2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desfătáre sf [At: (a. 1643) GCR I, 106/41 / V: ~fatáre, (îvr) dezv~, (reg) ~făidá~ / Pl: ~tắri / E: desfăta] 1 (Înv) Extindere. 2 (Înv) Înfrumusețare. 3 Bucurie mare Si: desfăt (3), desfătat1 (3). 4 Sentiment de profundă satisfacție (intelectuală, senzorială, estetică) pe care îl resimte cineva Si: delectare, desfăt (4), desfătat1 (4). 5 Viață îndestulată și ușoară Si: desfăt (5), desfătat1 (5). 6 Provocare a unei bucurii, a unei plăceri Si: desfăt (6), desfătat1 (6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare.

DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.

DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.

DESFĂTÁRE, desfătări, s. f. Acțiunea de a se desfăta și rezultatul ei. 1. Plăcere mare, încîntare, delectare. Motivele acestei tinereți [a operei lui Bălcescu], ca și a desfătării artistice cu care o parcurgem încă, stau mai întîi în adîncimea și vigoarea simțirii ce a inspirat-o, în generozitatea și avîntul acestei simțiri. L. ROM. 1953, nr. 1, 32. Oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează ? ODOBESCU, S. III 15. 2. Petrecere, veselie. După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele Vulturului. POPESCU, B. III 51. Să fi văzut bucurie și desfătare ! Preoții le cîntară: Isaia dănțuiește, ospățul să începu, muzicele cîntau și toți erau fericiți. RETEGANUL, P.II 21. ♦ Plăcere trupească; desfrîu. Cată cu un ochi de milă la cea tinerime de rînd care... trăiește în dezmierdări și-n desfătări se îmbată. ODOBESCU, S. III 210. Casa lui era capiștea desfătărilor. NEGRUZZI, S. I 86.

desfătáre s. f., g.-d. art. desfătắrii; pl. desfătắri

desfătáre s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări

DESFĂTÁRE s. 1. delectare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încântec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care ți-o dă o lectură bună.) 2. petrecere, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. v. încântare. 4. v. bucurie.

DESFĂTÁRE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

desfătare f. 1. acțiunea de a desfăta; 2. plăcere mare, deliciu.

desfătá [At: PSALT. 62 / V: ~fatá, (îvr) dezvă~, (reg) ~făidá / Pzi: desfắt și ~téz / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfắt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTÁ, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă ?= CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe ! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

!desfătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfắt, 2 sg. desféți, 3 desfátă; conj. prez. 3 desféte

desfătá vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătéz, 2 sg. desféți/desfătézi, 3 sg. desfátă/desfăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. desféte/desfătéze

DESFĂTÁ vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

desfătá (-t, -át), vb.1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

A SE DESFĂTÁ mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂTÁ desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

Intrare: desfătare
desfătare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desfătare desfătarea
plural desfătări desfătările
genitiv-dativ singular desfătări desfătării
plural desfătări desfătărilor
vocativ singular
plural
Intrare: desfăta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfăta desfătare desfătat desfătând singular plural
desfa desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfăt (să) desfăt desfătam desfătai desfătasem
a II-a (tu) desfeți (să) desfeți desfătai desfătași desfătaseși
a III-a (el, ea) desfa (să) desfete desfăta desfătă desfătase
plural I (noi) desfătăm (să) desfătăm desfătam desfătarăm desfătaserăm, desfătasem*
a II-a (voi) desfătați (să) desfătați desfătați desfătarăți desfătaserăți, desfătaseți*
a III-a (ei, ele) desfa (să) desfete desfătau desfăta desfătaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfăta desfătare desfătat desfătând singular plural
desfătea desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfătez (să) desfătez desfătam desfătai desfătasem
a II-a (tu) desfătezi (să) desfătezi desfătai desfătași desfătaseși
a III-a (el, ea) desfătea (să) desfăteze desfăta desfătă desfătase
plural I (noi) desfătăm (să) desfătăm desfătam desfătarăm desfătaserăm, desfătasem*
a II-a (voi) desfătați (să) desfătați desfătați desfătarăți desfătaserăți, desfătaseți*
a III-a (ei, ele) desfătea (să) desfăteze desfătau desfăta desfătaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)