COSIRE, cosiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.

cosire sf [At: LB / V: (reg) ~sâre / Pl: ~ri / E: cosi] 1 Tăiere cu coasa a ierbii, plantelor de nutreț, cerealelor Si: cosit¹ (1). 2 (Pex) Tăiere. 3 (Fig; instrumentul e o armă, o boală etc.) Omorâre. 4 (D. animale; nob) Păscut¹. 5 (Ccr) Loc de pe care s-a cosit iarba sau cerealele și pe care pasc oile. 6 (Ccr) Recoltă de iarbă bună pentru cositul) Si: coasă. 7 (Ccr) Loc unde iarba cosită e încă pe brazdă Si: polog. 8 (D. oameni; d. animale) Lovire, în mers, a picioarelor unul de celălalt Si: cosit¹. 9 (D. cal) Rănire cu potcoava când se cosește (5) Si: cosit¹ (6). 10 (D. haine) Roadere prin frecare Si: cosit¹ (7).

COSIRE, cosiri, s. f. Acțiunea de a cosi și rezultatul ei. – V. cosi.

cosâre sf vz cosire

cosi² [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) ~sî / Pzi: ~sesc / E: vsl косити] 1 vt A tăia cu coasa (1) iarba, plantele de nutreț, cerealele. 2 vt (Pex) A tăia. 3 vt (Fig; instrumentul e o armă, o boală etc.) A omorî. 4 vt (D. animale; nob) A paște. 5 vr (D. animale) A-și lovi, în mers, picioarele unul de celălalt. 6 vr (D. cal) A se răni cu potcoava când se cosește (5). 7 vr (D. haine) A se roade prin frecare.

coși [At: LB / Pzi: ~șesc / E: srb košiti, ucr кощитися] (Îrg) 1 vt A se înfoia. 2 vr A dospi. 3-4 vtr A (se) coșcovi (3-4). 5 vr (D. o parte lovită a corpului ) A se umfla. 6 vr (D. piele) A se bășica. 7 vr (Fig) A se lăuda. 8 vt (Șîe a ~ în bătăi) A bate foarte rău. 9 vr A se turti. 10 vr A se apleca. 11 vr A fi obosit de căratul unei greutăți. 12 vr A se zdrobi. 13 vt (Fig) A înșela. 14 (Fig) vt A seduce. 15 vt A fura. 16 vt A mușca tare. 17 vr (D. copac) A i se desprinde scoarța.

coșire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: coși] (Îrg) 1 Înfoiere. 2 Dospire. 3-4 Coșcovire (3-4). 5 Umflare. 6 Bășicare. 7 (Fig) Lăudare. 8 Bătaie foarte puternică Si: coșit¹. 9 Turtire. 10 Aplecare. 11 Oboseală de la căratul unei greutăți Si: coșit¹ (11). 12 Zdrobire. 13 (Fig) Înșelare. 14 (Fig) Seducere. 15 Furat¹. 16 Mușcătură tare Si: coșit¹ (16). 17 Desprindere a scoarței unui copac Si: coșit¹ {11).

COSI, cosesc, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut) A tăia cu coasa sau cu mașina de cosit, iarba, plantele de nutreț, cerealele. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii, N-am cosit din holda lor un pai. BENIUC, V. 9. Trudită, chinuită coasă, Vei mai cosi tu numai iarbă? GOGA, C. P. 23. Cînd mă sculai, îi zării pe tustrei cosind în fundul de la deal al poienii, moșneagul în frunte și băietanii după el. HOGAȘ, M. N. 70. Iarba pe tot șesul de cosit e gata. MACEDONSKI, 6. I 187. ◊ (Metaforic) Mă dusei cu coasa-n luncă Și cosii jale adîncă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 222. ♦ Fig. A distruge, a nimici, a omorî. Deodată vîntul rece Fără vreme vă cosește. ALECSANDRI, P. A. 64. O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare! Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc. ALEXANDRESCU, P. 38. 2. Refl. (Mai ales despre cai) A se lovi, în mers, cu un picior de celălalt (adesea rănindu-se). Calul din dreapta se cosește. ◊ (Despre părțile de jos ale pantalonilor) A se roade. Taie din turul pantalonilor ca să-i cîrpească pe unde se cosesc. DELAVRANCEA, H. T. 13.

COȘI, coșesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (În expr.) A coși în bătaie = a bate zdravăn, a snopi. Și asta în toate silele de cîte două, trei ori, de-ți vine cîteodată să-i coșești în bătaie, dac-ai sta să te potrivești lor. CREANGĂ, A. 39. 2. Refl. (Despre piele) A se bășica, a se umfla în urma unei lovituri. I s-a fost coșit pielea de pe cap. SBIERA, P. 10. ◊ Refl. pas. I se coșesc spatele de lovituri. ȘEZ. I 272.

A SE COSI mă ~esc intranz. 1) A lovi în mers picior de picior. 2) (despre manșeta pantalonilor) A se roade în timpul mersului. /<sl. kositi

A COSI ~esc tranz. 1) (cereale, plante de nutreț) A tăia de la rădăcină cu coasa. 2) (persoane) A omorî în masă (în urma unui război, unor epidemii etc.); a zeciui; a decima. /<sl. kositi

A SE COȘI se ~ește intranz. pop. 1) (despre piele) A se bășica în urma unei lovituri. 2) (despre vopsea, tencuială etc.) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se scoroji; a se coji; a se coșcovi. /Din coș

cosí v. 1. a tăia cu coasa: grânele se cosesc către sfârșitul lui Iulie; 2. fig. a face să piară, a nimici: cum vremea cu moartea cosește fără ’ncetare GR. AL.; 3. a-și jupui picioarele de umblet (despre cai).

coșì v. 1. a umfla: pieptul lui se coșește; 2. a burduși: îți vine să-i coșești în bătaie CR.; 3. a pișca: ne-au coșit țânțarii CR. [V. coși, bube].

cosésc v. tr. (bg. kósĭy, cosesc, sîrb. kositi se, a se uza pin frecare, rus. kositĭ, a cosi, a tăĭa de-a curmezișu). Taĭ cu coasa: a cosi ĭarba. Fig. Ĭ-a cosit moartea, ĭ-a secerat, ĭ-a răpit. V. refl. (neol. după fr. se faucher). A se meria, a se izbi picĭor peste picĭor în mers (vorbind de caiĭ răŭ conformațĭ): acest cal se cosește.

coșésc v. tr. (rus. kokósitĭ, id. Cp. și cu sîrb. kòšiti, a sfîșia). Bat răŭ, snopesc, burdușesc: l-a coșit în bătaĭe. Cĭupesc (pișc) tare: ne-aŭ coșit țînțariĭ. V. cĭomăgesc.

cosire s. f., pl. cosiri

cosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosesc, 3 sg. cosește, imperf. 1 coseam; conj. prez. 1 sg. să cosesc, 3 să cosească

coși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșesc, 3 sg. coșește, imperf. 1 coșeam; conj. prez. 1 sg. să coșesc, 3 să coșească

cosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosesc, imperf. 3 sg. cosea; conj. prez. 3 să cosească

coși (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșesc, imperf. 3 sg. coșea; conj. prez. 3 să coșească

cosi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cosesc, imperf. 3 sg. cosea; conj. prez. 3 sg. și pl. cosească

coși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coșesc, imperf. 3 sg. coșea; conj. prez. 3 sg. și pl. coșească

COSIRE s. v. coasă.

COSIRE s. coasă, cosit. (Merge la prima ~.)

COSI vb. a tăia. (~ iarba.)

COȘI vb. v. bășica, urzica.

COSI vb. a tăia. (~ iarba.)

coși vb. v. BĂȘICA. URZICA.

coși (-șesc, -it), vb. – 1. A umfla. – 2. A bășica. – 3. A face coșuri, bubulițe. – 4. A bate, a cîrpi, a lovi. – 5. A înșela. Sb., cr. košiti se „a se uza prin frecare”, cf. slov. košatiti se „a se umfla”, rut. košiti sja „a se umfla” (Cihac, II, 74; DAR). – Der. coșitură, s. f. (bășică).

coși, coșesc, vb. IV (reg.) 1. a înțepa (țânțarii). 2. (refl.; despre piele) a se bășica, a se umfla; (despre aluat) a crește; (despre tencuială) a se burduși. 3. a bate, a burduși, a snopi în bătaie. 4. a păcăli, a înșela, a trage pe sfoară; a seduce. 5. a fura. 6. a mușca tare. 7. a se coji.