16 definiții pentru cumineca cuminica


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cumineca [At: PSALT. 225/10 / V: (înv) ~men~, (în textele rotacizate) ~mere~, ~mun~, ~nica / Pzi: cuminec / E: ml *comminico, -are] 1-2 vtr (Îrc) A primi (sau a da) cuminecătură (2) Si: a (se) împărtăși, a (se) griji. 3 vt A face să fie iertat (prin cuminecătură) un păcat, o greșeală. 4 vr (Înv; construit cu dativul sau cu pp „de”) A se face părtaș. 5 vr (Înv) A avea parte de... 6 vr (Înv; construit cu pp „în” sau „cu”) A fi inițiat într-o credință. 7 vr (Înv) A aparține unei biserici. 8 vi (Înv) A fi (sau a se pune) de acord. 9 vi (Înv) A se uni. 10 vi A avea legături cu cineva.

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare).

CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. (În practicile religiei creștine; și în forma cuminica) A primi cuminecătura; a se împărtăși, a se griji. Cînd m-oi cumineca, Să vie și vlădica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 458. ♦ Tranz. A da cuiva cuminecătura, a săvîrși asupra cuiva ritualul cuminecăturii. La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane. GOGA, P. 99. Nu-i slobod a-i spînzura, Pîn’nu i-i cuminica. ȘEZ. I 109. ♦ Tranz. (Rar, cu privire la greșeli, păcate) A anula, a face să fie iertat prin cuminecătură. S-ar mira de tine-altarul. Ce păcat ai să cuminici! COȘBUC, P. I 97. – Variantă: cuminica vb. I.

A CUMINECÁ cumínec tranz. (credincioși, creștini) A supune ritualului de cuminecătură; a împărtăși; a griji. /<lat. comminicare

A SE CUMINECÁ mă cumínec intranz. A primi cuminecătura; a se împărtăși; a se griji. /<lat. comminicare

cuminecà v. a da sfânta cuminecătură: a împărtăși cu sfintele taine. [Vechiu rom. cumeneca = lat. *COMMINICARE, în loc de COMMUNICARE (cu sensul ecleziastic)].

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

CUMINICÁ vb. I v. cumineca.

cumínec, a v. tr. (lat. comminico îld. commúnico, -áre, a comunica, a’mpărtăși; vfr. acomengier, pv. comengar). Vechĭ. Daŭ cuĭva cuminecătura, îl împărtășesc. Mă unesc cu cineva. – Și a cumeneca (la formele cu acc. pe -ca).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cuminecá (a ~) vb., ind. prez. 3 cumínecă

cuminecá vb., ind. prez. 1 sg. cumínec, 3 sg. și pl. cumínecă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CUMINECÁ vb. v. împărtăși.

CUMINECA vb. (BIS.) a (se) împărtăși, (înv. și pop.) a (se) griji, (înv. și reg.) a (se) pricestui, (înv.) a (se) comunica.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cuminecá (-c, -át), vb.1. A împărtași, a griji. – 2. (Înv.) A comunica. – Mr. cumnic, cumnicare, cumînic, megl. cuminic. Lat. communĭcāre prin intermediul unei var. vulg. *commĭnĭcare (Densusianu, Hlr., 188; Pușcariu 441; Candrea-Dens., 435; REW 2090; DAR; Rosetti, I, 61); cf. alb. kungoń (Philippide, II, 637), it. communicare, lomb. skuminiar, genov. kominiga, prov. comengar, fr. communier, sp. comulgar, port. comungar, sl. comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290, crede că rom. provine din sl., ceea ce nu pare posibil, cf. Vasmer 608). Este dublet al neol. comunica, vb.Der. cuminecătură, s. f. (împărtășanie).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cuminecá, cuminec, vb. tranz, refl. – (bis.) A (se) împărtăși; a primi sau a da cuminecătură pentru iertarea păcatelor: „Adă-l, l-oi cumineca, / Iară-n mână ți l-oi da” (Papahagi, 1925: 266). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu același sens. – Lat. *comminicare < communicare (Densusianu, Pușcariu, CDDE, DA, Rosetti, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

Intrare: cumineca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cumineca
  • cuminecare
  • cuminecat
  • cuminecatu‑
  • cuminecând
  • cuminecându‑
singular plural
  • cuminecă
  • cuminecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuminec
(să)
  • cuminec
  • cuminecam
  • cuminecai
  • cuminecasem
a II-a (tu)
  • cumineci
(să)
  • cumineci
  • cuminecai
  • cuminecași
  • cuminecaseși
a III-a (el, ea)
  • cuminecă
(să)
  • cuminece
  • cumineca
  • cuminecă
  • cuminecase
plural I (noi)
  • cuminecăm
(să)
  • cuminecăm
  • cuminecam
  • cuminecarăm
  • cuminecaserăm
  • cuminecasem
a II-a (voi)
  • cuminecați
(să)
  • cuminecați
  • cuminecați
  • cuminecarăți
  • cuminecaserăți
  • cuminecaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuminecă
(să)
  • cuminece
  • cuminecau
  • cumineca
  • cuminecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuminica
  • cuminicare
  • cuminicat
  • cuminicatu‑
  • cuminicând
  • cuminicându‑
singular plural
  • cuminică
  • cuminicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuminic
(să)
  • cuminic
  • cuminicam
  • cuminicai
  • cuminicasem
a II-a (tu)
  • cuminici
(să)
  • cuminici
  • cuminicai
  • cuminicași
  • cuminicaseși
a III-a (el, ea)
  • cuminică
(să)
  • cuminice
  • cuminica
  • cuminică
  • cuminicase
plural I (noi)
  • cuminicăm
(să)
  • cuminicăm
  • cuminicam
  • cuminicarăm
  • cuminicaserăm
  • cuminicasem
a II-a (voi)
  • cuminicați
(să)
  • cuminicați
  • cuminicați
  • cuminicarăți
  • cuminicaserăți
  • cuminicaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuminică
(să)
  • cuminice
  • cuminicau
  • cuminica
  • cuminicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cumineca cuminica

  • 1. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: griji împărtăși 3 exemple
    exemple
    • Cînd m-oi cumineca, Să vie și vlădica. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 458.
      surse: DLRLC
    • La mine vii cu cartea, cu gînd să-mi dai canoane, Și vrei să mă cumineci, părinte Solomoane. GOGA, P. 99.
      surse: DLRLC
    • Nu-i slobod a-i spînzura, Pîn’nu i-i cuminica. ȘEZ. I 109.
      surse: DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • S-ar mira de tine-altarul. Ce păcat ai să cuminici! COȘBUC, P. I 97.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *comminicare (= communicare).
    surse: DEX '09 DEX '98