convorbire sf [At: ALEXANDRESCU, M. 189 / Pl: ~ri / E: convorbi] 1 Conversație (1). 2 (Îs) ~ telefonică Discuție prin intermediul telefonului.

CONVORBIRE, convorbiri, s. f. Conversație, discuție. După o convorbire atît de prozaică... am sfîrșit prin a rîde. NEGRUZZI, S. I 68.

CONVORBIRE s.f. Acțiunea de a convorbi; discuție, conversație. ◊ Convorbire telefonică = discuție realizată prin intermediul telefonului. [< convorbi].

CONVORBIRE s. f. discuție, conversație. ♦ ~ telefonică = discuție prin telefon. (< convorbi)

CONVORBIRE ~i f. Schimb de vorbe sau de idei pe cale orală; discuție; conversație; dialog. ~ aprinsă. ◊ ~ telefonică comunicație bilaterală prin telefon. [Art. convorbirea; G.-D. convorbirii; Sil. -bi-re] /v. a convorbi

*convorbíre f. Conversațiune.

convorbi vi [At: EMINESCU, P. 181 / Pzi: ~besc / E: con¹- + vorbi după ger unterreden] (Rar) A sta de vorbă Si: conversa, discuta.

CONVORBI, convorbesc, vb. IV. Intranz. (Ieșit din uz; urmat uneori de determinări introduse prin prep. «cu») A discuta, a conversa, a sta de vorbă. După formalitățile de rigoare, am început să convorbim despre vreme, despre sorții agriculturii... despre criză ș.c.l. CARAGIALE, O. II 164.

CONVORBI vb. IV. intr. A sta de vorbă, a vorbi, a discuta, a conversa. [< con- + vorbi, după germ. unterreden].

CONVORBI vb. intr. a sta de vorbă, a discuta, a conversa. (după germ. unterreden)

convorbire-fulger s. f. Discuție rapidă ◊ „În pauza de masă aveau loc convorbiri-fulger.” Sc. 23 X 65 p. 1 (din convorbire + fulger)

A CONVORBI ~esc intranz. rar A ține o convorbire; a sta de vorbă; a conversa; a discuta; a disputa. /con- + a vorbi

convorbì v. a vorbi cu cineva, a se întreține.

*convorbésc v. intr. (con și vorbesc). Conversez.

convorbire s. f., g.-d. art. convorbirii; pl. convorbiri

convorbire s. f., g.-d. art. convorbirii; pl. convorbiri

convorbire s. f. → vorbire

convorbi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbesc, 3 sg. convorbește, imperf. 1 convorbeam; conj. prez. 1 sg. să convorbesc, 3 să convorbească

convorbi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. convorbesc, imperf. 3 sg. convorbea; conj. prez. 3 să convorbească

convorbi vb. → vorbi

CONVORBIRE s. v. discuție.

CONVORBIRE s. conversație, dialog, discuție, (livr.) colocviu, (pop. și fam.) sfat, vorbă, (Ban.) turvin, (înv.) voroavă, (înv., în Transilv.) beseadă, (turcism înv.) musaferea, (fam.) parolă, șuetă. (O ~ prietenească.)

CONVORBI vb. v. conversa, dialoga, discuta, vorbi.

convorbi vb. v. CONVERSA. DIALOGA. DISCUTA. VORBI.

CONVORBIRE. Subst. Convorbire, discuție, discutare, conversație, dialog, schimb de păreri; dezbatere, deliberare, deliberație (înv.), colocviu. Congres; consfătuire; conferință; simpozion; masă rotundă; interviu. Tratative, negocieri, consultații. Controversă, polemică, dispută, contradicție. Taifas, taifet (înv.), taclale (fam.), cozerie (livr.), șuetă, parolă (înv.). Întrebare; răspuns, replică. Monolog interior. Interlocutor. Negociator. Consultant. Cozeur. Adj. Consultativ. Dialogat; colocvial; polemic, disputat; controversat. Vb. A conversa, a vorbi, a convorbi (rar), a discuta, a dialoga (rar), a purta o discuție, a purta (a susține) un dialog, a face un schimb de păreri (opinii). A dezbate, a delibera, a controversa (rar), a polemiza. A trata, a duce tratative, a negocia. A întreba, a pune întrebări; a răspunde, a da un răspuns. A se sfătui, a se consulta, a se consfătui, a sta la sfat, a convorbi (înv.), a se întreține, a sta de vorbă, a schimba o vorbă; a sta de taină, a sta la taclale, a sta la taifas, a sta la o parolă, a sta la o șuetă, a sta la un pahar de vorbă, a pune țara la cale. A se apuca de povești, a se așterne la vorbă, a se pune la taifas, a se prinde cu cineva la vorbă, a intra în vorbă; a se pune în vorbă cu cineva. V. destăinuire, limbuție, sfat, sociabilitate, vorbire.

CONVORBIRI LITERARE 1. Revistă fondată de Societatea „Junimea”. A apărut, cu o periodicitate variabilă, între 1867 și 1944, la Iași și (din 1885) la București. Directori: Iacob Negruzzi, Simion Mehedinți, Al. Tzigara-Samurcaș, I.E. Torouțiu. Dominată de personalitatea lui Titu Maiorescu, a exercitat o puternică influență modernizatoare asupra culturii și societății românești. 2. Revistă literară, editată de Uniunea Scriitorilor din România. Apare lunar, la Iași, din 1970.