2 intrări

42 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFĂIMAT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.

DEFĂIMAT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bârfit, ponegrit, calomniat, blamat (2). 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. ♦ (Înv.; despre fapte) Care strică reputația; infamant. – V. defăima.

defăimat2, ~ă a [At: BIBLIA (1688) 206 1/18 / V: ~fai~, ~faium~, ~fam~, ~ăm~, desf~, difaim~ / Pl: ~ați, ~e / E: defăima] 1 (Înv; d. oameni) Îndepărtat cu dispreț și cu dojană. 2 (Înv) Subapreciat. 3 (Înv) Desconsiderat. 4 (Înv) Înjosit. 5 (Înv) Umilit. 6 (Înv) Detestat. 7 (D. oameni) Vorbit de rău Si: bârfit2, ponegrit2. 8 Blamat. 9 Calomniat. 10 Hulit. 11-12 (D. oameni) Care (s-a compromis sau) a fost făcut să se compromită. 13 (Înv) Decăzut. 14 (Înv) Profanat. 15 (Înv; d. oameni) Criticat vehement. 16 (Înv) Condamnat. 17 (Înv) Stigmatizat. 18 (Pex) Ticălos. 19 (Înv; d. fapte) Condamnabil. 20 (Îvr; d. un act) Anulat. 21 (Reg; îf desf~) Prefăcut.

defăimat1 sn [At: MDA ms / V: ~fai~, ~faium~, ~fam~, ~ăm~, desf~, difaim~ / Pl: ~uri / E: defăima] 1 Defăimare (1). 2 (Înv) Subapreciere. 3 (Înv) Desconsiderare. 4 (Înv) Înjosire. 5 (Înv) Umilire. 6 (Înv) Detestare. 7 Defăimare (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11-12 Defăimare (12-13). 13 (Înv) Decădere. 14 (Înv) Profanare. 15 Defăimare (16). 16 (Înv) Condamnare. 17 (Înv) Stigmatizare. 18 Defăimare (19).

DEFĂIMAT, -Ă, defăimați, -te, adj. 1. Bîrfit, calomniat, hulit, ponegrit. Înconjurat de nepăsare, sărac, gonit sau defăimat... Voi smulge inima din pieptu-mi. MACEDONSKI, O. I 218. 2. (Rar) Cu reputație proastă, cu nume rău. Am văzut perindîndu-se tot ce Bucureștii avea mai năbădăios, mai zănatic... și defăimat. M. I. CARAGIALE, C. 57. ♦ (Despre fapte) Care strică reputația bună, care aduce rușine; infamant. Îți mulțămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. NEGRUZZI, S. I 174.

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare.

defăima vt [At: COD. VOR. 109/20 / V: ~fai~, ~faiuma, ~fama, ~ăma, desf~, difaima / Pzi: ~faim, ~mez și (înv) ~ăim / E: it diffamare, lat *diffamiare] (C.i. oameni) 1 vt (Înv) A îndepărta cu dispreț și cu dojană. 2 vt (Înv) A subaprecia. 3 vt (Înv) A desconsidera. 4 vt (Înv) A înjosi. 5 vt (Înv) A umili. 6 vt (Înv) A detesta. 7 vt A vorbi de rău Si: a bârfi, a ponegri. 8 vt A blama. 9 vt A calomia. 10 vt A huli. 11-12 vtr A (se) compromite. 13 vr A decădea. 14 vt (Înv) A profana. 15 vt (Înv) A critica vehement. 16 vt (Înv) A condamna. 17 vt (Înv) A stigmatiza. 18 vt (Îvr) A anula un act. 19 vr (Reg; îf desf~) A se preface.

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defaim] – Din lat. *diffamiare.

DEFĂIMA, defaim, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputația cuiva; a bîrfi, a huli, a ponegri, a calomnia. Defăimat ești, ponegrit de asemeni, însă asta-i spre folosul domniei-tale. SADOVEANU, Z. C. 152. E bine că omul vrodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. PANN, P. V. I 13. ♦ Refl. (Rar) A se compromite, a se face de rîs. Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? TEODORESCU, P. P. 105. 2. (Învechit) A disprețui, a desconsidera, a subaprecia, a nu lua în seamă, a înjosi, a umili. Oh! mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. NEGRUZZI, S. I 22. Cine mă defaim’ o dată, eu de rudă nu-l cunosc. DACIA LIT. 143. – Prez. ind. și: defăimez.

A DEFĂIMA ~ez tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situație de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare

defăimà v. a vorbi de rău. [Tras din defaimă = lat. DIFFAMIA].

*defáĭm, a -făĭmá v. tr. (d. faĭmă saŭ lat. pop. dĭffamiare, cl. defámo și diffámo, -are, a defăĭma). Critic, vorbesc de răŭ, calomniez. – Și defăĭm, defăĭmez și desfaĭm.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

defăima (a ~) (desp. -făi-) vb., ind. prez. 1 sg. defăimez, 3 defăimea; conj. prez. 1 sg. să defăimez, 3 să defăimeze

defăima (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimea

defăima vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăimez, 3 sg. și pl. defaimea

defăima (ind. prez. 3 sg. și pl. defăimă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEFĂIMAT adj., s. v. calomniat.

DEFĂIMAT adj., s. bîrfit, calomniat, denigrat, discreditat, ponegrit, (pop.) năpăstuit, (fam. fig.) încondeiat. (Om ~.)

DEFĂIMA vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti.

defăima vb. v. DESCONSIDERA. DISPREȚUI. NESOCOTI.

DEFĂIMA vb. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (De ce îl ~ pe nedrept?)

A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera

Intrare: defăimat
defăimat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defăimat
  • defăimatul
  • defăimatu‑
  • defăima
  • defăimata
plural
  • defăimați
  • defăimații
  • defăimate
  • defăimatele
genitiv-dativ singular
  • defăimat
  • defăimatului
  • defăimate
  • defăimatei
plural
  • defăimați
  • defăimaților
  • defăimate
  • defăimatelor
vocativ singular
plural
defaimat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
desfăimat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfăimat
  • desfăimatul
  • desfăima
  • desfăimata
plural
  • desfăimați
  • desfăimații
  • desfăimate
  • desfăimatele
genitiv-dativ singular
  • desfăimat
  • desfăimatului
  • desfăimate
  • desfăimatei
plural
  • desfăimați
  • desfăimaților
  • desfăimate
  • desfăimatelor
vocativ singular
plural
defămat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defamat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defaiumat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
difăimat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: defăima
  • silabație: de-făi-ma info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defăima
  • defăimare
  • defăimat
  • defăimatu‑
  • defăimând
  • defăimându‑
singular plural
  • defăimea
  • defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defăimez
(să)
  • defăimez
  • defăimam
  • defăimai
  • defăimasem
a II-a (tu)
  • defăimezi
(să)
  • defăimezi
  • defăimai
  • defăimași
  • defăimaseși
a III-a (el, ea)
  • defăimea
(să)
  • defăimeze
  • defăima
  • defăimă
  • defăimase
plural I (noi)
  • defăimăm
(să)
  • defăimăm
  • defăimam
  • defăimarăm
  • defăimaserăm
  • defăimasem
a II-a (voi)
  • defăimați
(să)
  • defăimați
  • defăimați
  • defăimarăți
  • defăimaserăți
  • defăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • defăimea
(să)
  • defăimeze
  • defăimau
  • defăima
  • defăimaseră
defăima2 (1 -m) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT18)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defăima
  • defăimare
  • defăimat
  • defăimatu‑
  • defăimând
  • defăimându‑
singular plural
  • defaimă
  • defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defaim
(să)
  • defaim
  • defăimam
  • defăimai
  • defăimasem
a II-a (tu)
  • defaimi
(să)
  • defaimi
  • defăimai
  • defăimași
  • defăimaseși
a III-a (el, ea)
  • defaimă
(să)
  • defaime
  • defăima
  • defăimă
  • defăimase
plural I (noi)
  • defăimăm
(să)
  • defăimăm
  • defăimam
  • defăimarăm
  • defăimaserăm
  • defăimasem
a II-a (voi)
  • defăimați
(să)
  • defăimați
  • defăimați
  • defăimarăți
  • defăimaserăți
  • defăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • defaimă
(să)
  • defaime
  • defăimau
  • defăima
  • defăimaseră
difăima
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT18)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăima
  • desfăimare
  • desfăimat
  • desfăimatu‑
  • desfăimând
  • desfăimându‑
singular plural
  • desfaimă
  • desfăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfaim
(să)
  • desfaim
  • desfăimam
  • desfăimai
  • desfăimasem
a II-a (tu)
  • desfaimi
(să)
  • desfaimi
  • desfăimai
  • desfăimași
  • desfăimaseși
a III-a (el, ea)
  • desfaimă
(să)
  • desfaime
  • desfăima
  • desfăimă
  • desfăimase
plural I (noi)
  • desfăimăm
(să)
  • desfăimăm
  • desfăimam
  • desfăimarăm
  • desfăimaserăm
  • desfăimasem
a II-a (voi)
  • desfăimați
(să)
  • desfăimați
  • desfăimați
  • desfăimarăți
  • desfăimaserăți
  • desfăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfaimă
(să)
  • desfaime
  • desfăimau
  • desfăima
  • desfăimaseră
defăma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defama
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defaiuma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defaima
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

defăimat, defăimaadjectiv

    • format_quote Înconjurat de nepăsare, sărac, gonit sau defăimat... Voi smulge inima din pieptu-mi. MACEDONSKI, O. I 218. DLRLC
  • 2. rar Cu reputație proastă, cu nume rău. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Am văzut perindîndu-se tot ce Bucureștii avea mai năbădăios, mai zănatic... și defăimat. M. I. CARAGIALE, C. 57. DLRLC
    • 2.1. învechit (Despre fapte) Care strică reputația. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: infamant
      • format_quote Îți mulțămesc că m-ai oprit de a face o faptă defăimată. NEGRUZZI, S. I 174. DLRLC
etimologie:
  • vezi defăima DEX '98 DEX '09

defăima, defăimezverb

  • 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Defăimat ești, ponegrit de asemeni, însă asta-i spre folosul domniei-tale. SADOVEANU, Z. C. 152. DLRLC
    • format_quote E bine că omul vrodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. PANN, P. V. I 13. DLRLC
    • 1.1. reflexiv rar A se face de râs, a se compromite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: compromite
      • format_quote Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? TEODORESCU, P. P. 105. DLRLC
  • 2. învechit A nu lua în seamă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oh! mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. NEGRUZZI, S. I 22. DLRLC
    • format_quote Cine mă defaim’ o dată, eu de rudă nu-l cunosc. DACIA LIT. 143. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.