copói¹ sm [At: CANTEMIR, IST. 110 / V: ~póu, ~pắu, că~, căpóu, căpắu / Pl: ~ / E: cf mg kopo] 1 Câine de vânătoare de talie mare Si: ogar, prepelicar. 2 Câine polițist folosit la urmărit. 3 (Arg) Polițist. 4 (Fig) Persoană care încearcă să descopere posibilitățile unei afaceri.

copói² v vz copai

COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit la urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó.

COPÓI, copoi, s. m. 1. Câine de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros; ogar, prepelicar, căpău. ♦ Câine polițist folosit în urmărit. 2. (Arg.) Nume dat agenților de poliție. – Cf. magh. kopó.

COPÓI, copoi, s. m. 1. Cîine de vînătoare care are simțul. mirosului foarte dezvoltat. V. ogar, prepelicar. Atuncea prezida Copoi și sentințe fără apel el da. ALEXANDRESCU, P. 151. Pe cerb că-ntîlnea, Arcul că-ntindea... Copoi c-asmuțea Și mi-l săgeta. TEODORESCU, P. P. 66. ♦ Cîine polițist folosit la urmăriri. 2. Nume disprețuitor dat agenților de poliție din regimul burghezo-moșieresc. A început prefectura să trimită copoii după el. PAS, Z. II 79. – Variante: (regional) capău (NEGRUZZI, S. I 106), căpău (BUDAI-DELEANU, Ț. 306) s. m.

copói s. m., pl. copói, art. copóii

copói s. m., pl. copói, art. copóii

COPÓI s. v. agent.

copói (copói), s. m. – 1. Cîine polițist, cîine de vînătoare. – 2. Polițist, spion. – Var. copou, capău, căpău. Mag. kopó (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 112). Forma primitivă este copou, de la al cărui pl. s-a format un nou sing. (cf. Byck-Graur 22). – Der. căpaucă (var. capaucă, copaucă, copoaică), s. f. (cățea de vînătoare); copoiesc, adj. (propiu copoilor); copoiește, adv. (în felul copoilor). Din rom. provine bg. kopoi (Capidan, Raporturile, 216).

COPÓI ~ m. 1) Rasă de câini de vânătoare de talie mare, care urmărește vânatul după miros. 2) Câine din această rasă. 3) Câine polițist folosit la urmărirea infractorilor. 4) depr. Agent de poliție. /ung. kopó

copóĭ m. V. copoŭ.

copoiu m. 1. câine mare de vânat care descopere și sgornește fiara; 2. fig. agent de poliție foarte îndemânatec. [Ung. KOPO].

copóŭ m. (ung. kopó, de unde și ceh. kopoy, rut. kapúy). Est. Cîne care adulmecă vînatu în pădure, îl scornește și-l alungă chefnind pînă-l aduce spre vînător. – Fig. Polițist ager. – În nord capăŭ; în sud copoĭ, pl. tot așa (de unde bg. kopóĭ). V. ogar și prepelicar.

copoi s. v. AGENT.

COPOI subst. 1. Copoiu (Puc); Copoești s. (Dm). 2. Copoul t. (la Iași), formă mold,

copoi, copoi s. m. polițist