2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă. [Var.: (înv.) desprețuí vb. IV] – Dispreț + suf. -ui.

DISPREȚUÍRE, disprețuiri, s. f. Acțiunea de a disprețui. [Var.: (înv.) desprețuíre s. f.] – V. disprețui.

DISPREȚUÍRE, disprețuiri, s. f. Acțiunea de a disprețui. [Var.: (înv.) desprețuíre s. f.] – V. disprețui.

disprețuí [At: ANTIM, D. 408 / V: (îvr) despreciuí, (înv) des~ / Pzi: ~ésc / E: dispreț + -ui] 1-2 vt A avea dispreț (1-2) față de cineva sau ceva. 3-4 vt A trata cu dispreț (1-2) pe cineva sau ceva. 5 vt A nu lua în seamă Si: a nesocoti. 6 vt (Înv) A ocărî. 7 vt (Îvr) A se deprecia. 8 vrr (D. oameni) A nu se suporta.

disprețuire sf [At: LEON ASACHI, B. 72/5 / V: (înv) des~, (îvr) despreciuíre, (îvr) dispreciu~ / Pl: ~ri / E: disprețui] 1-2 Manifestare a disprețului (1-2) față de cineva Si: disprețuit1 (1-2). 3-4 Tratare cu dispreț (1-2) a cuiva Si: disprețuit1 (3-4). 5 Neluare în seamă Si: disprețuit1 (5). 6 (Înv) Ocărâre. 7 (Îvr) Depreciere.

DISPREȚUÍ, disprețuiesc, vb. IV. Tranz. A trata cu dispreț, a nu lua în seamă, a nesocoti, a nu pune preț (pe cineva sau pe ceva); a desconsidera. Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61. O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155. Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70. ◊ Absol. Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Refl. reciproc. Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98. – Variantă: (învechit) desprețuí (NEGRUZZI, S. I 19, ALEXANDRESCU, M. 6) vb. IV.

DISPREȚUÍRE s. f. Acțiunea de a disprețui; dispreț. – Variantă: (învechit) desprețuíre (ALECSANDRI, P. III 340, ALEXANDRESCU, M. 153) s. f.

DISPREȚUÍ vb. IV. tr. A avea dispreț pentru cineva sau pentru ceva, a desconsidera pe cineva. ♦ A nu prețui pe cineva sau ceva. [Cf. it. disprezzare].

DISPREȚUÍRE s.f. Acțiunea de a disprețui. [< disprețui].

DISPREȚUÍ vb. tr. a avea dispreț pentru cineva sau ceva; a desconsidera. (< dispreț)

A DISPREȚUÍ ~iésc tranz. A trata cu dispreț; a desconsidera. [Sil. -țu-i] /dispreț + suf. ~ui

desprețuì v. 1. a avea, a arăta despreț; 2. fig. a nu se teme de: viteazul desprețuește moartea.

* disprețuĭésc v. tr. (it. disprezzare, infl. de prețuĭesc). Nu pun preț pe, nu daŭ atențiune: înțeleptu disprețuĭește opiniunea vulguluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

disprețuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disprețuiésc, imperf. 3 sg. disprețuiá; conj. prez. 3 disprețuiáscă

disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri

disprețuíre s. f., g.-d. art. disprețuírii; pl. disprețuíri

arată toate definițiile

Intrare: disprețui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • disprețui
  • disprețuire
  • disprețuit
  • disprețuitu‑
  • disprețuind
  • disprețuindu‑
singular plural
  • disprețuiește
  • disprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • disprețuiesc
(să)
  • disprețuiesc
  • disprețuiam
  • disprețuii
  • disprețuisem
a II-a (tu)
  • disprețuiești
(să)
  • disprețuiești
  • disprețuiai
  • disprețuiși
  • disprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • disprețuiește
(să)
  • disprețuiască
  • disprețuia
  • disprețui
  • disprețuise
plural I (noi)
  • disprețuim
(să)
  • disprețuim
  • disprețuiam
  • disprețuirăm
  • disprețuiserăm
  • disprețuisem
a II-a (voi)
  • disprețuiți
(să)
  • disprețuiți
  • disprețuiați
  • disprețuirăți
  • disprețuiserăți
  • disprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • disprețuiesc
(să)
  • disprețuiască
  • disprețuiau
  • disprețui
  • disprețuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desprețui
  • desprețuire
  • desprețuit
  • desprețuitu‑
  • desprețuind
  • desprețuindu‑
singular plural
  • desprețuiește
  • desprețuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desprețuiesc
(să)
  • desprețuiesc
  • desprețuiam
  • desprețuii
  • desprețuisem
a II-a (tu)
  • desprețuiești
(să)
  • desprețuiești
  • desprețuiai
  • desprețuiși
  • desprețuiseși
a III-a (el, ea)
  • desprețuiește
(să)
  • desprețuiască
  • desprețuia
  • desprețui
  • desprețuise
plural I (noi)
  • desprețuim
(să)
  • desprețuim
  • desprețuiam
  • desprețuirăm
  • desprețuiserăm
  • desprețuisem
a II-a (voi)
  • desprețuiți
(să)
  • desprețuiți
  • desprețuiați
  • desprețuirăți
  • desprețuiserăți
  • desprețuiseți
a III-a (ei, ele)
  • desprețuiesc
(să)
  • desprețuiască
  • desprețuiau
  • desprețui
  • desprețuiseră
Intrare: disprețuire
disprețuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • disprețuire
  • disprețuirea
plural
  • disprețuiri
  • disprețuirile
genitiv-dativ singular
  • disprețuiri
  • disprețuirii
plural
  • disprețuiri
  • disprețuirilor
vocativ singular
plural
desprețuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desprețuire
  • desprețuirea
plural
  • desprețuiri
  • desprețuirile
genitiv-dativ singular
  • desprețuiri
  • desprețuirii
plural
  • desprețuiri
  • desprețuirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

disprețui desprețui

  • 1. A avea sau a manifesta dispreț față de cineva sau de ceva; a trata cu dispreț pe cineva sau ceva, a nu lua în seamă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desconsidera nesocoti attach_file 5 exemple
    exemple
    • Vom face tot, ca oameni cumsecade, care nu disprețuiesc petrecerile. SADOVEANU, Z. C. 61.
      surse: DLRLC
    • O pizmuiseră pe răposată și o urau, după cum și dînsa le disprețuise. M. I. CARAGIALE, C. 155.
      surse: DLRLC
    • Mi-a disprețuit porunca – nu tăgădui. DAVILA, V. V. 70.
      surse: DLRLC
    • absolut Cu dureroasă surpriză, învăța să disprețuiască și să urască. C. PETRESCU, C. V. 122.
      surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Se urau... sau numai se disprețuiau. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 98.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Dispreț + sufix -ui.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

disprețuire desprețuire

etimologie:

  • vezi disprețui
    surse: DEX '09 DEX '98 DN