DEȘTEPT, -EAPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – De la deștepta.

deștept, ~eaptă [At: ABEȚEDAR, 33²/19 / Pl: ~pți, ~e / E: lat de-excitus] 1 a (Înv) Care nu doarme Si: treaz, sculat, (înv) veget, vegheat. 2 a (Înv; pex) Care se află în stare de veghe Si: (înv) deșteptat² (7). 3 a (Înv; pex) Vigilent. 4 a (Înv) Trezit dintr-o stare de amorțeală. 5 a Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce știe, aude, vede Si: (fig) dezghețat, inteligent, isteț, lucid, perspicace, (pop) mintos, sprinten. 6 a Evoluat din punct de vedere spiritual Si: cultivat. 7 a (Fam) Șiret. 8 sn (Dep; irn) Persoană care pretinde că este atotștiutor. 9 sn (Dep; irn; îe) A face pe ~ul A încerca cu orice preț și fără temei să demonstreze că este atotștiutor.

DEȘTEPT, DEȘTEAPTĂ, deștepți, deștepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – Lat. de-excitus.

DEȘTEPT, -EAPTĂ, deștepți, -te, adj. 1. (Despre oameni, p. ext. despre minte, spirit etc.; în opoziție cu prost) Care înțelege, care prinde repede cu mintea ceea ce este esențial; ager la minte, inteligent, isteț. Traian ăsta e deștept foc... suspină filozoful. SADOVEANU, P. M. 19. La toată lumea plăcea, fiindcă era om deștept și blînd. CARAGIALE, P. 72. Era deștept băiatul, iscusit și numai spirt. ISPIRESCU, L. 192. Mintea-i este peste fire de deșteaptă și de înaltă. ȘEZ. I 103. ♦ Care exprimă inteligență. Cînele înțelegea că e vorba de el. Se oprise, negru și cu lustru ca păcura, și privea la stăpîni cu doi ochi așa de deștepți, parcă numai glasul îi lipsea. SADOVEANU, O. IV 17. ♦ (Uneori cu o nuanță peiorativă) Șiret, viclean, iscusit, rafinat. Eu sînt deștept, pe cîtă vreme el e un pîrlit. PREDA, Î. 110. Între aceste personaje sînt și oameni deștepți, ca Tipătescu. IBRĂILEANU, SP. CR. 232. 2. (În opoziție cu adormit) Trezit din somn, treaz. Se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. N-aș putea spune tocmai hotărît dacă, în timp de vro două ceasuri lungi, am stat deștept și am visat, sau dacă am dormit și am cugetat. HOGAȘ, M. N. 13. Un lucru numai te-aș ruga: mîine dimineață, cînd ăi pleca, dacă n-oi fi eu deștept, să lași ușa de la drum deschisă. CARAGIALE, P. 130. 3. Fig. Trezit din letargie, dintr-o stare de amețeală; activ, viu. Treceau bărbați, treceau femei Și uruiau trăsuri pe stradă, Soldați treceau făcînd paradă – Și-atunci deștept privi la ei Și-și duse pumnii strîns pe tîmple: «Trei, doamne, și toți trei!». COȘBUC, P. I 102. Simțirile [vînătorului]... sînt în veci deștepte. ODOBESCU, S. III 17.

DEȘTEPT ~eaptă (~epți, ~epte) 1) și substantival Care vădește deșteptăciune; cu capacități intelectuale deosebite; inteligent. 2) iron. Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; hâtru; viclean; șiret; șmecher. 3) rar Care nu doarme; treaz. /<lat. deexcitus

deștept a. și adv. 1. trezit din somn: visează deștept; 2. fig. ager la minte, inteligent: e prea deștept. [Abstras din deștepta].

2) deștépt, a -á v. tr. (d. lat. de-spectare, cu înțelesu de „a aștepta până la urmă”, după ex-spectare, a aștepta). Vest. Trezesc, scol din somn orĭ din beție. Fig. Toată țara. Deschid ochiĭ cuĭva, arăt: a deștepta poporu, lumea s’a deșteptat. Stimulez: munca deșteaptă apetitu.

1) deștépt, -eáptă adj. pl. f. epte (lat. de-expextus, cu înț. de „așteptat pînă la urmă” [după ex-spectus, ex-spectatus, așteptat], ca priceput, „care pricepe”). Vest. Treaz, neadormit: copiiĭ eraŭ deștepțĭ cînd a sosit tata. Fig. Toată țara. Inteligent, nu prost.

DEȘTEPTA, deștept, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Lat. dispectare.

dăștepta v vz deștepta

deștepta [At: CORESI, EV. 88 / V: (înv) dăș~, diș~ / Pzi: ~ept / E: deștept] 1-2 vtr A (se) trezi din somn Si: a (se) scula. 3-4 vtr A (se) trezi din starea de leșin Si: (reg) a (se) întrema. 5-6 vtr (Fig) A (se) trezi din starea de amorțeală, de visare etc. 7-8 vtr (Îvp) (A face să revină sau) a reveni la viață Si: a învia. 9-10 vtr (Fig) (A scoate sau) a ieși dintr-o stare de inerție. 11 vr (Pex; fig) A deveni conștient de ceva. 12 vt (Fig) A trezi interesul față de cineva sau de ceva. 13 vr (Fig) A se manifesta ceea ce este virtual într-o ființă. 14 vr (Fig) A scoate la iveală. 15 vr (Fig) A deveni mai inteligent. 16 vr (Pex) A se cultiva. 17 vr (Fig; d. natură) A învia. 18 vr (Înv) A se dezlănțui. corectat(ă)

diștepta^[1] v vz deștepta modificată

DEȘTEPTA, deștept, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-excitare.

DEȘTEPTA, deștept, vb. I. Refl. 1. (Uneori determinat prin «din somn») A se trezi, a se scula din somn. Flăcăul tresări... din somn și se deșteptă. PREDA, Î. 176. Stoicea dormi un pui de somn... și cînd razele îl înțepară în pleoape se deșteptă. GALACTION, O. I 46. Se ridică de mijloc și privi de jur împrejur zîmbind, ca un om care se deșteaptă plin de mulțumire după un somn bun cu vise plăcute. CARAGIALE, P. 133. ◊ Fig. Un duruit de ciocănitoare, un țîrîit de pasere măruntă, un muget moale de căprior se deșteptau din somnul pădurii. SADOVEANU, O. VII 37. Deșteaptă-te, tu vînt de sud, Ridică-te, tu criveț! COȘBUC, P. II 219. ◊ Tranz. Se culcă atent, cu mișcări prevăzătoare, să nu-l deștepte pe Levi. SAHIA, N. 108. Fabricile continuau... să deștepte mahalalele vecine. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 11. În toată dimineața, copilița noastră vine de ne deșteaptă. NEGRUZZI, S. I 75. ◊ (Neobișnuit, subiectul e ochiul) La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deșteaptă. EMINESCU, O. I 142. 2. Fig. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «din») A se trezi din letargie, dintr-o stare de amețeală, de amorțeală, din visare etc.; p. ext. a reveni la viață, a începe o viață nouă. Cezar, ca deșteptat din distracție, se întoarce repede. CAMIL PETRESCU, T. III 448. Călătorul tresări, deșteptat din gîndurile lui depărtate. C. PETRESCU, A. 287. Iată, lumea se deșteaptă din adînca-i letargie! ALECSANDRI, P. A. 81. Simțind picioarele-mi slăbind, am închis ochii... Nu știu cît ținu astă fantasmagorie, căci, cînd m-am deșteptat, eram singură. NEGRUZZI, S. I 54. ◊ Fig. Cum se deșteaptă firea-nveselită, Și rîde soarele a sărbătoare! CERNA, P. 160. ◊ Tranz. O schimbare în lumea din afară m-a deșteptat din semihalucinația turburătoare. IBRĂILEANU, A. 126. 3. A apărea, a lua ființă, a se întrupa, a se produce. Gore simțise cum se deșteaptă în el prăvăliașul de odinioară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 156. În mine s-a deșteptat duh de neliniște. SADOVEANU, P. M. 140. Alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 36. ◊ Tranz. (Cu privire la un sentiment, o dorință, o idee, o bănuială etc.) Sînt ființe care... deșteaptă în noi o vie curiozitate. M. I. CARAGIALE, C. 33. Tu... ai deșteptat în mine poetice simțiri. ALECSANDRI, P. A. 63. Ar fi fost de ajuns ca să deștepte un simțămînt de mirare sau un fior de amor. NEGRUZZI, S. I 44. ♦ Tranz. (Neobișnuit, cu privire la glas) A face să se audă, să răsune. Într-o grămadă de copii, ca în pădurea fermecată cînd rupi o frunză și se trezesc copacii și încep să murmure, e de ajuns ca unul să deștepte întîiul glas. ANGHEL, PR. 78. 4. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă ceva, să-și dea seama de ceva. Dar cărările lumii se ridică spre creștete, Se desfac din paragini deșteptate popoare. DEȘLIU, G. 54. Copiii săraci s-au deșteptat. Acum în zadar le veți spune povești Cu îngeri, cu sfinți. ISAC, O. 137. De multe ori stăpînitorii au stricat și acele mici școale, dinadins, ca să nu să deștepte norodul. GOLESCU, Î. 34. ◊ Tranz. Cîte mulțimi de școale, prin care să străduiesc a-și deștepta norodul, a-l aduce la adevărată cunoștință! GOLESCU, Î. 59.

A SE DEȘTEPTA mă deștept intranz. 1) (despre persoane) A trece de la starea de somn la cea de veghe; a se trezi; a se scula. 2) A reveni (dintr-o stare de letargie, de reverie etc.) la starea de sesizare conștientă a vieții; a se trezi. 3) (despre natură) A începe un nou ciclu de vegetație; a reveni la viață. 4) fig. (despre sentimente, dorințe, idei etc.) A începe să capete contururi precise; a se înfiripa; a înmuguri; a încolți. 5) (despre persoane) A deveni conștient; a ajunge să înțeleagă realitatea. 6) A deveni (mai) deștept; a căpăta mai multă inteligență. /<lat. deexcitare

A DEȘTEPTA deștept tranz. A face să se deștepte. /<lat. deexcitare

deșteptà v. 1. a scula din somn, a trezi; 2. a deschide mintea: 3. fig. a face să nască. [Lat. *DISTECTARE = DISPECTARE (cf. aștepta)].

deștept adj. m., pl. deștepți; f. deșteaptă, pl. deștepte

deștept adj. m., pl. deștepți; f. deșteaptă, pl. deștepte

deștept adj. m., pl. deștepți; f. sg. deșteaptă, pl. deștepte

deștepta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deștept, 2 sg. deștepți, 3 deșteaptă; conj. prez. 1 sg. să deștept, 3 să deștepte; imper. 2 sg. afirm. deșteaptă

deștepta (a ~) vb., ind. prez. 3 deșteaptă; conj. prez. 3 să deștepte

deștepta vb., ind. prez. 3 sg. și pl. deșteaptă; conj. prez. 3 sg. și pl. deștepte

deștepta (deșteptat, deșteptat), vb. – 1. A trezi. – 2. A însufleți, a înviora, a stimula. – Mr. dișteptu; dișteptare, megl. diștet, diștitari. Lat. dĭspectāre „a deschide ochii”. Rezultatul rom., în mod normal *dișpept, a suferit o asimilație, aceeași ca în așpept › aștept. Semantismul este normal, dacă se pleacă de la sensul „a deschide ochii”, care apare în lat. și care este firesc, astfel încît dĭspectāre nu este altceva decît un frecventativ de la dĭspĭcĕre „a deschide ochii și a începe să vadă”. Această der. a fost deja indicată de Candrea, Rom., XXXI, 307, dar nu a fost acceptată și pînă la urmă a fost abandonată chiar de autor, din motive pe care nu le înțelegem. A influențat poate în lipsa ei de succes conștiința diferenței semantice prea mari între rezultatul rom. și reprezentanții romanici ai lui dĭspectāre (it. dispettare, cat. despitar, sp. despechar), toți cu sensul de „a provoca supărare”. Acest criteriu, totuși, nu pare suficient, întrucît der. romanici sînt mai puțin clari decît rom., și este mai probabil să provină direct din despĭcĕre, prin intermediul part. despectus (Parti 374; Corominas, II, 153). Este adevărat că s-a semnalat în rom. un corespondent despeta, vb. (a supăra, a necăji), care ar reprezenta același etimon (Lacea, Dacor., IV, 777; REW 2579); dar, pe de o parte, acest cuvînt lipsește în toate dicționarele rom., ne este necunoscut și pînă la un anume punct este îndoielnic, iar pe de altă parte, paralelismul cu aștepta demonstrează că rezultatul rom. al lui dĭspectāre nu putea fi despeta. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din lat. *deexpergĕre (Cihac, I, 77; Lambrior, Rom., VII, 92) sau lat. *dĭsperrĕctāre (Tiktin), la fel de dificil fonetic; din lat. *deexcĭtāre (Pușcariu 528; REW 2515; Candrea-Dens., 494; Iordan, Dift., 49; Pascu, I, 76; Densusianu, GS, II, 8; Candrea; Scriban), al cărui fonetism nu se înțelege la rîndul lui. Der. deștept, adj. (ager; inteligent, isteț, pătrunzător), a cărei formație este puțin clară, dar care derivă probabil direct de la dispectus, part. de la dispĭcere (după autorii menționați, din lat. *deexcĭtus); deșteptăciune, s. f. (inteligență, pătrundere); deșteptător, adj. (care deșteaptă).

deștept, -eaptă, deștepți, -te s. m., sf., adj. (iron., peior.) prost, nerod.

băiat deștept expr. (deț.) 1. deținut care își procură în permanență țigări, alimente, obiecte de uz personal. 2. deținut protejat de gardieni.

DEȘTEPT adj. 1. v. treaz. 2. v. sculat. 3. v. inteligent. 4. v. spiritual. 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugăreț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om deștept.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înțelept. (O faptă deșteaptă.)

DEȘTEPT adj. 1. treaz, neadormit, (înv.) veget, vegheat. (Ești încă ~ la ora asia?) 2. sculat, treaz. (Deși foarte dimineața, toți erau ~.) 3. ager, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 4. inteligent, spiritual, (înv.) spirituos. (O conversație ~.) 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înțelept. (O faptă ~.)

DEȘTEPTA vb. v. însufleți, învia, scula.

DEȘTEPTA vb. 1. v. trezi. 2. v. suscita.

DEȘTEPTA vb. 1. a (se) scula, a (se) trezi, (pop.) a (se) pomeni, (înv. și reg.) a (se) scormoni, a (se) stîrni, (prin Mold.) a (se) suminica, (înv.) a (se) scorni. (S-a ~ devreme.) 2. a produce, a provoca, a solicita, a stîrni, a suscita, a trezi. (Cartea a ~ un mare interes.)

deștepta vb. v. ÎNSUFLEȚI. ÎNVIA. SCULA.

Deștept ≠ adormit, bleg, chiomb, mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, nerod, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, zevzec, nepriceput

A se deștepta ≠ a adormi

A (se) deștepta ≠ a (se) culca, a adormi

Dictum sapienti sat est (lat. „Omului deștept îi ajunge o vorbă”) – Poetul comic latin Titus Maccius Plautus este autorul acestei maxime, pe care Terențiu, în comedia Formion (vers. 8, act. III, sc. 3) a redus-o la numai două cuvinte: Sapienti sat (Înțeleptului îi ajunge atît!). Le spune tînărul Antipho sclavului Geta. Ambele versiuni exprimă același lucru: că omului ager la minte nu-i trebuie prea multe explicații, precizări și lămuriri, un singur cuvînt îi este de ajuns spre a pricepe totul. În acest sens cele două expresii – și mai ales ultima: Sapienti sat – se folosesc și astăzi. (Vezi și À bon entendeur, salut!). Proverbul nostru: „Celui înțelept, puțin îi e destul”. LIT.

Intelligenti pauca (lat. „Deșteptului, puțin” adică: celui care înțelege îi ajung puține cuvinte) – Avînd același înțeles și aceeași destinație ca și expresiile Dictum sapienti sat est și Sapienti sat (vezi loc cit.), putem spune că aceste trei expresii sînt surori. O singură deosebire: în timp ce ultimele două locuțiuni au act de naștere notoriu, paternitatea expresiei: Intelligenti pauca este necunoscută. LIT.

Mieux vaudrait un sage ennemi (fr. „Mai bine un dușman deștept”) – morala lui La Fontaine din fabula Ursul și amatorul de grădini (cartea VIII, fab. 10). Ursul s-a împrietenit cu un grădinar. Într-o zi, pe cînd omul dormea, i s-a așezat o muscă pe nas. Vrînd s-o alunge, ursul a aruncat un bolovan. Astfel a strivit musca, dar a spart și capul omului. Concluzia: Rien nest si dangereux quun ignorant ami;/ Mieux vaudrait un sage ennemi (Nimic nu-i mai primejdios decît un prieten ignorant/ Mai de preț e un adversar deștept). E ceea ce atestă și zicala noastră: „Decît cu un prost la cîștig, mai bine cu un înțelept la pagubă”. LIT.