3 intrări

30 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desprețuíre sf vz disprețuire

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

disprețuí [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciuí, (înv) des~ / Pzi: ~ésc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.

disprețuíre sf [At: LEON ASACHI, B. 72/5 / V: (înv) des~, (îvr) despreciuíre, (îvr) dispreciu~ / Pl: ~ri / E: disprețui] 1-2 Manifestare a disprețului (1-2) față de cineva Si: disprețuit1 (1-2). 3-4 Tratare cu dispreț (1-2) a cuiva Si: disprețuit1 (3-4). 5 Neluare în seamă Si: disprețuit1 (5). 6 (Înv) Ocărâre. 7 (Îvr) Depreciere.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DISPREȚUÍRE, disprețuiri, s. f. Acțiunea de a disprețui. [Var.: (înv.) desprețuíre s. f.] – V. disprețui.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DISPREȚUÍRE, disprețuiri, s. f. Acțiunea de a disprețui. [Var.: (înv.) desprețuíre s. f.] – V. disprețui.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețuí (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.

DISPREȚUÍRE s. f. Acțiunea de a disprețui; dispreț. – Variantă: (învechit) desprețuíre (ALECSANDRI, P. III 340, ALEXANDRESCU, M. 153) s. f.

disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 disprețuiáscă

disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri

disprețuí vb. → prețui

disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri

DISPREȚUÍ vb. a desconsidera, a nesocoti, (înv.) a defăima, a mepriza, a ocărî. (De ce îl ~?; nu ~ ceea ce ți se oferă.)

Intrare: disprețui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) disprețui disprețuire disprețuit disprețuind singular plural
disprețuiește disprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) disprețuiesc (să) disprețuiesc disprețuiam disprețuii disprețuisem
a II-a (tu) disprețuiești (să) disprețuiești disprețuiai disprețuiși disprețuiseși
a III-a (el, ea) disprețuiește (să) disprețuiască disprețuia disprețui disprețuise
plural I (noi) disprețuim (să) disprețuim disprețuiam disprețuirăm disprețuiserăm, disprețuisem*
a II-a (voi) disprețuiți (să) disprețuiți disprețuiați disprețuirăți disprețuiserăți, disprețuiseți*
a III-a (ei, ele) disprețuiesc (să) disprețuiască disprețuiau disprețui disprețuiseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desprețui desprețuire desprețuit desprețuind singular plural
desprețuiește desprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desprețuiesc (să) desprețuiesc desprețuiam desprețuii desprețuisem
a II-a (tu) desprețuiești (să) desprețuiești desprețuiai desprețuiși desprețuiseși
a III-a (el, ea) desprețuiește (să) desprețuiască desprețuia desprețui desprețuise
plural I (noi) desprețuim (să) desprețuim desprețuiam desprețuirăm desprețuiserăm, desprețuisem*
a II-a (voi) desprețuiți (să) desprețuiți desprețuiați desprețuirăți desprețuiserăți, desprețuiseți*
a III-a (ei, ele) desprețuiesc (să) desprețuiască desprețuiau desprețui desprețuiseră
Intrare: disprețuire
disprețuire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular disprețuire disprețuirea
plural disprețuiri disprețuirile
genitiv-dativ singular disprețuiri disprețuirii
plural disprețuiri disprețuirilor
vocativ singular
plural
desprețuire
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desprețuire desprețuirea
plural desprețuiri desprețuirile
genitiv-dativ singular desprețuiri desprețuirii
plural desprețuiri desprețuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: desprețuire
desprețuire
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)