18 definiții pentru suficient


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente.

SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. Atît cît trebuie (pentru a corespunde scopului); de ajuns, destul, îndestulător. Pînă atunci ai vreme suficientă să te aranjezi. REBREANU, R. II 77. ◊ (Adverbial) Nu-și dă seama cît îl iubește ea și de aceea nu-i prețuiește suficient iubirea. REBREANU, R. I 246. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ (între «insuficient» și «bine») cu care se apreciază o probă la un examen. 2. (Despre oameni) Care se crede capabil fără să fie; plin de sine, înfumurat, vanitos, îngîmfat. Cuvîntul «poet»... îi făcea rău, auzit din gura omului acestuia, suficient, afectat și pururea încîntat de sine. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. – Pronunțat: -ci-ent.

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (adesea adv.) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. [Pron. -ci-ent. / cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens].

SUFICIÉNT, -Ă adj. 1. (și adv.) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente)

SUFICIÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) și adverbial Care satisface cerințele; în cantitatea necesară; destul. 2) (despre persoane) Care manifestă prin atitudine o satisfacție excesivă față de sine; plin de sine; înfumurat; vanitos; arogant. [Sil. -ci-ent] /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente

SUFICIÉNT2 m. Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente

suficient a. 1. îndestulător; 2. fig. arogant, prezumpțios.

*suficiént, -ă adj. (lat. suf-ficiens, -ficiéntis. V. e-, co-e- și de-ficient). Destul: ploaĭe suficientă. Fig. Vanitos, înaintat: om, ton suficient. Adv. A ploŭat suficient.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

suficiént (-ci-ent) adj. m., pl. suficiénți; f. suficiéntă, pl. suficiénte

suficiént adj. m. (sil. -ci-ent), pl. suficiénți; f. sg. suficiéntă, pl. suficiénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SUFICIÉNT adj. v. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngâmfat, megaloman, mândru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos.

SUFICIÉNT adj., adv. 1. adj. îndestulător, mulțumitor, satisfăcător. (O cantitate ~.) 2. adj. destul, îndestulător, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 3. adv. v. destul.

suficient adj. v. FUDUL. GRANDOMAN. INFATUAT. ÎNCREZUT. ÎNFUMURAT. ÎNGÎMFAT. MEGALOMAN. MÎNDRU. ORGOLIOS. SEMEȚ. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. VANITOS.

SUFICIENT adj., adv. 1. adj. îndestulător, mulțumitor, satisfăcător. (O cantitate ~.) 2. adj. destul, îndestulător, (reg.) bugăt. (Provizii ~.) 3. adv. destul, îndeajuns, (reg.) bugăt, (înv.) îndestul. (Ai vorbit ~.)

Suficient ≠ insuficient, nesuficient


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

SUFICIÉNT, -Ă adj. (cf. it. sufficiente, fr. suffisant, lat. sufficiens): în sintagmele independentă suficientă și principală regentă suficientă (v.).

Intrare: suficient
suficient adjectiv
  • silabație: -ci-ent
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suficient
  • suficientul
  • suficientu‑
  • suficientă
  • suficienta
plural
  • suficienți
  • suficienții
  • suficiente
  • suficientele
genitiv-dativ singular
  • suficient
  • suficientului
  • suficiente
  • suficientei
plural
  • suficienți
  • suficienților
  • suficiente
  • suficientelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)