2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj. Care și-a pierdut mintea, alienat, nebun. Constantin, dement, îl trăsni cu tîrnăcopul drept în frunte. GALACTION, O. I 151. Omul acela era dement sau imbecil. CAMIL PETRESCU, T. III 310.

DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Pierdere a minții, alienație mintală; nebunie. E pe cale să facă o demență melancolică. CAMIL PETRESCU, T. III 45. ♦ Fig. Stare de surescitare intensă. Dar de unde putea să știe... că de azi înainte demența mea a intrat într-o altă fază? IBRĂILEANU, A. 112.

demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte

deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe

demént adj. m., s. m., pl. deménți; f. sg. deméntă, pl. deménte

deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe

demént, -ă [At: BARCIANU / Pl: ~nți, ~e / E: fr dément] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demență (1) sau) lipsă de rațiune Si: nebunesc.

deménță sf [At: NEGULICI / V: (îvr) ~ție / Pl: ~țe / E: fr démence, lat dementia] 1 Alienație mintală Si: nebunie. 2 (Nob; îlv) A cădea în ~ A înnebuni. 3 Purtare zvăpăiată.

DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.

DEMÉNȚĂ s. 1. v. nebunie. 2. demență precoce = schizofrenie.

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].

DEMÉNȚĂ s.f. Alienație mintală, nebunie. ♦ (Fig.) Surescitare intensă (vecină cu nebunia). [Cf. fr. démence, it. demenza, lat. dementia].

DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)

DEMÉNȚĂ s. f. 1. alienație mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia)

DEMÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieșit din minți; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis

DEMÉNȚĂ ~e f. 1) Stare a unei persoane demente; alienație; nebunie. 2) Manifestare de om dement. /<fr. démence, lat. dementia

Intrare: dement
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dement dementul dementă dementa
plural demenți demenții demente dementele
genitiv-dativ singular dement dementului demente dementei
plural demenți demenților demente dementelor
vocativ singular
plural
Intrare: demență
demență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular demență demența
plural demențe demențele
genitiv-dativ singular demențe demenței
plural demențe demențelor
vocativ singular
plural