insuficient, ~ă [At: IORGA, L. I, 91 / Pl: ~nți, ~e / E: fr insufficient, it insufficiente] 1-2 a, av (Într-un mod) care nu este suficient din punct de vedere cantitativ. 3-4 av, a (Într-un mod) care nu satisface calitativ Si: nesatisfăcător. 5 sm Calificativ sub limita de trecere la un examen.

INSUFICIENT, -Ă, insuficienți, -te, adj. Care nu ajunge, care nu e de ajuns, neîndestulător (cantitativ); care nu satisface (calitativ), nesatisfăcător. Datorită faptului că imprimările sînt insuficiente în raport cu necesitățile, multe din aceste cîntece au rămas necunoscute de mase. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/2. ◊ (Adverbial) Elev insuficient pregătit. ♦ (Substantivat, m.) Notă, calificativ sub limita de admitere la o probă, la un examen. A luat un insuficient la matematici. – Pronunțat: -ci-ent.

INSUFICIENT, -Ă adj. Care nu este suficient, care nu ajunge; nesatisfăcător. // s.m. Calificativ sub limita de trecere, obținut de un candidat la un examen. [Pron. -ci-ent. / cf. lat. insufficiens, it. insufficiente, fr. insuffisant].

INSUFICIENT, -Ă I. adj. care nu este suficient; nesatisfăcător. II. s. m. calificativ sub limita de trecere, la un examen. (< it. insufficiente, lat. insufficiens)

INSUFICIENT¹ m. Calificativ echivalent cu una din notele „unu”, „doi”, „trei” sau „patru” (în sistemul de apreciere a cunoștințelor prin zece puncte). [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis

INSUFICIENT² ~tă ( ~ți, ~te) și adverbial Care nu este suficient; neîndestulător; nesatisfăcător. [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis

insuficient a. care nu e destul: cantitate insuficientă.

*insuficiént, -ă adj. (lat. in-sufficiens, -éntis). Neîndustulător, care nu ajunge: banĭ insuficiențĭ. Care n’are destulă inteligență pentru sarcina luĭ: general insuficient. Adv. În mod insuficient.

insuficient adj. m., pl. insuficienți; f. insuficientă, pl. insuficiente

insuficient adj. m., pl. insuficienți; f. insuficientă, pl. insuficiente

insuficient adj. m. suficient

INSUFICIENT adj., adv. 1. adj. neîndestulător, nemulțumitor, nesatisfăcător, redus, sărac. (Cantitate ~.) 2. adj. v. puțin. 3. adj. neîndestulător, nesatisfăcător, redus, sărac. (Un inventar ~ de utilaje.) 4. adj. v. redus. 5. adv. prost.

INSUFICIENT adj., adv. 1. adj. neîndestulător, nesatisfăcător, redus. (Cantitate ~.) 2. adj. puțin. (Oaste ~; bani ~.) 3. adj. neîndestulător, nesatisfăcător, redus, sărac. (Un inventar ~ de utilaje.) 4. adj. mic, puțin, redus, slab. (Are ~ posibilități de realizare.) 5. adv. prost, puțin, rău. (O muncă ~ plătită.)

Insuficient ≠ suficient

INSUFICIENT, -Ă adj. (cf. lat. insufficiens, it. insufficiente, fr. insuffisant): în sintagmele independență insuficientă și principală regentă insuficientă (v.).