19 definiții pentru contrar (adj.) contrariu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

contrár, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 247 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~e / E: fr contraire, lat contrarius] 1 a Opus. 2 a Deosebit. 3 a Vătămător. 4 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună acceptarea celeilalte. 5 av Împotrivă. 6 av Neconform cu... 7 a Potrivnic. 8 a Nefavorabil. 9 sn (Lpl; îf contrarii] Noțiune care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acestui obiect sau proces. 10 sn Fiecare dintre termenii unei contradicții. 11 sm (Trs; Buc; rar; după ger Gegner) Adversar. 12 pp Contra (3).

CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRÁR2, -Ă, contrari, -e, adj. (Adesea urmat de determinări în dativ) Opus, potrivnic. V. deosebit. În caz contrar... ▭ (În forma contrariu) Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atuncilucru caracteristicl-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118. Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260. ◊ (Logică) Noțiuni contrare = noțiuni care se află în raport de contrarietate, acceptarea uneia presupunînd înlăturarea celeilalte, fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. «Dulce» și «acru» sînt noțiuni contrare. ◊ (Substantivat) «Bun» e contrarul lui «rău». – Variantă: contráriu, -ie, contrarii, adj.

CONTRÁR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

CONTRÁR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

CONTRÁR1 ~ă (~i, ~e) Care se află în opoziție totală; advers; opus. Afirmație ~ă. /<fr. contraire, lat. contrarius

contrar a. 1. care e contra sau în opozițiune cu altul: ziua și noaptea sunt contrare; 2. nefavorabil: climă contrară sănătății.

*contrár, -ă și contráriŭ, -ie adj. (lat. contrarius). Opus, în potrivă: albu e contrar negruluĭ. Vătămător: seceta e contrară semănăturilor. Defavorabil: vînt contrar. Adv. În mod contrar.

contráriu a, av, smf vz contrar

CONTRÁRIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

CONTRÁRIU, -IE adj., s. n. v. contrar.

CONTRÁRIU2, -IE adj. v. contrar.

CONTRÁRIU s.n. Fiecare dintre cele două laturi, însușiri sau tendințe interne ale obiectelor și proceselor opuse unele altora. // adj. v. contrar. [< lat. contrarius, cf. it. contrario].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

contrár1 (opus) adj. m., pl. contrári; f. contráră, pl. contráre

contrár adj. m., pl. contrári; f. sg. contráră, pl. contráre

contrár s. n., pl. contrárii; adj. m., pl. contrari, f. contrară, pl. contrare


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CONTRÁR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

Intrare: contrar (adj.)
contrar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrar
  • contrarul
  • contraru‑
  • contra
  • contrara
plural
  • contrari
  • contrarii
  • contrare
  • contrarele
genitiv-dativ singular
  • contrar
  • contrarului
  • contrare
  • contrarei
plural
  • contrari
  • contrarilor
  • contrare
  • contrarelor
vocativ singular
plural
contrariu1 (adj.) adjectiv
  • pronunție: contrarĭu
adjectiv (A109)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contrariu
  • contrariul
  • contrariu‑
  • contrarie
  • contraria
plural
  • contrarii
  • contrariii
  • contrarii
  • contrariile
genitiv-dativ singular
  • contrariu
  • contrariului
  • contrarii
  • contrariei
plural
  • contrarii
  • contrariilor
  • contrarii
  • contrariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

contrar (adj.) contrariu

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 4 exemple
    exemple
    • În caz contrar...
      surse: DLRLC
    • Cînd Caragiale a avut nevoie de un personagiu cu caractere deosebite, aproape contrarii lui Dragomir, lui Ion etc., atunci – lucru caracteristic – l-a luat dintre femei. GHEREA, ST. CR. III 118.
      surse: DLRLC
    • Despotismul este contrar naturii omului în societate. BOLINTINEANU, O. 260.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat «Bun» e contrarul lui «rău».
      surse: DLRLC
    • 1.1. Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • «Dulce» și «acru» sunt noțiuni contrare.
        surse: DLRLC

etimologie: