16 definiții pentru cumineca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

cumineca [At: PSALT. 225/10 / V: (înv) ~men~, (în textele rotacizate) ~mere~, ~mun~, ~nica / Pzi: cuminec / E: ml *comminico, -are] 1-2 vtr (Îrc) A primi (sau a da) cuminecătură (2) Si: a (se) împărtăși, a (se) griji. 3 vt A face să fie iertat (prin cuminecătură) un păcat, o greșeală. 4 vr (Înv; construit cu dativul sau cu pp „de”) A se face părtaș. 5 vr (Înv) A avea parte de... 6 vr (Înv; construit cu pp „în” sau „cu”) A fi inițiat într-o credință. 7 vr (Înv) A aparține unei biserici. 8 vi (Înv) A fi (sau a se pune) de acord. 9 vi (Înv) A se uni. 10 vi A avea legături cu cineva.

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. (În practicile religiei creștine; și în forma cuminica) A primi cuminecătura; a se împărtăși, a se griji. Cînd m-oi cumineca, Să vie și vlădica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 458. ♦ Tranz. A da cuiva cuminecătura, a săvîrși asupra cuiva ritualul cuminecăturii. La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane. GOGA, P. 99. Nu-i slobod a-i spînzura, Pîn’nu i-i cuminica. ȘEZ. I 109. ♦ Tranz. (Rar, cu privire la greșeli, păcate) A anula, a face să fie iertat prin cuminecătură. S-ar mira de tine-altarul. Ce păcat ai să cuminici! COȘBUC, P. I 97. – Variantă: cuminica vb. I.

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioși, creștini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăși; a griji. /<lat. comminicare

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăși; a se griji. /<lat. comminicare

cuminecà v. a da sfânta cuminecătură: a împărtăși cu sfintele taine. [Vechiu rom. cumeneca = lat. *COMMINICARE, în loc de COMMUNICARE (cu sensul ecleziastic)].

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

cumínec, a v. tr. (lat. comminico îld. commúnico, -áre, a comunica, a’mpărtăși; vfr. acomengier, pv. comengar). Vechĭ. Daŭ cuĭva cuminecătura, îl împărtășesc. Mă unesc cu cineva. – Și a cumeneca (la formele cu acc. pe -ca).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cumineca (a ~) vb., ind. prez. 3 cuminecă

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. și pl. cumínecă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUMINECA vb. (BIS.) a (se) împărtăși, (înv. și pop.) a (se) griji, (înv. și reg.) a (se) pricestui, (înv.) a (se) comunica.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cuminecá (-c, -át), vb.1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb.Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cuminecá, cuminec, vb. tranz, refl. – (bis.) A (se) împărtăși; a primi sau a da cuminecătură pentru iertarea păcatelor: „Adă-l, l-oi cumineca, / Iară-n mână ți l-oi da” (Papahagi, 1925: 266). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens. – Lat. *comminicare < communicare (Densusianu, Pușcariu, CDDE, DA, Rosetti, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

Intrare: cumineca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cumineca
  • cuminecare
  • cuminecat
  • cuminecatu‑
  • cuminecând
  • cuminecându‑
singular plural
  • cuminecă
  • cuminecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuminec
(să)
  • cuminec
  • cuminecam
  • cuminecai
  • cuminecasem
a II-a (tu)
  • cumineci
(să)
  • cumineci
  • cuminecai
  • cuminecași
  • cuminecaseși
a III-a (el, ea)
  • cuminecă
(să)
  • cuminece
  • cumineca
  • cuminecă
  • cuminecase
plural I (noi)
  • cuminecăm
(să)
  • cuminecăm
  • cuminecam
  • cuminecarăm
  • cuminecaserăm
  • cuminecasem
a II-a (voi)
  • cuminecați
(să)
  • cuminecați
  • cuminecați
  • cuminecarăți
  • cuminecaserăți
  • cuminecaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuminecă
(să)
  • cuminece
  • cuminecau
  • cumineca
  • cuminecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuminica
  • cuminicare
  • cuminicat
  • cuminicatu‑
  • cuminicând
  • cuminicându‑
singular plural
  • cuminică
  • cuminicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuminic
(să)
  • cuminic
  • cuminicam
  • cuminicai
  • cuminicasem
a II-a (tu)
  • cuminici
(să)
  • cuminici
  • cuminicai
  • cuminicași
  • cuminicaseși
a III-a (el, ea)
  • cuminică
(să)
  • cuminice
  • cuminica
  • cuminică
  • cuminicase
plural I (noi)
  • cuminicăm
(să)
  • cuminicăm
  • cuminicam
  • cuminicarăm
  • cuminicaserăm
  • cuminicasem
a II-a (voi)
  • cuminicați
(să)
  • cuminicați
  • cuminicați
  • cuminicarăți
  • cuminicaserăți
  • cuminicaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuminică
(să)
  • cuminice
  • cuminicau
  • cuminica
  • cuminicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cumineca, cuminecverb

  • 1. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd m-oi cumineca, Să vie și vlădica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 458. DLRLC
    • format_quote La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane. GOGA, P. 99. DLRLC
    • format_quote Nu-i slobod a-i spînzura, Pîn’nu i-i cuminica. ȘEZ. I 109. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-ar mira de tine-altarul. Ce păcat ai să cuminici! COȘBUC, P. I 97. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.