defăimat², ~ă a [At: BIBLIA (1688) 206 1/18 / V: ~fai~, ~faium~, ~fam~, ~ăm~, desf~, difaim~ / Pl: ~ați, ~e / E: defăima] 1 (Înv; d. oameni) Îndepărtat cu dispreț și cu dojană. 2 (Înv) Subapreciat. 3 (Înv) Desconsiderat. 4 (Înv) Înjosit. 5 (Înv) Umilit. 6 (Înv) Detestat. 7 (D. oameni) Vorbit de rău Si: bârfit², ponegrit². 8 Blamat. 9 Calomniat. 10 Hulit. 11-12 (D. oameni) Care (s-a compromis sau) a fost făcut să se compromită. 13 (Înv) Decăzut. 14 (Înv) Profanat. 15 (Înv; d. oameni) Criticat vehement. 16 (Înv) Condamnat. 17 (Înv) Stigmatizat. 18 (Pex) Ticălos. 19 (Înv; d. fapte) Condamnabil. 20 (Îvr; d. un act) Anulat. 21 (Reg; îf desf~) Prefăcut.