2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

convorbire sf [At: ALEXANDRESCU, M. 189 / Pl: ~ri / E: convorbi] 1 Conversație (1). 2 (Îs) ~ telefonică Discuție prin intermediul telefonului.

CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi.

CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Acțiunea de a convorbi; conversație, discuție. ◊ Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice. – V. convorbi.

CONVORBÍRE, convorbiri, s. f. Conversație, discuție. După o convorbire atît de prozaică... am sfîrșit prin a rîde. NEGRUZZI, S. I 68.

CONVORBÍRE s.f. Acțiunea de a convorbi; discuție, conversație. ◊ Convorbire telefonică = discuție realizată prin intermediul telefonului. [< convorbi].

CONVORBÍRE s. f. discuție, conversație. ♦ ~ telefonică = discuție prin telefon. (< convorbi)

CONVORBÍRE ~i f. Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; discuție; conversație; dialog. ~ aprinsă.~ telefonică comunicație bilaterală prin telefon. [Art. convorbirea; G.-D. convorbirii; Sil. -bi-re] /v. a convorbi

*convorbíre f. Conversațiune.

convorbí vi [At: EMINESCU, P. 181 / Pzi: ~bésc / E: con1- + vorbi după ger unterreden] (Rar) A sta de vorbă Si: conversa, discuta.

CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden).

CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A sta de vorbă; a discuta, a conversa. – Con1- + vorbi (după germ. unterreden).

CONVORBÍ, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Ieșit din uz; urmat uneori de determinări introduse prin prep. «cu») A discuta, a conversa, a sta de vorbă. După formalitățile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre sorții agriculturii... despre criză ș.c.l. CARAGIALE, O. II 164.

CONVORBÍ vb. IV. intr. A sta de vorbă, a vorbi, a discuta, a conversa. [< con- + vorbi, după germ. unterreden].

CONVORBÍ vb. intr. a sta de vorbă, a discuta, a conversa. (după germ. unterreden)

convorbíre-fúlger s. f. Discuție rapidă ◊ „În pauza de masă aveau loc convorbiri-fulger. Sc. 23 X 65 p. 1 (din convorbire + fulger)

A CONVORBÍ ~ésc intranz. rar A ține o convorbire; a sta de vorbă; a conversa; a discuta; a disputa. /con- + a vorbi

convorbì v. a vorbi cu cineva, a se întreține.

*convorbésc v. intr. (con și vorbesc). Conversez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

convorbíre s. f., g.-d. art. convorbírii; pl. convorbíri

convorbíre s. f. → vorbire

convorbí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbésc, imperf. 3 sg. convorbeá; conj. prez. 3 să convorbeáscă

arată toate definițiile

Intrare: convorbire
convorbire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • convorbire
  • convorbirea
plural
  • convorbiri
  • convorbirile
genitiv-dativ singular
  • convorbiri
  • convorbirii
plural
  • convorbiri
  • convorbirilor
vocativ singular
plural
Intrare: convorbi
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • convorbi
  • convorbire
  • convorbit
  • convorbitu‑
  • convorbind
  • convorbindu‑
singular plural
  • convorbește
  • convorbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • convorbesc
(să)
  • convorbesc
  • convorbeam
  • convorbii
  • convorbisem
a II-a (tu)
  • convorbești
(să)
  • convorbești
  • convorbeai
  • convorbiși
  • convorbiseși
a III-a (el, ea)
  • convorbește
(să)
  • convorbească
  • convorbea
  • convorbi
  • convorbise
plural I (noi)
  • convorbim
(să)
  • convorbim
  • convorbeam
  • convorbirăm
  • convorbiserăm
  • convorbisem
a II-a (voi)
  • convorbiți
(să)
  • convorbiți
  • convorbeați
  • convorbirăți
  • convorbiserăți
  • convorbiseți
a III-a (ei, ele)
  • convorbesc
(să)
  • convorbească
  • convorbeau
  • convorbi
  • convorbiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

convorbire

  • 1. Acțiunea de a convorbi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: conversație dialog discuție un exemplu
    exemple
    • După o convorbire atît de prozaică... am sfîrșit prin a rîde. NEGRUZZI, S. I 68.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Convorbire telefonică = comunicație bilaterală realizată prin intermediul unei instalații telefonice.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi convorbi
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

convorbi

etimologie: