CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

contra³ vt [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / Pzi: ~rez / E: fr contrer] 1 A contrazice. 2 (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3 (La bridge) A cere o amendă dublă Si: a se opune.

contrar, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 247 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~e / E: fr contraire, lat contrarius] 1 a Opus. 2 a Deosebit. 3 a Vătămător. 4 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună acceptarea celeilalte. 5 av Împotrivă. 6 av Neconform cu... 7 a Potrivnic. 8 a Nefavorabil. 9 sn (Lpl; îf contrarii] Noțiune care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acestui obiect sau proces. 10 sn Fiecare dintre termenii unei contradicții. 11 sm (Trs; Buc; rar; după ger Gegner) Adversar. 12 pp Contra (3).

contrariu a, av, smf vz contrar

* CONTRAR I. adj. 1 Potrivnic, opus ¶ 2 Nepotrivit ¶ 3 Vătămător ¶ 4 ⛵ Neprielnic, nefavorabil: ce viață grea duc marinarii ... cînd e vremea rea și au vîntul ~ (I.-GH.).

* CONTRARIU = CONTRAR.

CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRAR², -Ă, contrari, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în dativ) Opus, potrivnic. V. deosebit. În caz contrar... ▭ (În forma contrariu) Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atunci – lucru caracteristic – l-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118. Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260. ◊ (Logică) Noțiuni contrare = noțiuni care se află în raport de contrarietate, acceptarea uneia presupunînd înlăturarea celeilalte, fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. «Dulce» și «acru» sînt noțiuni contrare. ◊ (Substantivat) «Bun» e contrarul lui «rău». – Variantă: contrariu, -ie, contrarii, adj.

CONTRARIU², -IE adj. v. contrar.

CONTRARIU¹, contrarii, s. n. (Fil., mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două aspecte, pozitiv sau negativ, vechi sau nou, care sînt cuprinse în același fenomen și se opun unul altuia, constituind motorul evoluției. [Heraclit] a înțeles că și în societate, ca și în natură, lupta contrariilor este sursa dezvoltării. CONSTANTINESCU, HERACLIT 13.

CONTRAR², -Ă, contrari, -e, adj. Opus, potrivnic. ♦ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un asemenea raport, încît acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte, fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este opus, potrivnic (altuia). [Var.: contrariu, -ie, contrarii, adj.] – Fr. contraire (lat. lit. contrarius).

CONTRARIU¹, contrarii, s. n. (Fil.) Fiecare dintre cele două aspecte, pozitiv sau negativ, vechi sau nou, care sînt cuprinse în același fenomen și se opun unul altuia, constituind, prin lupta dintre ele, motorul evoluției. – Lat. lit. contrarius.

CONTRARIU², -IE adj. v. contrar.

CONTRA vb. I. tr. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. ♦ (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. [< fr. contrer].

CONTRAR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

CONTRARIU s.n. Fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor și proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].

CONTRA³ vb. tr. 1. a contrazice, a riposta. 2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră. ◊ (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă. (< fr. contrer)

CONTRAR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

CONTRARIU s. n. fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor, fenomenelor și proceselor opuse unele altora. (< lat. contrarius)

A SE CONTRA mă ~ez intranz. (despre adepții unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu (cu cineva); a se contrazice. /<fr. contrer

A CONTRA ~ez 1. tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contrazice. 2) sport (adversari) A supune unei contre. 2. intranz. (la bridge) A se opune, cerând o amendă dublă. /<fr. contrer

CONTRAR³ ~i n. mai ales la pl. Ansamblu de trăsături, tendințe ale obiectelor opuse unele altora. A susține ~ul. /<fr. contraire, lat. contrarius

CONTRAR¹ ~ă (~i, ~e) Care se află în opoziție totală; advers; opus. Afirmație ~ă. /<fr. contraire, lat. contrarius

contrar a. 1. care e contra sau în opozițiune cu altul: ziua și noaptea sunt contrare; 2. nefavorabil: climă contrară sănătății.

*contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.

contrar² (opus) adj. m., pl. contrari; f. contrară, pl. contrare

contrariu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contrariul; pl. contrarii, art. contrariile (desp. -ri-i-)

contra² (a ~) vb., ind. prez. 3 contrează

contrar¹ (opus) adj. m., pl. contrari; f. contrară, pl. contrare

contrar³ (ceea ce este opus) s. n.

contrariu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contrariul; pl. contrarii, art. contrariile (-ri-i-)

contra vb., ind. prez. 1 sg. contrez, 3 sg. și pl. contrează

contrar adj. m., pl. contrari; f. sg. contrară, pl. contrare

contrar (ceea ce e opus) s. n.

contrariu (fil.) s. n. [-riu pron. -rĭu], art. contrariul; pl. contrarii, art. contrariile (sil. -ri-i)

contrar s. n., pl. contrarii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare

contrar.

CONTRARII (< fr. contraire < lat. contrarius, opus, inversat) Argument care constă în opunerea a două idei, fapte, lucruri, pentru a face să reiasă în evidență, prin contrast, calitățile sau defectele fiecăreia din ele. Contrariile fac parte din locurile comune, prin care oratorul caută să probeze teza sa, arătînd falsitatea și absurditatea tezei contrare. Ex. caracterizarea unui consul de către Cicero, prin folosirea contrariilor: „Nu securile sau fasciile, nu toga pretexta, nu ornamentele externe caracterizează, ci activitatea, înțelepciunea, inteligența, patriotismul.”

A CONTRARIO (lat.) prin opoziție – Metodă de argumentare care demonstrează valabilitatea unei teze prin relevarea nonvalabilității celei opuse.

CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Similia similiis curantur.

contra, contrez v. t. (d. femei) a mișca din șolduri în timpul unui act sexual.

CONTRA vb. v. contrazice.

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

contra vb. v. CONTRAZICE.

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

Contraria contrariis curantur (lat. „Contrariile se vindecă prin contrarii”) – Este principiul medicinei clasice, denumită alopatie (afecțiune contrarie), deoarece combate o suferință prin contrariul ei, bunăoară, răceala prin căldură, și invers. Acest sistem terapeutic este cu totul opus medicinei homeopatice, care a adoptat deviza: Similia similibus curantur (cele asemănătoare se vindecă tot prin cele asemănătoare). Creată de doctorul german Samuel Hahnemann, homeopatia (afecțiune asemănătoare) a fost denumită astfel, fiindcă combate o boală prin agenții care o provoacă (leacuri fabricate din microbii maladiei). Similia similibus găsește în graiul nostru un echivalent foarte plastic: „Cui pe cui se scoate”. ȘT.