2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.

DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.

desfătare sf [At: (a. 1643) GCR I, 106/41 / V: ~fatare, (îvr) dezv~, (reg) ~făida~ / Pl: ~tări / E: desfăta] 1 (Înv) Extindere. 2 (Înv) Înfrumusețare. 3 Bucurie mare Si: desfăt (3), desfătat1 (3). 4 Sentiment de profundă satisfacție (intelectuală, senzorială, estetică) pe care îl resimte cineva Si: delectare, desfăt (4), desfătat1 (4). 5 Viață îndestulată și ușoară Si: desfăt (5), desfătat1 (5). 6 Provocare a unei bucurii, a unei plăceri Si: desfăt (6), desfătat1 (6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare.

DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Acțiunea de a se desfăta și rezultatul ei. 1. Plăcere mare, încîntare, delectare. Motivele acestei tinereți [a operei lui Bălcescu], ca și a desfătării artistice cu care o parcurgem încă, stau mai întîi în adîncimea și vigoarea simțirii ce a inspirat-o, în generozitatea și avîntul acestei simțiri. L. ROM. 1953, nr. 1, 32. Oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează? ODOBESCU, S. III 15. 2. Petrecere, veselie. După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele Vulturului. POPESCU, B. III 51. Să fi văzut bucurie și desfătare! Preoții le cîntară: Isaia dănțuiește, ospățul să începu, muzicele cîntau și toți erau fericiți. RETEGANUL, P.II 21. ♦ Plăcere trupească; desfrîu. Cată cu un ochi de milă la cea tinerime de rînd care... trăiește în dezmierdări și-n desfătări se îmbată. ODOBESCU, S. III 210. Casa lui era capiștea desfătărilor. NEGRUZZI, S. I 86.

desfătare f. 1. acțiunea de a desfăta; 2. plăcere mare, deliciu.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

desfăta [At: PSALT. 62 / V: ~fata, (îvr) dezvă~, (reg) ~făida / Pzi: desfăt și ~tez / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

DESFĂTÁ, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfắt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată;-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri

desfătáre s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări

!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 desféte

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféți/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. desféte/desfătéze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESFĂTÁRE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

DESFĂTÁRE s. 1. delectare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încântec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care ți-o dă o lectură bună.) 2. petrecere, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. v. încântare. 4. v. bucurie.

DESFĂTARE s. 1. delectare, farmec, încîntare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care ți-o dă o lectură bună.) 2. petrecere, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. captivare, cucerire, delectare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 4. bucurie, mîngîiere, mulțumire, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)

arată toate definițiile

Intrare: desfătare
desfătare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfătare
  • desfătarea
plural
  • desfătări
  • desfătările
genitiv-dativ singular
  • desfătări
  • desfătării
plural
  • desfătări
  • desfătărilor
vocativ singular
plural
Intrare: desfăta
desfăta1 (1 -t) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (VT54)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfa
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfăt
(să)
  • desfăt
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfeți
(să)
  • desfeți
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
desfăta2 (1 -tez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfătea
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfătez
(să)
  • desfătez
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfătezi
(să)
  • desfătezi
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

desfătare

  • 1. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare.
    exemple
    • Motivele acestei tinereți [a operei lui Bălcescu], ca și a desfătării artistice cu care o parcurgem încă, stau mai întîi în adîncimea și vigoarea simțirii ce a inspirat-o, în generozitatea și avîntul acestei simțiri. L. ROM. 1953, nr. 1, 32.
      surse: DLRLC
    • Oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează? ODOBESCU, S. III 15.
      surse: DLRLC
    • După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele Vulturului. POPESCU, B. III 51.
      surse: DLRLC
    • Să fi văzut bucurie și desfătare! Preoții le cîntară: Isaia dănțuiește, ospățul să începu, muzicele cîntau și toți erau fericiți. RETEGANUL, P.II 21.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Plăcere trupească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: desfrâu attach_file 2 exemple
      exemple
      • Cată cu un ochi de milă la cea tinerime de rînd care... trăiește în dezmierdări și-n desfătări se îmbată. ODOBESCU, S. III 210.
        surse: DLRLC
      • Casa lui era capiștea desfătărilor. NEGRUZZI, S. I 86.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi desfăta
    surse: DEX '98 DEX '09

desfăta

  • 1. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta.
    exemple
    • Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104.
      surse: DLRLC
    • În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178.
      surse: DLRLC
    • Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117.
      surse: DLRLC
    • figurat Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163.
        surse: DLRLC
      • Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29.
        surse: DLRLC
      • absolut Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.
        surse: DLRLC

etimologie: