2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

cuminecare sf [At: CORESI, EV. 479/9 / V: (înv) ~men~ / Pl: ~cări / E: cumineca] 1-2 Cuminecătură (1-2).

CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca.V. cumineca.

CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. Acțiunea de a (se) cumineca.V. cumineca.

CUMINECÁRE, cuminecări, s. f. (În practicile religiei creștine) Acțiunea de a (se) cumineca; cuminecătură, împărtășire.

cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecắrii; pl. cuminecắri

cuminecáre s. f., g.-d. art. cuminecării; pl. cuminecări

CUMINECÁRE s. v. împărtășanie.

cumineca [At: PSALT. 225/10 / V: (înv) ~men~, (în textele rotacizate) ~mere~, ~mun~, ~nica / Pzi: cuminec / E: ml *comminico, -are] 1-2 vtr (Îrc) A primi (sau a da) cuminecătură (2) Si: a (se) împărtăși, a (se) griji. 3 vt A face să fie iertat (prin cuminecătură) un păcat, o greșeală. 4 vr (Înv; construit cu dativul sau cu pp „de”) A se face părtaș. 5 vr (Înv) A avea parte de... 6 vr (Înv; construit cu pp „în” sau „cu”) A fi inițiat într-o credință. 7 vr (Înv) A aparține unei biserici. 8 vi (Înv) A fi (sau a se pune) de acord. 9 vi (Înv) A se uni. 10 vi A avea legături cu cineva.

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. (În practicile religiei creștine; și în forma cuminica) A primi cuminecătura; a se împărtăși, a se griji. Cînd m-oi cumineca, Să vie și vlădica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 458. ♦ Tranz. A da cuiva cuminecătura, a săvîrși asupra cuiva ritualul cuminecăturii. La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane. GOGA, P. 99. Nu-i slobod a-i spînzura, Pîn’nu i-i cuminica. ȘEZ. I 109. ♦ Tranz. (Rar, cu privire la greșeli, păcate) A anula, a face să fie iertat prin cuminecătură. S-ar mira de tine-altarul. Ce păcat ai să cuminici! COȘBUC, P. I 97. – Variantă: cuminica vb. I.

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. și pl. cumínecă

CUMINECÁ vb. v. împărtăși.

cuminecá (-c, -át), vb.1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb.Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăși; a se griji. /<lat. comminicare

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioși, creștini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăși; a griji. /<lat. comminicare

arată toate definițiile

Intrare: cumineca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cumineca cuminecare cuminecat cuminecând singular plural
cuminecă cuminecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuminec (să) cuminec cuminecam cuminecai cuminecasem
a II-a (tu) cumineci (să) cumineci cuminecai cuminecași cuminecaseși
a III-a (el, ea) cuminecă (să) cuminece cumineca cuminecă cuminecase
plural I (noi) cuminecăm (să) cuminecăm cuminecam cuminecarăm cuminecaserăm, cuminecasem*
a II-a (voi) cuminecați (să) cuminecați cuminecați cuminecarăți cuminecaserăți, cuminecaseți*
a III-a (ei, ele) cuminecă (să) cuminece cuminecau cumineca cuminecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuminica cuminicare cuminicat cuminicând singular plural
cuminică cuminicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuminic (să) cuminic cuminicam cuminicai cuminicasem
a II-a (tu) cuminici (să) cuminici cuminicai cuminicași cuminicaseși
a III-a (el, ea) cuminică (să) cuminice cuminica cuminică cuminicase
plural I (noi) cuminicăm (să) cuminicăm cuminicam cuminicarăm cuminicaserăm, cuminicasem*
a II-a (voi) cuminicați (să) cuminicați cuminicați cuminicarăți cuminicaserăți, cuminicaseți*
a III-a (ei, ele) cuminică (să) cuminice cuminicau cuminica cuminicaseră
Intrare: cuminecare
cuminecare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuminecare cuminecarea
plural cuminecări cuminecările
genitiv-dativ singular cuminecări cuminecării
plural cuminecări cuminecărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)