2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

conteníre sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: conteni] 1 Sfârșit. 2 (Îlav) Fără ~ Fără încetare.

CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni.

CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni.

CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni; sfîrșit, încetare. Toader Maftei și Huțu... la contenirea lucrului la înserat... se abăteau pe niște cărări ale lor în lunca Dunării. SADOVEANU, P. M. 276. ◊ Expr. Fără contenire = mereu, neîncetat. De cinci zile dau [bani] fără contenire. SADOVEANU, Z. C. 335.

conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri

conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri

CONTENÍRE s. v. întrerupere.

contení [At: COD. VOR. 34/6 / V: (înv) ~tin~, cun~ / Pzi: ~nésc / E: ml continere] 1-2 vi (D. flinte; construit cu prepoziția din] A întrerupe o mișcare sau o acțiune începută. 3 vt A opri. 4 vi (D. ploaie, vânt, plâns, durere etc.) A se domoli. 5 vi (Pex) A se opri. 6 vt A porunci cuiva să înceteze. 7 vi A lua sfârșit Și: a înceta. 8 vi (îe) A ~ din viață A muri. 9 vi (îe) A ~ din gură A tăcea. 10 vt A potoli pe cineva. 11 vr A se stăpâni. 12 vt (Cu o complinire introdusă prin pp din, de la, ca să) A împiedica. 13 vi (Înv) A interzice. 14 vt (Înv) A opri.

CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere.

CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere.

CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a se opri (din mers). Freamătul de sară conteni, pacea începea a se întinde iar pe iaz. SADOVEANU, O. I 410. În port, munca conteni și vapoarele plecară mai curînd, de frica înghețului. DUNĂREANU, N. 22. Brăila, douăzeci de minute!s-aude strigătul conductorului, îndată ce contenește tocatul vagonului. SP. POPESCU, M. G. 37. Cîntările au contenit deodată. CARAGIALE, O. III 81. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «din», mai rar exprimate printr-un infinitiv precedat de prep. «de») În «Scrisorile» sale [Alecsandri] nu contenește cu sarcasmele împotriva lor [a latiniștilor]. IBRĂILEANU, SP. CR. 141. Margareta, copil răsfățat... conteni din plîns. VLAHUȚĂ, O. A. 126. Pasărea nu mai contenește de-a cînta. ISPIRESCU, L. 298. ◊ Expr. (Învechit) A conteni din viață = a muri. A contenit din viață și s-a dus la al său rînd. PANN, P. V. II 60. ◊ Tranz. (Complementul indică o acțiune) Către miezul nopții, broaștele și-au contenit corul înfricoșat. SADOVEANU, P. M. 296. Căprioara contenește fuga; pășește încet, prevăzătoare. GÎRLEANU, L. 26. ◊ Refl. (Rar) Cînd loviturile se conteniră, el abia putea răsufla. RETEGANUL, P. I 74.

contení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 să conteneáscă

contení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. conteneáscă

CONTENÍ vb. 1. v. înceta. 2. v. opri. 3. a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfârși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)

contení (-nésc, -ít), vb. IV 1. A înfrîna, a reține, a stăvili. – 2. A interzice, a împiedica. – 3. A opri. – 4. A se opri, a înceta. – 5. A sfîrși, a face să înceteze. – 6. A tăcea. – Var. (înv.) cunteni (rar), contena, înconteni. Mr. acumtini, megl. cuntini. Origine obscură. Lat. contĭnĕre se potrivește semantic; iar rezultatul con-cun, în loc de cu-, deși nu pare normal, nu este imposibil (cf. cumpăt, cumplit față de cuprinde; însă păstrarea lui t (cf. ținea) este mai greu de explicat. Totuși, acest etimon a fost admis de Candrea. Cihac, II, 651, pleacă de la ngr. ϰονταίνω „a apropia, a scurta”; după Pușcariu, Dscor, I, 226-30 și DAR, este vorba de lat. cunctināre, în loc de cunctāri „a zăbovi, a șovăi”. S-ar putea admite o contaminare cu *contĕnuāre, în loc de tĕnuāre, „a reduce, a diminua”. Cuvîntul apare din primele texte din sec. XVI. Der. necontenit, adj. (fără oprire, neîncetat; mereu); cuntenitură, s. f. (înv., interdicție); cuntirimînt, s. n. (înv., acțiunea de a conteni), al cărui rotacism indică prezența unui cuvînt din fondul tradițional; contenință, s. f., înv., din sec. XVII, astăzi înlocuit prin continență, s. f., din lat. continentia (sec. XIX).

A CONTENÍ ~ésc 1. intranz. (despre procese, fenomene etc.) A-și opri desfășurarea; a înceta. Ninsoarea ~ește. 2. tranz. (acțiuni) A face să nu se mai producă; a înceta. /<lat. continere

contenì v. a înceta, a face să înceteze: pasărea nu mai contenește de a cânta ISP. [It. contenere, printr’un intermediar grec bizantin].

contenésc v. tr. (cp. cu lat. contineo, rețin, opresc, și vrom. cúntin, a și cuntenesc, încontenesc, mrom. cúmtin și acúmtin, a -á, d. lat. pop. cúnctino, -áre, cl. cunctari și cunctare, a pregeta. V. necontenit). Vechĭ. Opresc, împedec [!]: îl conteni să spuĭe. Interzic: conteni ucenicilor ca să nu spuĭe. V. refl. Strigă cu putére și nu te conteni (Biblia 1688). V. intr. Azĭ. Vest. Încetez, staŭ: ploaĭa, durerea a contenit; a conteni din plîns, cu vorba. V. ostoĭesc.

contenínță și conteníre f. Vechĭ. Rezervă, înfrînare, moderațiune, cumpătare: cu mare contenire. – Și cu-.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONTENÍRE s. încetare, întrerupere, oprire, (înv. și pop.) opreálă. (Lucrează fără ~.)

Intrare: conteni
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) conteni contenire contenit contenind singular plural
contenește conteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) contenesc (să) contenesc conteneam contenii contenisem
a II-a (tu) contenești (să) contenești conteneai conteniși conteniseși
a III-a (el, ea) contenește (să) contenească contenea conteni contenise
plural I (noi) contenim (să) contenim conteneam contenirăm conteniserăm, contenisem*
a II-a (voi) conteniți (să) conteniți conteneați contenirăți conteniserăți, conteniseți*
a III-a (ei, ele) contenesc (să) contenească conteneau conteni conteniseră
Intrare: contenire
contenire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular contenire contenirea
plural conteniri contenirile
genitiv-dativ singular conteniri contenirii
plural conteniri contenirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)