cucernic, ~ă a [At: N. COSTIN, L. II, 89/38 / Pl: ~ici, ~ice / E: cuceri + -nic] 1 Supus. 2 Respectuos. 3 Cuviincios. 4 Modest. 5 Blând. 6 Devotat. 7 Drept. 8 Cuvios. 9 Obiectiv. 10-11 Calificativ de respect dat mai ales fețelor bisericești și bătrânilor. 12 Evlavios.

cucernicie sf [At: (a. 1741) GCR II, 28/23-24 / Pl: ~ii / E: cucernic + -ie] 1 Smerenie. 2 Devoțiune. 3 Cuviință. 4 Respect. 5 Cinste. 6 Cuvioșie. 7 Sfințenie. 8 Evlavie. 9 (Îs) ~ exagerată Bigotism. 10 (Îs) ~ mincinoasă lezuitism. 11 (Îs) ~ia ta (sau voastră) Termen respectuos de adresare pentru slujitorii bisericii.

CUCERNIC adj. 1 Smerit: și’n ~ă ’nchinare, și plîngînd sta-voiu nainte-i (VLAH.) ¶ 2 Evlavios, pios: un ~ călugăr rus îi citea ... moliftele sfîntului Vasile (I.-GH.); cucernice părinte! titlu dat preoților [cuceri].

CUCERNICIE sf. 1 Smerenie, umilință ¶ 2 Evlavie, cuvioșie: cucernicia ta! titlu dat preoților [cucernic].

CUCERNIC, -Ă, cucernici, -e, adj. Care are o atitudine evlavioasă; cuvios, pios, religios. V. bigot. Amurgul învesmîntă-n umbre Smerita frunzei frămîntare, Și pare tînguiosul freamăt Un glas cucernic de tropare. GOGA, P. 50. Era odată un sihastru... cucernic și evlavios. RETEGANUL, P. II 65.

CUCERNICIE s. f. Smerenie, evlavie, religiozitate. Cucernicie mincinoasă.

CUCERNIC, -Ă, cucernici, -e, adj. Evlavios, cuvios, religios, pios, smerit. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se dă preoților. – Din cuceri + suf. -nic.

CUCERNICIE s. f. Evlavie, religiozitate, pietate, smerenie. – Din cucernic + suf. -ie.

CUCERNIC ~că (~ci, ~ce) Care respectă cu strictețe prescripțiile religiei; cuvios; religios; evlavios; pios. /a cuceri + suf. ~nic

CUCERNICIE f. Sentiment religios manifestat prin îndeplinirea scrupuloasă a practicilor bisericești; pietate; cuvioșie; evlavie; religiozitate; smerenie. [Art. cucernicia; G.-D. cucerniciei] /cucernic + suf. ~ie

cucernic a. 1. smerit, evlavios: cucernică închinare; 2. titlu dat preoților: cucernice părinte!

cucernicie f. 1. cucerie; 2. titulatură ecleziastică: cucernicia ta!

cucérnic, -ă adj. (d. a cuceri). Smerit, evlavios: preut cucernic, o cucernică închinăcĭune.

cucernicíe f. Cucerie, evlavie, calitatea de a fi cucernic. Titlu respectuos dat preuților: cucernicia sa preutu.

cucernic adj. m., pl. cucernici; f. cucernică, pl. cucernice

cucernicie s. f., art. cucernicia, g.-d. cucernicii, art. cucerniciei

cucernic adj. m., pl. cucernici; f. cucernică, pl. cucernice

cucernicie s. f., art. cucernicia, g.-d. cucernicii, art. cucerniciei

cucernic adj. m., pl. cucernici; f. sg. cucernică, pl. cucernice

cucernicie s. f., art. cucernicia, g.-d. cucernicii, art. cucerniciei

CUCERNIC adj. v. credincios.

CUCERNICIE s. v. credință.

CUCERNIC adj. (BIS.) credincios, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, religios, smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, rîvnitor, bine-credincios. (Om ~.)

CUCERNICIE s. (BIS.) credință, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire. (~ unui bigot.)

cucernic, -ă, (cuciarnic, cuciernic), adj. – Plăcut, simpatic, mândru; hireș, frumos. – Din cuceri „a-și atrage simpatia” (< lat. *conquerire) + -nic.