CULT¹, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. ◊ Cultul personalității = atitudine sistematică de admirație (exagerată) provocată și controlată cu privire la un conducător (sau la o personalitate), considerat ca înzestrat cu calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

cult¹ sn [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr culte, lat cultus] 1 Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase. 2 Manifestare a sentimentului religios, prin rugăciuni și prin acte rituale. 3 Totalitatea ritualurilor unei religii. 4 Religie. 5 Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație etc. față de cineva sau de ceva. 6 (Îs) ~ul idolilor Idolatrie. 7 (Mpl; îf culte) Diversele religii ale unui stat. corectat(ă)

cult², ~ă a [At: LM / Pl: ~lți, ~e / E: lat cultus] 1-2 Care are un nivel înalt de cultură și de cunoștințe Si: instruit 3-4 (D. manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă un om cult² (1-2). 5 Care are caracter savant. 6 (Îoc popular; d. muzică, literatură, poezie) Creat de un autor instruit.

CULT¹, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

CULT¹, culte, s. n. 1. Totalitatea ritualurilor unei religii. Cult creștin. 2. Religie, confesiune. Ministerul Cultelor. 3. Sentiment de admirație, de respect, de considerație și de dragoste adîncă față de cineva sau de ceva. Eu am cultul prietiniei. C. PETRESCU, C. V. 188. Cultul personalității = tendință exclusivistă și dăunătoare de a acorda personalităților un rol exagerat în făurirea istoriei și care are la bază concepția greșită că personalitățile de seamă – și nu masele, popoarele – făuresc istoria. Trebuie combătută orice manifestare a cultului personalității, pe care marxismul îl respinge ca dăunător și inadmisibil. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714.

CULT², -Ă, culți, -te, adj. Care are un înalt nivel de cultură și de cunoștințe; instruit. V. învățat. Noi vrem să facem din toți muncitorii și din toți țăranii oameni culți și instruiți, și o vom face cu timpul. STALIN, PROBL. LEN. 621. Nu se poate construi socialismul fără. oameni culți. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 340, 1/3.

CULT, -Ă adj. Cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. [< lat. cultus].

CULT s.n. 1. Adorare mistică a unor ființe reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios făcut în cinstea unei divinități. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Religie, confesiune. 3. Sentiment de admirație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. [Pl. -te, -turi. / < fr. culte, cf. lat. cultus].

CULT², -Ă adj. 1. cu un nivel înalt de cunoștințe, de cultură; învățat, instruit. 2. (despre manifestări ale oamenilor) de care dă dovadă omul cult (1); livresc. 3. (despre muzică, literatură, poezie) creat de un autor instruit. (< lat. cultus)

CULT¹ s. n. 1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forțe naturale, ființe reale sau fantastice ori a unor abstracțiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinități. ◊ sentiment de venerație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalității = atitudine de admirație sistematică față de un conducător politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)

CULT² ~e n. 1) Formă a conștiinței sociale în care realitatea este reflectată și interpretată ca fiind independentă de forțe și ființe supranaturale; confesiune; credință; religie. 2) Totalitate a ritualurilor unei religii. 3) fig. Sentiment de admirație, de dragoste față de cineva sau de ceva. /<lat. cultus

CULT¹ ~tă (~ți, ~te) Care are un înalt nivel de cultură. Om ~. /<lat. cultus

cult n. 1. onoare dată lui D-zeu; 2. manifestări exterioare ale sentimentelor religioase: cult public; 3. fig. venerațiune profundă: multe popoare au cultul morților. ║ a. instruit: om cult.

*2) cult, -ă adj. (lat. cultus, part. d. cólere, a cultiva). Instruit, învățat: om cult, țară cultă.

1) cult n., pl. urĭ și e (lat. cultus). Adorare, venerațiune: cultu luĭ Dumnezeŭ, cultu bineluĭ. Religiune, biserică: ministeru cultelor (maĭ bine culturilor). A avea un cult pentru ceva, pentru cineva, a admira, a venera (un lucru, o persoană).

cult² s. n., pl. culte

cult¹ adj. m., pl. culți; f. cultă, pl. culte

cult¹ adj. m., pl. culți; f. cultă, pl. culte

cult² s. n., pl. culte

cult adj. m., pl. culți; f. sg. cultă, pl. culte

cult s. n., pl. culte

cult (cultă), adj. – Instruit. Lat. cultus (sec. XIX). – Der. cult, s. n. (omagiu adus prin acte religioase; religie, confesiune); cultiva, vb., din fr. cultiver; sec. XVIII (înainte cultivi(rui), cultiverisi, din germ. kultivieren); cultivabil, adj.; cultivator, s. m.; cultură, s. f., din fr. culture; cultural, adj.; incultură, s. f.; incult, adj., din fr.; necultivat, adj.

cult, culte s. n. 1. Totalitatea actelor, a formelor și a rânduielilor sfinte prin care Bis. cinstește pe Dumnezeu și împărtășește credincioșilor harul Său sfințitor. ◊ Act de cult = formă de exprimare a sentimentelor religioase ale omului față de Dumnezeu; ritual. ◊ Cult agrar = practică religioasă primitivă, de origine htonică, legată mai ales de agricultură și de fertilitatea pământului. ◊ Cult solar = sistem de credințe, mituri și practici religioase legate de adorația Soarelui, îndeosebi în țările cu radiație solară mare. ♦ Totalitatea ritualilor unei religii. ♦ Adorare a unor ființe reale (eroi, strămoși, personalități etc.) sau a unor entități abstracte (frumusețe, rațiune etc.). 2. Religie (considerată în manifestările ei exterioare), biserică, confesiune, credință. ◊ Cultul idolilor = idolatrie. ♦ (La pl.) Totalitatea religiilor sau a confesiunilor dintr-un stat. 3. Sentiment de admirație, de respect, de dragoste adâncă față de cineva sau ceva. – Din fr. culte, lat. cultus.

act de cult v. cult.

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credință, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. v. venerație.

CULT s. v. crez.

CULT adj. 1. citit, cultivat, educat, instruit, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tânăr ~.) 2. v. livresc. (Formație lexicală ~.)

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credință, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. venerație. (Are un adevărat ~ pentru...)

cult s. v. CREZ.

CULT adj. 1. citit, cultivat, educat, instruit, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tînăr ~.) 2. cărturăresc, livresc, savant. (Formație lexicală ~.)

Cult ≠ incult, necult, înapoiat, necioplit, necultivat