2 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desfătát1 sn [At: ALECSANDRI, P. P. 154 / V: ~fatát1, (îvr) dezv~, (reg) ~făidát1 / E: desfăta] 1 (Înv) Extindere. 2 (Înv) Înfrumusețare. 3-6 Desfătare (3-6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare.

desfătát2, ~ă a [At: MOXA, cf GCR I, 57/38 / V: ~fatát2, (îvr) dezv~, (reg) ~făidát / Pl: ~áți, ~e / E: desfăta] 1 (Înv) Extins. 2 (Înv) Înfrumusețat. 3 Care se află într-o stare de mulțumire, de încântare. 4 Care simte o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 Care se distrează. 6 Care provoacă plăcere. 7 (Pex) Fermecat. 8 (D. clădiri sau d. locuri, ținuturi) Larg. 9 (Îrg; d. oameni) Lipsit de grji și de greutăți. 10 (Îrg; d. oameni) Înclinat spre plăceri senzuale. 11 (Pex) Vesel. 12 Frumos.

DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.

DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Înv.) 1. Desfătător. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. 2. (Despre oameni) Bucuros, vesel; înclinat spre plăceri senzuale. – V. desfăta.

DESFĂTÁT, -Ă, desfătați, -te, adj. (Învechit) 1. (Despre lucruri) Plăcut, încîntător, desfătător. Cela în gunoi, cesta în așternuturi desfătate. ARHIVA R. I 147. Florile... Se dezvălesc frumos Din sînurile sale Dau desfătat miros. DONICI, F. 57. ♦ (Despre locuri) Plăcut la vedere; deschis, larg, frumos. O lume fără margini, frumoasă, desfătată, Ca o cîmpie verde sub mine s-au întins. ALECSANDRI, P. A. 65. 2. (Despre oameni) Plin de bucurie, bucuros, vesel. Astăzi este lumea Desfătată. TEODORESCU, P. P. 100. ♦ Aplecat spre plăceri senzuale, răsfățat, moleșit. Agatirșii... erau oameni desfătați și trăiau o viață moleșită. ODOBESCU, S. II 277.

DESFĂTÁT adj. v. captivant, cuceritor, cuprinzător, desfătător, fascinant, fermecător, încântător, întins, larg, mare, răpitor, seducător, vast.

desfătát, -ă adj. În desfătare. Adv. Domniĭ ceĭ bunĭ și direpțĭ fără grijă și desfătat domnesc (Cost. 1, 294).

desfătá [At: PSALT. 62 / V: ~fatá, (îvr) dezvă~, (reg) ~făidá / Pzi: desfắt și ~téz / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă ?= CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe ! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 desféte

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféți/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. desféte/desfătéze

DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

desfătá (-t, -át), vb.1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfắt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată;-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

desfătát adj. v. CAPTIVANT. CUCERITOR. CUPRINZĂTOR. DESFĂTĂTOR. FASCINANT. FERMECĂTOR. ÎNCÎNTĂTOR. ÎNTINS. LARG. MARE. RĂPITOR. SEDUCĂTOR. VAST.

Intrare: desfăta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfăta desfătare desfătat desfătând singular plural
desfa desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfăt (să) desfăt desfătam desfătai desfătasem
a II-a (tu) desfeți (să) desfeți desfătai desfătași desfătaseși
a III-a (el, ea) desfa (să) desfete desfăta desfătă desfătase
plural I (noi) desfătăm (să) desfătăm desfătam desfătarăm desfătaserăm, desfătasem*
a II-a (voi) desfătați (să) desfătați desfătați desfătarăți desfătaserăți, desfătaseți*
a III-a (ei, ele) desfa (să) desfete desfătau desfăta desfătaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfăta desfătare desfătat desfătând singular plural
desfătea desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfătez (să) desfătez desfătam desfătai desfătasem
a II-a (tu) desfătezi (să) desfătezi desfătai desfătași desfătaseși
a III-a (el, ea) desfătea (să) desfăteze desfăta desfătă desfătase
plural I (noi) desfătăm (să) desfătăm desfătam desfătarăm desfătaserăm, desfătasem*
a II-a (voi) desfătați (să) desfătați desfătați desfătarăți desfătaserăți, desfătaseți*
a III-a (ei, ele) desfătea (să) desfăteze desfătau desfăta desfătaseră
Intrare: desfătat
desfătat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desfătat desfătatul desfăta desfătata
plural desfătați desfătații desfătate desfătatele
genitiv-dativ singular desfătat desfătatului desfătate desfătatei
plural desfătați desfătaților desfătate desfătatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)