2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

desfătat1 sn [At: ALECSANDRI, P. P. 154 / V: ~fatat1, (îvr) dezv~, (reg) ~făidat1 / E: desfăta] 1 (Înv) Extindere. 2 (Înv) Înfrumusețare. 3-6 Desfătare (3-6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare.

desfătat2, ~ă a [At: MOXA, cf GCR I, 57/38 / V: ~fatat2, (îvr) dezv~, (reg) ~făidat / Pl: ~ați, ~e / E: desfăta] 1 (Înv) Extins. 2 (Înv) Înfrumusețat. 3 Care se află într-o stare de mulțumire, de încântare. 4 Care simte o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 Care se distrează. 6 Care provoacă plăcere. 7 (Pex) Fermecat. 8 (D. clădiri sau d. locuri, ținuturi) Larg. 9 (Îrg; d. oameni) Lipsit de griji și de greutăți. 10 (Îrg; d. oameni) Înclinat spre plăceri senzuale. 11 (Pex) Vesel. 12 Frumos. corectată

DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.

DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.

DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Învechit) 1. (Despre lucruri) Plăcut, încîntător, desfătător. Cela în gunoi, cesta în așternuturi desfătate. ARHIVA R. I 147. Florile... Se dezvălesc frumos Din sînurile sale Dau desfătat miros. DONICI, F. 57. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. O lume fără margini, frumoasă, desfătată, Ca o cîmpie verde sub mine s-au întins. ALECSANDRI, P. A. 65. 2. (Despre oameni) Plin de bucurie, bucuros, vesel. Astăzi este lumea Desfătată. TEODORESCU, P. P. 100. ♦ Aplecat spre plăceri senzuale, răsfățat, moleșit. Agatirșii... erau oameni desfătați și trăiau o viață moleșită. ODOBESCU, S. II 277.

DESFĂTÁT adj. v. captivant, cuceritor, cuprinzător, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, întins, larg, mare, răpitor, seducător, vast.

desfătát, -ă adj. În desfătare. Adv. Domniĭ ceĭ bunĭ și direpțĭ fără grijă și desfătat domnesc (Cost. 1, 294).

desfătá [At: PSALT. 62 / V: ~fatá, (îvr) dezvă~, (reg) ~făidá / Pzi: desfắt și ~téz / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă?= CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 desféte

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféți/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. desféte/desfătéze

DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

desfătá (-t, -át), vb.1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfắt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată;-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

desfătat adj. v. CAPTIVANT. CUCERITOR. CUPRINZĂTOR. DESFĂTĂTOR. FASCINANT. FERMECĂTOR. ÎNCÎNTĂTOR. ÎNTINS. LARG. MARE. RĂPITOR. SEDUCĂTOR. VAST.

arată toate definițiile

Intrare: desfăta
verb (VT54)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfa
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfăt
(să)
  • desfăt
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfeți
(să)
  • desfeți
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfătea
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfătez
(să)
  • desfătez
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfătezi
(să)
  • desfătezi
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
Intrare: desfătat
desfătat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfătat
  • desfătatul
  • desfătatu‑
  • desfăta
  • desfătata
plural
  • desfătați
  • desfătații
  • desfătate
  • desfătatele
genitiv-dativ singular
  • desfătat
  • desfătatului
  • desfătate
  • desfătatei
plural
  • desfătați
  • desfătaților
  • desfătate
  • desfătatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)