3 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

defaimat1 sn vz defăimat1

defaimat2, ~ă a vz defăimat2

defăima vt [At: COD. VOR. 109/20 / V: ~fai~, ~faiuma, ~fama, ~ăma, desf~, difaima / Pzi: ~faim, ~mez și (înv) ~ăim / E: it diffamare, lat *diffamiare] (C.i. oameni) 1 vt (Înv) A îndepărta cu dispreț și cu dojană. 2 vt (Înv) A subaprecia. 3 vt (Înv) A desconsidera. 4 vt (Înv) A înjosi. 5 vt (Înv) A umili. 6 vt (Înv) A detesta. 7 vt A vorbi de rău Si: a bârfi, a ponegri. 8 vt A blama. 9 vt A calomia. 10 vt A huli. 11-12 vtr A (se) compromite. 13 vr A decădea. 14 vt (Înv) A profana. 15 vt (Înv) A critica vehement. 16 vt (Înv) A condamna. 17 vt (Înv) A stigmatiza. 18 vt (Îvr) A anula un act. 19 vr (Reg; îf desf~) A se preface.

defăimat2, ~ă a [At: BIBLIA (1688) 206 1/18 / V: ~fai~, ~faium~, ~fam~, ~ăm~, desf~, difaim~ / Pl: ~ați, ~e / E: defăima] 1 (Înv; d. oameni) Îndepărtat cu dispreț și cu dojană. 2 (Înv) Subapreciat. 3 (Înv) Desconsiderat. 4 (Înv) Înjosit. 5 (Înv) Umilit. 6 (Înv) Detestat. 7 (D. oameni) Vorbit de rău Si: bârfit2, ponegrit2. 8 Blamat. 9 Calomniat. 10 Hulit. 11-12 (D. oameni) Care (s-a compromis sau) a fost făcut să se compromită. 13 (Înv) Decăzut. 14 (Înv) Profanat. 15 (Înv; d. oameni) Criticat vehement. 16 (Înv) Condamnat. 17 (Înv) Stigmatizat. 18 (Pex) Ticălos. 19 (Înv; d. fapte) Condamnabil. 20 (Îvr; d. un act) Anulat. 21 (Reg; îf desf~) Prefăcut.

defăimat1 sn [At: MDA ms / V: ~fai~, ~faium~, ~fam~, ~ăm~, desf~, difaim~ / Pl: ~uri / E: defăima] 1 Defăimare (1). 2 (Înv) Subapreciere. 3 (Înv) Desconsiderare. 4 (Înv) Înjosire. 5 (Înv) Umilire. 6 (Înv) Detestare. 7 Defăimare (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11-12 Defăimare (12-13). 13 (Înv) Decădere. 14 (Înv) Profanare. 15 Defăimare (16). 16 (Înv) Condamnare. 17 (Înv) Stigmatizare. 18 Defăimare (19).

DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare.[1]

  1. Prez. ind. și.: defáim (vezi DEX’98). — LauraGellner

DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.

DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defáim] – Din lat. *diffamiare.

DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.

DEFĂIMÁ, defáim, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputația cuiva; a bîrfi, a huli, a ponegri, a calomnia. Defăimat ești, ponegrit de asemeni, însă asta-i spre folosul domniei-tale. SADOVEANU, Z. C. 152. E bine că omul vrodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. PANN, P. V. I 13. ♦ Refl. (Rar) A se compromite, a se face de rîs. Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? TEODORESCU, P. P. 105. 2. (Învechit) A disprețui, a desconsidera, a subaprecia, a nu lua în seamă, a înjosi, a umili. Oh! mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. NEGRUZZI, S. I 22. Cine mă defaim’ o dată, eu de rudă nu-l cunosc. DACIA LIT. 143. – Prez. ind. și: defăimez.

DEFĂIMÁT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bîrfit, calomniat, hulit, ponegrit. Înconjurat de nepăsare, sărac, gonit sau defăimat... Voi smulge inima din pieptu-mi. MACEDONSKI, O. I 218. 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. Am văzut perindîndu-se tot ce Bucureștii avea mai năbădăios, mai zănatic... și defăimat. M. I. CARAGIALE, C. 57. ♦ (Despre fapte) Care strică reputația bună, care aduce rușine; infamant. Îți mulțămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. NEGRUZZI, S. I 174.

defăimá (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimeáză

defăimá vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăiméz, 3 sg. și pl. defaimeáză

DEFĂIMÁ vb. v. calomnia.

DEFĂIMÁ vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti.

DEFĂIMÁT adj., s. v. calomniat.

A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera

A DEFĂIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situație de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare

defăimà v. a vorbi de rău. [Tras din defaimă = lat. DIFFAMIA].

*defáĭm, a -făĭmá v. tr. (d. faĭmă saŭ lat. pop. dĭffamiare, cl. defámo și diffámo, -are, a defăĭma). Critic, vorbesc de răŭ, calomniez. – Și defăĭm, defăĭmez și desfaĭm.

arată toate definițiile

Intrare: defăima
  • silabație: -făi-
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defăima
  • defăimare
  • defăimat
  • defăimatu‑
  • defăimând
  • defăimându‑
singular plural
  • defăimea
  • defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defăimez
(să)
  • defăimez
  • defăimam
  • defăimai
  • defăimasem
a II-a (tu)
  • defăimezi
(să)
  • defăimezi
  • defăimai
  • defăimași
  • defăimaseși
a III-a (el, ea)
  • defăimea
(să)
  • defăimeze
  • defăima
  • defăimă
  • defăimase
plural I (noi)
  • defăimăm
(să)
  • defăimăm
  • defăimam
  • defăimarăm
  • defăimaserăm
  • defăimasem
a II-a (voi)
  • defăimați
(să)
  • defăimați
  • defăimați
  • defăimarăți
  • defăimaserăți
  • defăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • defăimea
(să)
  • defăimeze
  • defăimau
  • defăima
  • defăimaseră
verb (VT18)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defăima
  • defăimare
  • defăimat
  • defăimatu‑
  • defăimând
  • defăimându‑
singular plural
  • defaimă
  • defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defaim
(să)
  • defaim
  • defăimam
  • defăimai
  • defăimasem
a II-a (tu)
  • defaimi
(să)
  • defaimi
  • defăimai
  • defăimași
  • defăimaseși
a III-a (el, ea)
  • defaimă
(să)
  • defaime
  • defăima
  • defăimă
  • defăimase
plural I (noi)
  • defăimăm
(să)
  • defăimăm
  • defăimam
  • defăimarăm
  • defăimaserăm
  • defăimasem
a II-a (voi)
  • defăimați
(să)
  • defăimați
  • defăimați
  • defăimarăți
  • defăimaserăți
  • defăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • defaimă
(să)
  • defaime
  • defăimau
  • defăima
  • defăimaseră
Intrare: defăimat
defăimat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defăimat
  • defăimatul
  • defăimatu‑
  • defăima
  • defăimata
plural
  • defăimați
  • defăimații
  • defăimate
  • defăimatele
genitiv-dativ singular
  • defăimat
  • defăimatului
  • defăimate
  • defăimatei
plural
  • defăimați
  • defăimaților
  • defăimate
  • defăimatelor
vocativ singular
plural
Intrare: defaimat
defaimat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)