2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

curmare sf [At: (a. 1640) BV I, 109 / Pl: ~mări / E: curma] 1 Constricție puternică, astfel încât legăturile să intre în carne Si: curmănire (1), gâtuire. 2 (Reg) Tăiere a unui lemn de-a curmezișul Si: curmat1 (1). 3 Retezare. 4 Aplecare de mijloc a unui om. 5 (Fig) întrerupere bruscă. 6 (Fig) Sinucidere. 7-8 (Fig; spc) Întrerupere (sau încheiere) a unei conversații. 9 (Înv; d. vocale) Elidare. 10 Traversare.

CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma.

CURMÁRE, curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma.

CURMÁRE s. f. Acțiunea de a curma; încetare, contenire, sfîrșit. ◊ Loc. adv. Fără curmare = neîncetat, neîntrerupt. Făcu chipul lui Greuceanu... din fier, apoi porunci... să țină chipul acesta fără curmare în foc. ISPIRESCU, L. 220.

curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri

curmáre s. f., g.-d. art. curmării; pl. curmări

CURMÁRE s. 1. v. încetare. 2. întrerupere, oprire, (fig.) stăvilire. (~ scandalului.)

curma1 [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: curm / E: pbl curm1 cf alb kurmue] 1 vt (D. sfori, legături etc.) A strânge tare, încât pătrunde în carne. 2 (Reg) vt A tăia un lemn de-a curmezișul. 3-4 vtr A (se) rupe. 5 vr (D. oameni) A se apleca de mijloc. 7 vtr A (se) obosi. 8-9 vtr (Fig) A (se) întrerupe brusc. 10-11 vtr (Fig) A (se) omorî. 12-13 vt (Fig) A încheia (sau a întrerupe) o conversație. 14 vt (C. i. părul) A lega strâns. 15-16 vtr (Cop „din drum”) A (se) abate din drum. 17 vt A traversa. 18-19 vt (Îe) A ~ pământul A umbla (sau a se zbate) mult. 20-21 vtr A (se) decide (în cele din urmă). 22-23 vtr (D. o acțiune judiciară) A (se) stinge.

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.

curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă

curmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cúrmă, imperf. 3 sg. curmá; conj. prez. 3 sg. și pl. cúrme

CURMÁ vb. 1. v. înceta. 2. v. întrerupe. 3. v. opri. 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)

CURMÁ vb. v. reteza, tăia.

A CURMÁ curm tranz. 1) A strânge tare pătrunzând. Legătură era prea strânsă, îi curma brațul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin tăiere; a despica. 3) fig. A face să înceteze (pentru un timp). ~ o discuție. 4) A face să se curme. /Cuv. autoht.

A SE CURMÁ mă curm intranz. 1) A se rupe în două sau în mai multe bucăți (prin îndoire, lovire etc.); a se frânge. 2) rar A se îndoi de mijloc; a se apleca tare; a se frânge. 3) fig. A se opri brusc; a se frânge. 4) A ajunge la sfârșit; a se termina. Viața i s-a curmat. /Cuv. autoht.

curmà v. 1. a rupe, a frânge: foamea îl curma la inimă; 2. fig. a întrerupe, a tăia șirul: îi curmă vorba; 3. a înceta, a se stinge: vieața mi se curmă. [Dintr’un primitiv curm, trunchiu (conservat în derivatul curmeiu), înrudit cu sinonimul gr. mod. KORMÓS, de unde și macedo-rom. curmatu, spetit (lit. paralizat sau butucit): sensul primitiv al verbului e a «trunchià»].

2) curm și (vechĭ) curméz, a v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s’a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).

arată toate definițiile

Intrare: curma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • curma
  • curmare
  • curmat
  • curmatu‑
  • curmând
  • curmându‑
singular plural
  • curmă
  • curmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • curm
(să)
  • curm
  • curmam
  • curmai
  • curmasem
a II-a (tu)
  • curmi
(să)
  • curmi
  • curmai
  • curmași
  • curmaseși
a III-a (el, ea)
  • curmă
(să)
  • curme
  • curma
  • curmă
  • curmase
plural I (noi)
  • curmăm
(să)
  • curmăm
  • curmam
  • curmarăm
  • curmaserăm
  • curmasem
a II-a (voi)
  • curmați
(să)
  • curmați
  • curmați
  • curmarăți
  • curmaserăți
  • curmaseți
a III-a (ei, ele)
  • curmă
(să)
  • curme
  • curmau
  • curma
  • curmaseră
Intrare: curmare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curmare
  • curmarea
plural
  • curmări
  • curmările
genitiv-dativ singular
  • curmări
  • curmării
plural
  • curmări
  • curmărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)