6 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desantá vt [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: cf eg descent] A lansa un desant.

deșanțát, ~ă a vz deșănțat

deșănțá vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ~țéz / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.

deșănțát1 sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: deșănța] (Reg) 1 (Îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (Îe) A-i fi ~ A-i fi trist. 3 (Îac) A manifesta compătimire față de cineva.

deșănțát2, ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 42 / V: (reg) dăș~, deșân~, deșen~, dișen~, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~áți, ~e / E: deșănța] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviințe Si: corupt, decăzut, destrăbălat, stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viață extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmățat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depășind proporțiile realității Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care șochează prin aspect, manifestare, evoluție Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 7 (Trs) Trist. 8 (Îrg) Glumeț.

deșânțát, ~ă a vz deșănțat2

DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.

*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză

!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză

*deșănțát adj. m., s. m., pl. deșănțáți; adj. f., s. f. deșănțátă, pl. deșănțáte

desantá vb., ind. prez.1 sg. desantéz, 3 sg. și pl. desanteáză

deșănțá vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză

DEȘĂNȚÁT adj. v. obscen.

DEȘĂNȚÁT adj. v. bizar, ciudat, corupt, curios, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, dezordonat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, imoral, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neglijent, neîngrijit, neobișnuit, nerușinat, original, paradoxal, pervertit, singular, straniu, stricat, vicios.

DESANTÁ vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].

Intrare: desanta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desanta desantare desantat desantând singular plural
desantea desantați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desantez (să) desantez desantam desantai desantasem
a II-a (tu) desantezi (să) desantezi desantai desantași desantaseși
a III-a (el, ea) desantea (să) desanteze desanta desantă desantase
plural I (noi) desantăm (să) desantăm desantam desantarăm desantaserăm, desantasem*
a II-a (voi) desantați (să) desantați desantați desantarăți desantaserăți, desantaseți*
a III-a (ei, ele) desantea (să) desanteze desantau desanta desantaseră
Intrare: deșănța
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșănța deșănțare deșănțat deșănțând singular plural
deșănțea deșănțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșănțez (să) deșănțez deșănțam deșănțai deșănțasem
a II-a (tu) deșănțezi (să) deșănțezi deșănțai deșănțași deșănțaseși
a III-a (el, ea) deșănțea (să) deșănțeze deșănța deșănță deșănțase
plural I (noi) deșănțăm (să) deșănțăm deșănțam deșănțarăm deșănțaserăm, deșănțasem*
a II-a (voi) deșănțați (să) deșănțați deșănțați deșănțarăți deșănțaserăți, deșănțaseți*
a III-a (ei, ele) deșănțea (să) deșănțeze deșănțau deșănța deșănțaseră
Intrare: deșănțat
deșănțat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșănțat deșănțatul deșănța deșănțata
plural deșănțați deșănțații deșănțate deșănțatele
genitiv-dativ singular deșănțat deșănțatului deșănțate deșănțatei
plural deșănțați deșănțaților deșănțate deșănțatelor
vocativ singular
plural
Intrare: desantat
desantat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desantat desantatul desanta desantata
plural desantați desantații desantate desantatele
genitiv-dativ singular desantat desantatului desantate desantatei
plural desantați desantaților desantate desantatelor
vocativ singular
plural
Intrare: deșânțat
deșânțat
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: deșanțat
deșanțat
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)