2 intrări

18 definiții

denumít1 sn [At: MDA ms / E: denumi] 1 (Înv) Desemnare (2). 2 Denumire (2).

denumít2, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~íți, ~e / E: denumi] 1 Desemnat (2) printr-un nume. 2 (Înv) Numit într-o funcție.

DENUMÍT, -Ă, denumiți, -te, adj. Indicat printr-un nume, căruia i s-a atribuit un nume; numit.

DENUMÍT adj. intitulat, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)

denumí vt [At: ODOBESCU, I, 486 / Pzi: ~mésc / E: de4 + numi] 1 (Înv) A desemna. 2 A da nume unei ființe sau unui lucru.

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – Din fr. dénommer (după nume).

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da nume unei ființe sau unui lucru; a numi. ♦ (Înv.) A desemna. – De4 + numi (după fr. dénommer).

DENUMÍ, denumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui un nume unei ființe sau unui lucru; a numi. Stilul muzical, cam pipernicit... al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit în țările occidentale cu porecla comică de stilul perucilor. ODOBESCU, S. III 95. ♦ (Învechit) A desemna. (Refl. pas.) Acea comisie [filologică] se și denumi. ODOBESCU, S. I 486.

denumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. denumésc, imperf. 3 sg. denumeá; conj. prez. 3 denumeáscă

DENUMÍ vb. v. supranumi.

DENUMÍ vb. IV. tr. A numi. [P.i. -mesc. / < de- + numi, după fr. dénommer].

DENUMÍ vb. tr. a numi. (după fr. dénommer)

A DENUMÍ ~ésc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a numi. 2) A indica printr-un nume. /de + a numi

*denumésc v. tr. (de- și numesc, după fr. dénommer). Numesc o persoană într’un act, o menționez pe nume. – Barb. ardelenesc (după germ. ernennen): a denumi pe cineva într’o funcțiune îld. a-l numi.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DENUMÍT adj. intitulat, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluít. (Al. Golescu ~ Arăpilă.)

DENUMÍ vb. a boteza, a chema, a intitula, a numi, porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.)

Intrare: denumi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) denumi denumire denumit denumind singular plural
denumește denumiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) denumesc (să) denumesc denumeam denumii denumisem
a II-a (tu) denumești (să) denumești denumeai denumiși denumiseși
a III-a (el, ea) denumește (să) denumească denumea denumi denumise
plural I (noi) denumim (să) denumim denumeam denumirăm denumiserăm, denumisem*
a II-a (voi) denumiți (să) denumiți denumeați denumirăți denumiserăți, denumiseți*
a III-a (ei, ele) denumesc (să) denumească denumeau denumi denumiseră
Intrare: denumit
denumit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular denumit denumitul denumi denumita
plural denumiți denumiții denumite denumitele
genitiv-dativ singular denumit denumitului denumite denumitei
plural denumiți denumiților denumite denumitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)