20 de definiții pentru contrariu (s.n.) contrar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contráriu a, av, smf vz contrar

CONTRÁRIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

CONTRÁRIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

CONTRÁRIU1, contrarii, s. n. (Fil., mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două aspecte, pozitiv sau negativ, vechi sau nou, care sînt cuprinse în același fenomen și se opun unul altuia, constituind motorul evoluției. [Heraclit] a înțeles că și în societate, ca și în natură, lupta contrariilor este sursa dezvoltării. CONSTANTINESCU, HERACLIT 13.

CONTRÁRIU s.n. Fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor și proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].

CONTRÁRIU s. n. fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor, fenomenelor și proceselor opuse unele altora. (< lat. contrarius)

contrár, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 247 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~e / E: fr contraire, lat contrarius] 1 a Opus. 2 a Deosebit. 3 a Vătămător. 4 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună acceptarea celeilalte. 5 av Împotrivă. 6 av Neconform cu... 7 a Potrivnic. 8 a Nefavorabil. 9 sn (Lpl; îf contrarii] Noțiune care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acestui obiect sau proces. 10 sn Fiecare dintre termenii unei contradicții. 11 sm (Trs; Buc; rar; după ger Gegner) Adversar. 12 pp Contra (3).

CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRÁR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

CONTRÁR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

CONTRÁR3 ~i n. mai ales la pl. Ansamblu de trăsături, tendințe ale obiectelor opuse unele altora. A susține ~ul. /<fr. contraire, lat. contrarius


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contráriu (noțiune opusă) [riu pron. rĭu] s. n., art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (-ri-i-)

contráriu (fil.) s. n. [-riu pron. -rĭu], art. contráriul; pl. contrárii, art. contráriile (sil. -ri-i)

contrár3 (ceea ce este opus) s. n.

contrár (ceea ce e opus) s. n.

contrár s. n., pl. contrárii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CONTRARII (< fr. contraire < lat. contrarius, opus, inversat) Argument eare constă în opunerea a două idei, lapte, lucruri, pentru a face să reiasă în evidență, prin contrast, calitățile sau defectele fiecăreia din ele. Contrariile fac parte din locurile comune, prin care oratorul caută să probeze teza sa, arătînd falsitatea și absurditatea tezei contrare. Ex. caracterizarea unui consul de către Cicero, prin folosirea contrariilor: „Nu securile sau fasciile, nu toga pretexta, nu ornamentele externe caracterizează, ci activitatea, înțelepciunea, inteligența, patriotismul.”


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

A CONTRARIO (lat.) prin opoziție – Metodă de argumentare care demonstrează valabilitatea unei teze prin relevarea nonvalabilității celei opuse.

CONTRARIA CONTRARIIS CURANTUR (lat.) cele contrarii se vindecă prin contrarii – Maxima medicinii clasice. V. și Similia similiis curantur.

Intrare: contrariu (s.n.)
contrariu2 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: contrarĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrariu
  • contrariul
  • contrariu‑
plural
  • contrarii
  • contrariile
genitiv-dativ singular
  • contrariu
  • contrariului
plural
  • contrarii
  • contrariilor
vocativ singular
plural
contrar2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N27)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrar
  • contrarul
  • contraru‑
plural
  • contrarii
  • contrariile
genitiv-dativ singular
  • contrar
  • contrarului
plural
  • contrarii
  • contrariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

contrariu (s.n.) contrar

  • 1. (la) plural Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • [Heraclit] a înțeles că și în societate, ca și în natură, lupta contrariilor este sursa dezvoltării. CONSTANTINESCU, HERACLIT 13.
      surse: DLRLC

etimologie: