2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé.

CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură (sau, în trecut, automobil) de lux, închisă, în general cu două locuri, în care vizitiul stă în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de călători într-un vagon de cale ferată. [Var.: (rar) cupeá s. f.] – Din fr. coupé.

CUPÉU, cupeuri, s. n. 1. Trăsură de lux, închisă (cu geamuri), de obicei numai cu două locuri alăturate în interior. Bulevardul este larg și trec trăsuri și cupeuri în sus și în jos. PAS, Z. I 17. Lanțul trăsurilor și cupeurilor se prelungea atît în urmă, încît tramvaiele se îngrămădeau imobilizate. C. PETRESCU, C. V. 293. 2. (Învechit) Compartiment într-un vagon de cale ferată. Goe își pierde un moment centrul de greutate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. CARAGIALE, O. II 161. – Variantă: cupeá, cupele (PAS, L. I 144, BELDICEANU, P. 120), s. f.

cupéu (compartiment, trăsură) (înv.) s. n., art. cupéul; pl. cupéuri

cupéu s. n., art. cupéul; pl. cupéuri

CUPÉU s. trăsură închisă, (înv. și pop.) caretă. (Călătorea în ~.)

CUPÉU s. v. compartiment.

CUPÉU s.n. Trăsură închisă, cu patru roți, cu o singură banchetă în fund. ♦ Automobil care are în spate un compartiment acoperit, închis, pentru persoane. ♦ Compartiment de vagon, de diligență etc. care are o singură banchetă. [< fr. coupé].

CUPÉU s. n. 1. trăsură de lux închisă, cu două locuri, la care vizitiul stă pe capră. 2. compartiment de vagon, de diligență etc. cu o singură banchetă. 3. automobil de forma cupeului (1). (< fr. coupé)

CUPÉU, cupeuri, s.n. (Înv.) 1. Trăsură de lux, închisă. 2. Compartiment pentru călători într-un vagon de cale ferată.

cupéu (cupéuri), s. n.1. Trăsură, berlină. – 2. Compartiment într-un vagon de cale ferată. – Var. (înv.) cupea. Fr. coupé.

cupí (-pésc, -ít), vb.1. A însăila un material, printr-o cusătură ușoară. – 2. A încolți, a strînge. – 3. A coborî brăzdarul plugului. Sb. kupiti „a aduna, a strînge” (DAR). – Der. cupit, adj. (Trans., avar, zgîrcit); cupenie, s. f. (avariție). Cf. cupeț.

CUPÉU ~ri n. 1) Cabină într-un vagon de cale ferată, având banchete pentru mai multe persoane; compartiment. 2) înv. Trăsură de lux, închisă, capra vizitiului fiind în exteriorul caroseriei; caretă. [Sil. cu-peu] /<fr. coupé

cupí, cupésc, vb. IV (reg.) 1. a coase cu împunzături rare, strângând ața; a (se) strânge, a (se) încreți. 2. a încolți, a strâmtora (pe cineva).

cupeu n. 1. trăsură de lux cu două locuri; 2. partea de dinainte a unei diligențe; 3. compartiment de vagon de clasa întâia (= fr. coupe).

cupésc v. tr. (vsl. kupiti, a aduna, d. kupŭ, grămadă. V. căpiță). Olt. Munt. Mold. Cos greșit întinzînd prea tare o bucată de stofă așa în cît bucata opusă rămîne maĭ strînsă și se încrețește. Men. Găbuĭesc, pun mîna pe cineva. V. zgîrcesc.

Intrare: cupeu
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cupeu cupeul
plural cupeuri cupeurile
genitiv-dativ singular cupeu cupeului
plural cupeuri cupeurilor
vocativ singular
plural
cupea
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cupea cupeaua
plural cupele cupelele
genitiv-dativ singular cupele cupelei
plural cupele cupelelor
vocativ singular
plural
Intrare: cupi
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cupi cupire cupit cupind singular plural
cupește cupiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cupesc (să) cupesc cupeam cupii cupisem
a II-a (tu) cupești (să) cupești cupeai cupiși cupiseși
a III-a (el, ea) cupește (să) cupească cupea cupi cupise
plural I (noi) cupim (să) cupim cupeam cupirăm cupiserăm, cupisem*
a II-a (voi) cupiți (să) cupiți cupeați cupirăți cupiserăți, cupiseți*
a III-a (ei, ele) cupesc (să) cupească cupeau cupi cupiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)