2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma.

CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma.

CURMÁRE s. f. Acțiunea de a curma; încetare, contenire, sfîrșit. ◊ Loc. adv. Fără curmare = neîncetat, neîntrerupt. Făcu chipul lui Greuceanu... din fier, apoi porunci... să țină chipul acesta fără curmare în foc. ISPIRESCU, L. 220.

curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri

curmáre s. f., g.-d. art. curmării; pl. curmări

CURMÁRE s. 1. v. încetare. 2. întrerupere, oprire, (fig.) stăvilire. (~ scandalului.)

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.

curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă

curmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cúrmă, imperf. 3 sg. curmá; conj. prez. 3 sg. și pl. cúrme

CURMÁ vb. 1. v. înceta. 2. v. întrerupe. 3. v. opri. 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)

CURMÁ vb. v. reteza, tăia.

A CURMÁ curm tranz. 1) A strânge tare pătrunzând. Legătură era prea strânsă, îi curma brațul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin tăiere; a despica. 3) fig. A face să înceteze (pentru un timp). ~ o discuție. 4) A face să se curme. /Cuv. autoht.

A SE CURMÁ mă curm intranz. 1) A se rupe în două sau în mai multe bucăți (prin îndoire, lovire etc.); a se frânge. 2) rar A se îndoi de mijloc; a se apleca tare; a se frânge. 3) fig. A se opri brusc; a se frânge. 4) A ajunge la sfârșit; a se termina. Viața i s-a curmat. /Cuv. autoht.

curmà v. 1. a rupe, a frânge: foamea îl curma la inimă; 2. fig. a întrerupe, a tăia șirul: îi curmă vorba; 3. a înceta, a se stinge: vieața mi se curmă. [Dintr’un primitiv curm, trunchiu (conservat în derivatul curmeiu), înrudit cu sinonimul gr. mod. KORMÓS, de unde și macedo-rom. curmatu, spetit (lit. paralizat sau butucit): sensul primitiv al verbului e a «trunchià»].

2) curm și (vechĭ) curméz, a v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu [!] saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s'a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).

curmá f., pl. ale (ngr. kurmás și hurmás, d. turc. [d. pers.] hurma). Poama curmaluluĭ. (Curmalele-s lungărețe, foarte dulcĭ și aŭ un sîmbure foarte dur. Ele cresc unele lîngă altele pe o coadă ca frunzele salcîmuluĭ). Constitue [!] un aliment al Africanilor. – Vechĭ și hurma.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CURMÁRE s. 1. încetare, oprire, potolire, (înv.) precurmáre. (~ vîntului.) 2. întrerupere, oprire, (fig.) stăvilíre. (~ scandalului.)

Intrare: curma
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) curma curmare curmat curmând singular plural
curmă curmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) curm (să) curm curmam curmai curmasem
a II-a (tu) curmi (să) curmi curmai curmași curmaseși
a III-a (el, ea) curmă (să) curme curma curmă curmase
plural I (noi) curmăm (să) curmăm curmam curmarăm curmaserăm, curmasem*
a II-a (voi) curmați (să) curmați curmați curmarăți curmaserăți, curmaseți*
a III-a (ei, ele) curmă (să) curme curmau curma curmaseră
Intrare: curmare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curmare curmarea
plural curmări curmările
genitiv-dativ singular curmări curmării
plural curmări curmărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)