4 intrări
28 de definiții

Explicative DEX

DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

deșanțat, ~ă a vz deșănțat

deșănțat2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 42 / V: (reg) dăș~, deșân~, deșen~, dișen~, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșănța] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviințe Si: corupt, decăzut, destrăbălat, stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viață extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmățat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depășind proporțiile realității Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care șochează prin aspect, manifestare, evoluție Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 7 (Trs) Trist. 8 (Îrg) Glumeț.

deșănțat1 sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: deșănța] (Reg) 1 (Îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (Îe) A-i fi ~ A-i fi trist. 3 (Îac) A manifesta compătimire față de cineva.

deșânțat, ~ă a vz deșănțat2

deșențat, ~ă a vz deșănțat2

dișanțat, ~ă a vz deșănțat

dișănțat, ~ă a vz deșănțat

dișânțat, ~ă a vz deșănțat

dișențat, ~ă a vz deșănțat

❍ DEȘĂNȚAT, DEȘANȚAT, DIȘANȚAT adj. Mold. Ciudat, curios, bizar: îmi pare deșanțat că dumneata ai luat un capriț drept amor (NEGR.); aceste provizii ne părură cam dișănțate pentru primblare de două ceasuri (ALECS.); îmi vine cu deșanțat (FR.-CDR.), îmi vine curios, ciudat [deșanț].

DESANTA, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.

DESANTA vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].

A DESANTA ~ez tranz. (trupe, echipamente etc.) A coborî cu parașuta; a lansa. /Din desant

DEȘĂNȚAT ~tă (~ți, ~te) 1) pop. și fam. v. A SE DEȘĂNȚA. 2) reg. Care iese din comun (prin felui său de a fi); ciudat; straniu; bizar. 3) pop. Care este lipsit de decență; indecent; nerușinat. /Orig. nec.

deșănțat a. 1. Mold. ciudat (la port sau la vorbă): dar deșănțat mai ești CR.; 2. Tr. trist, mâhnit: e deșănțat copilul. [V. deșanț].

deșănțát, -ă adj. (de și șanț 2). Extravagant, deplasat, neserios: om. gust deșănțat. Adv. A vorbi deșănțat. Trans. Trist.

Ortografice DOOM

deșănțat adj. m., s. m., pl. deșănțați; adj. f., s. f. deșănțată, pl. deșănțate

*deșănțat adj. m., s. m., pl. deșănțați; adj. f., s. f. deșănțată, pl. deșănțate

desanta vb., ind. prez.1 sg. desantez, 3 sg. și pl. desantează

Sinonime

DEȘĂNȚAT adj. v. bizar, ciudat, corupt, curios, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, dezordonat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, imoral, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neglijent, neîngrijit, neobișnuit, nerușinat, original, paradoxal, pervertit, singular, straniu, stricat, vicios.

DEȘĂNȚAT adj. v. obscen.

deșănțat adj. v. BIZAR. CIUDAT. CORUPT. CURIOS. DECĂZUT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. DEZORDONAT. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. IMORAL. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEGLIJENT. NEÎNGRIJIT. NEOBIȘNUIT. NERUȘINAT. ORIGINAL. PARADOXAL. PERVERTIT. SINGULAR. STRANIU. STRICAT. VICIOS.

DEȘĂNȚAT adj. imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scîrbos, trivial, vulgar, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scîrnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbăiat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă, o atitudine ~.)

Intrare: desantat
desantat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desantat
  • desantatul
  • desantatu‑
  • desantată
  • desantata
plural
  • desantați
  • desantații
  • desantate
  • desantatele
genitiv-dativ singular
  • desantat
  • desantatului
  • desantate
  • desantatei
plural
  • desantați
  • desantaților
  • desantate
  • desantatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: deșănțat (adj.)
deșănțat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatul
  • deșănțatu‑
  • deșănțată
  • deșănțata
plural
  • deșănțați
  • deșănțații
  • deșănțate
  • deșănțatele
genitiv-dativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatului
  • deșănțate
  • deșănțatei
plural
  • deșănțați
  • deșănțaților
  • deșănțate
  • deșănțatelor
vocativ singular — —
plural — —
deșanțat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișențat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișânțat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișănțat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dișanțat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
deșențat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
deșânțat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deșănțat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatul
  • deșănțatu‑
plural
  • deșănțați
  • deșănțații
genitiv-dativ singular
  • deșănțat
  • deșănțatului
plural
  • deșănțați
  • deșănțaților
vocativ singular
  • deșănțatule
  • deșănțate
plural
  • deșănțaților
Intrare: deșănțată
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșănțată
  • deșănțata
plural
  • deșănțate
  • deșănțatele
genitiv-dativ singular
  • deșănțate
  • deșănțatei
plural
  • deșănțate
  • deșănțatelor
vocativ singular
  • deșănțată
  • deșănțato
plural
  • deșănțatelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

desanta, desantezverb

  • 1. A lansa un desant. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • desant DEX '98 DEX '09

deșănțat, deșănțatăadjectiv

  • 1. Care încalcă limitele bunei-cuviințe. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. DLRLC
  • 2. Dezordonat, neglijent. DEX '09
  • 3. regional (Despre lucruri) Nelalocul lui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. DLRLC
    • format_quote Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149. DLRLC
etimologie:

deșănțată, deșănțatesubstantiv feminin
deșănțat, deșănțațisubstantiv masculin

  • 1. Om dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. DLRLC
  • 2. Om dezordonat, neglijent. DEX '09 DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.