (înv.) îndestul. (Ai vorbit ~.) 3. interj. v. ajunge.

DESTUL adj., adv., interj. 1. adj. îndestulător, suficient, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 2. adv. îndeajuns, suficient, (reg.) bugăt, (înv.) îndestul. (Ai vorbit ~.) 3. interj. ajunge!, atît!, basta!, gata!, isprăvește!, încetează!, punct!, sfîrșește!, stai!, stop!, termină!, (reg.) halt!, (fam. și peior.) ho!

Destul ≠ insuficient

destul adv. – 1. Suficient, de ajuns, în cantitate îndestulătoare. – 2. (Interj.) Ajunge!, gata!, încetează! – 3. (Adj.) Care este atît cît trebuie. De la sătul, cu prep. de (Pușcariu 1531; Tiktin; Candrea), cf. de ajuns. – Der. îndestula (var. destula, (în)destuli), vb. (a da suficient; a satisface, a mulțumi, a sătura); îndestulător, adj. (suficient, abundent); neîndestulat, adj. (nemulțumit); neîndestulător, adj. (insuficient). Din rom. provine bg. destur.

déget (dégete), s. n. – 1. Fiecare din prelungirile mobile cu care se sfîrșește mîna sau talpa piciorului. – 2. Măsură ce corespunde unei zecimi de palmă. – Mr. deazit, dzeadit, megl. zęizit, istr. žǫžet. Lat. dĭgĭtus (Pușcariu 497; Candrea-Dens., 478; REW 2638; Tiktin; Candrea); cf. it. dito, prov. det, fr. doigt, sp., port. dedo. – Der. degetar, s. n. (căpăcel care protejează degetul cu care se împunge acul la cusut; plantă, degetariță, Digitalis ambigua), care pare a fi der. intern cu suf. -ar (ar putea fi și reprezentant direct al lat. dĭgĭtālis, cum îl consideră Pușcariu 498; Candrea-Dens., 479; REW 2637; Tiktin; Candrea, cf. it. ditale, v. fr. déal, sp., port. dedal; însă der. internă pare mai naturală); degetariță, s. f. (plantă, degetar); degetăruț, s. m. (plantă, Soldanella montana); degețel, s. m. (plantă, degetar, Digitalis ambigua, Digitalis purpurea); îndegeta, vb. (a indica), înv., hibrid lingvistic format în Trans.

FORTUNA MULTIS DAT NIMIS, SATIS NULLI (lat.) multora soarta le dă prea mult, nimănui destul (cât i-ar trebui) – Martial, „Epigrammata”, 12, 10, 2.

a avea ceva la degetul mic expr. 1. a cunoaște (ceva) în amănunt 2. v. a avea (pe cineva) în buzunar.

a da șapte degete și-o fugă bună expr. a fura din buzunare.

a încerca marea cu degetul expr. a tatona o situație, a încerca ceva fără prea mari speranțe de reușită.

a juca (pe cineva) pe degete expr. a manipula (pe cineva), a profita de comportamentul docil al cuiva.

a nu mișca un deget expr. a nu se implica deloc (într-o acțiune), a nu participa (la ceva), a nu face nimic.

a pune degetul la omidă expr. (er. – d. femei) a se masturba.

a pune degetul pe rană expr. a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute.

a se ascunde după deget expr. a recurge la tot felul de pretexte și subterfugii în încercarea de a se eschiva de la o sarcină / de la o responsabilitate

a se da după deget expr. a recurge la pretexte pentru a se eschiva de la o acțiune sau pentru a nu-și asuma răspunderea unei fapte.

a sta cu deștu-n cur / în fund / în gură expr. (vulg.) v. a sta cu brațele încrucișate.

a turna un deget expr. a turna o cantitate foarte mică de băutură alcoolică în paharul cuiva.

a-i pune (cuiva) inelul pe deget expr. (d. homosexualii pasivi) a-și oferi serviciile unui partener de sex activ.

deget, degete s. n. cantitate mică de băutură alcoolică (mai ales spirtoasă) turnată într-un pahar.

învârti (pe cineva) pe degete expr. a manipula (pe cineva) după bunul plac.

să-ți lingi degetele (nu alta!) expr. (d. mâncare) gustos, delicios.