contingenta vt [At: DA ms / Pzi: ~tez / E: fr contingenter] A fixa cantitatea maximă de mărfuri care poate fi exportată sau importată într-o anumită perioadă.

CONTINGENTA vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].

CONTINGENTA vb. tr. a stabili limitele cantitative ori valorice ale importului sau exportului. ◊ a limita. (< fr. contingenter)

CONTINGENT, -Ă, contingenți, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia este limitat de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigent s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

contingent, ~ă [At: GHICA, S. 137 / V: ~tig~, cot~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr contingent, lat contingens, -ntis] 1 a Care poate să fie sau să nu fie. 2 a Care poate să se întâmple sau să nu se întâmple Si: eventual. 3 a (Jur; îs) Parte ~ă Parte care revine cuiva după împărțirea bunurilor. 4 sn Totalitate a tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 5 sn (Pex) An al recrutării acestor tineri în serviciul militar. 6 sn Grup omogen de oameni. 7 sn (Înv) Contribuție. 8 sn Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă.

contingență sf [At: RALEA, E. O. 294 / Pl: ~țe / E: fr contingence, lat contingentia] 1 Posibilitate ca un lucru să se întâmple sau nu. 2 Relație care se stabilește între fenomene, contingente. 3 Atingere. 4 Legătură. 5 Raport. 6 Întâmplare. 7 (Gmt; îs) Unghi de ~ Unghi format de o linie dreaptă cu o curbă sau de două curbe care trec prin același punct.

cotingență sf vz contigență block

CONTINGENT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigent s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

CONTINGENȚĂ, contingențe, s. f. Atingere, legătură exterioară, raport. Între materialismul primitiv și dialectica naivă din timpul antichității nu există o legătură internă, ci doar o simplă contingență spontană, o legătură care, chiar cînd s-a produs parțial, nu a fost formulată conștient. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 15/1.

CONTINGENT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întîmplare; care poate să se producă sau nu; întîmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întîmplare].

CONTINGENȚĂ s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence].

CONTINGENT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens)

CONTINGENȚĂ s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia)

CONTINGENT² ~tă (~ți, ~te) rar Care se produc printr-o întâmplare; caracterizat prin realizare imprevizibilă; accidental; întâmplător. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

CONTINGENȚĂ ~e f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia

contingent a. Filoz. ce poate să fie sau să nu fie, în opozițiune cu necesar. ║ n. 1. ceea ce se poate sau nu se poate întâmpla; 2. partea de muncă sau de bani ce fiecare trebue să dea; 3. numărul de soldați ce trebue să dea o localitate determinată.

contingență f. starea lucrului contingent.

*contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se’ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ.

*contingentéz v. tr. (d. contingent). Opresc de la export o cotă de marfă (maĭ ales grîne) p. consumu intern.

*contingénță f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucruluĭ contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Întîlnirea uneĭ liniĭ (drepte orĭ curbe) cu o curbă căreĭa ĭ-e tangentă.

contingenta vb., ind. prez. 3 sg. și pl. contingentează

contingent¹ adj. m., pl. contingenți; f. contingentă, pl. contingente

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingent¹ adj. m., pl. contingenți; f. contingentă, pl. contingente

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingent adj. m., pl. contingenți; f. sg. contingentă, pl. contingente

contingență s. f., g.-d. art. contingenței; pl. contingențe

contingent

CONTINGENT adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.

CONTINGENȚĂ s. v. legătură, raport, relație.

contingent adj.v. ACCIDENTAL. INCIDENTAL. ÎNTÎMPLĂTOR. OCAZIONAL. SPORADIC.

contingență s. v. LEGĂTURĂ. RAPORT. RELAȚIE.