2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cuminecare sf [At: CORESI, EV. 479/9 / V: (înv) ~men~ / Pl: ~cări / E: cumineca] 1-2 Cuminecătură (1-2).

CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca.V. cumineca.

CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca.V. cumineca.

CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. (În practicile religiei creștine) Acțiunea de a (se) cumineca; cuminecătură, împărtășire.

cumineca [At: PSALT. 225/10 / V: (înv) ~men~, (în textele rotacizate) ~mere~, ~mun~, ~nica / Pzi: cuminec / E: ml *comminico, -are] 1-2 vtr (Îrc) A primi (sau a da) cuminecătură (2) Si: a (se) împărtăși, a (se) griji. 3 vt A face să fie iertat (prin cuminecătură) un păcat, o greșeală. 4 vr (Înv; construit cu dativul sau cu pp „de”) A se face părtaș. 5 vr (Înv) A avea parte de... 6 vr (Înv; construit cu pp „în” sau „cu”) A fi inițiat într-o credință. 7 vr (Înv) A aparține unei biserici. 8 vi (Înv) A fi (sau a se pune) de acord. 9 vi (Înv) A se uni. 10 vi A avea legături cu cineva.

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. (În practicile religiei creștine; și în forma cuminica) A primi cuminecătura; a se împărtăși, a se griji. Cînd m-oi cumineca, Să vie și vlădica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 458. ♦ Tranz. A da cuiva cuminecătura, a săvîrși asupra cuiva ritualul cuminecăturii. La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane. GOGA, P. 99. Nu-i slobod a-i spînzura, Pîn’nu i-i cuminica. ȘEZ. I 109. ♦ Tranz. (Rar, cu privire la greșeli, păcate) A anula, a face să fie iertat prin cuminecătură. S-ar mira de tine-altarul. Ce păcat ai să cuminici! COȘBUC, P. I 97. – Variantă: cuminica vb. I.

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăși; a se griji. /<lat. comminicare

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioși, creștini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăși; a griji. /<lat. comminicare

cuminecà v. a da sfânta cuminecătură: a împărtăși cu sfintele taine. [Vechiu rom. cumeneca = lat. *COMMINICARE, în loc de COMMUNICARE (cu sensul ecleziastic)].

cumínec, a v. tr. (lat. comminico îld. commúnico, -áre, a comunica, a’mpărtăși; vfr. acomengier, pv. comengar). Vechĭ. Daŭ cuĭva cuminecătura, îl împărtășesc. Mă unesc cu cineva. – Și a cumeneca (la formele cu acc. pe -ca).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri

cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecării; pl. cuminecări

cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. și pl. cumínecă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUMINECÁRE s. v. împărtășanie.

CUMINECARE s. (BIS.) cuminecătură, euharistie, împărtășanie, împărtășire, împărtășit, (la catolici) sacrament, (înv. și pop.) grijanie, grijire, pricestanie. (Taina ~.)

CUMINECÁ vb. v. împărtăși.

CUMINECA vb. (BIS.) a (se) împărtăși, (înv. și pop.) a (se) griji, (înv. și reg.) a (se) pricestui, (înv.) a (se) comunica.

arată toate definițiile

Intrare: cuminecare
cuminecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuminecare
  • cuminecarea
plural
  • cuminecări
  • cuminecările
genitiv-dativ singular
  • cuminecări
  • cuminecării
plural
  • cuminecări
  • cuminecărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cumineca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cumineca
  • cuminecare
  • cuminecat
  • cuminecatu‑
  • cuminecând
  • cuminecându‑
singular plural
  • cuminecă
  • cuminecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuminec
(să)
  • cuminec
  • cuminecam
  • cuminecai
  • cuminecasem
a II-a (tu)
  • cumineci
(să)
  • cumineci
  • cuminecai
  • cuminecași
  • cuminecaseși
a III-a (el, ea)
  • cuminecă
(să)
  • cuminece
  • cumineca
  • cuminecă
  • cuminecase
plural I (noi)
  • cuminecăm
(să)
  • cuminecăm
  • cuminecam
  • cuminecarăm
  • cuminecaserăm
  • cuminecasem
a II-a (voi)
  • cuminecați
(să)
  • cuminecați
  • cuminecați
  • cuminecarăți
  • cuminecaserăți
  • cuminecaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuminecă
(să)
  • cuminece
  • cuminecau
  • cumineca
  • cuminecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuminica
  • cuminicare
  • cuminicat
  • cuminicatu‑
  • cuminicând
  • cuminicându‑
singular plural
  • cuminică
  • cuminicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuminic
(să)
  • cuminic
  • cuminicam
  • cuminicai
  • cuminicasem
a II-a (tu)
  • cuminici
(să)
  • cuminici
  • cuminicai
  • cuminicași
  • cuminicaseși
a III-a (el, ea)
  • cuminică
(să)
  • cuminice
  • cuminica
  • cuminică
  • cuminicase
plural I (noi)
  • cuminicăm
(să)
  • cuminicăm
  • cuminicam
  • cuminicarăm
  • cuminicaserăm
  • cuminicasem
a II-a (voi)
  • cuminicați
(să)
  • cuminicați
  • cuminicați
  • cuminicarăți
  • cuminicaserăți
  • cuminicaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuminică
(să)
  • cuminice
  • cuminicau
  • cuminica
  • cuminicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)