3 intrări

42 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Lingv.; despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis.

CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană. – Din lat. consonans, -ntis.

CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Raport între două sau mai multe sunete care generează o sonoritate armonioasă, plăcută, într-un context sociocultural dat. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance.

consonánt2, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. II, 6 / V: ~sun~ / Pl: ~nți, ~e / E: lat consonans, -tis, fr consonant] 1 (Muz; d. acorduri) Care este format din consonanțe Si: armonios. 2 (D. cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt.

consonánt1 sn vz consonantă

consonantă sf [At: MAIORESCU, CR. II, 6 / V: (Trs, înv) ~nt / Pl: ~te / E: lat consonans, -tis] (Rar) Consoană (1).

consonanță sf [At: MAIORESCU, CR. I, 332 / V: (înv) ~sun~ / Pl: ~țe / E: fr consonance] 1 (Muz) Combinare armonioasă a unor sunete de înălțimi diferite. 2 Potrivire de păreri Si: acord, înțelegere. 3 Identitate a terminației la două cuvinte.

CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri) Care este format din consonanțe (1); armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.

CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.) Unire, combinare armonioasă a două sau a mai multor sunete de înălțimi diferite. 2. Fig. Potrivire de idei, de păreri; înțelegere, acord. – Din fr. consonance.

CONSONÁNT, -Ă, consonanți, -te, adj. (Muz.; despre acorduri, în opoziție cu disonant) Care e format din consonanțe; armonios.

CONSONÁNTĂ, consonante, s. f. (Rar) Consoană.

CONSONÁNȚĂ, consonanțe, s. f. 1. (Muz.; în opoziție cu disonanță) Unire, combinare – armonioasă a două sau a mai multor sunete. 2. Fig. Acord, potrivire de vederi. A fi în deplină consonanță cu cineva.

CONSONÁNT, -Ă adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonanțe; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminație asemănătoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante].

CONSONÁNTĂ s.f. (Rar) Consoană. [< lat. consonans, cf. germ. Konsonant, it. consonante].

CONSONÁNȚĂ s.f. 1. (Muz.) Unire, îmbinare armonioasă de sunete. ♦ Uniformitate sau similitudine a sunetului final din două sau mai multe cuvinte. 2. (Fig.) Acord, înțelegere, potrivire de opinii. [Cf. fr. consonance, lat. consonantia, it. consonanza].

CONSONÁNT, -Ă adj. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonanțe; armonios. ◊ (despre cuvinte) care au o terminație asemănătoare. (< fr. consonant, lat. consonans)

CONSONÁNTĂ s. f. consoană. (< germ. Konsonant)

CONSONÁNȚĂ s. f. 1. (muz.) îmbinare armonioasă de sunete. ◊ asemănare a sunetelor finale din două sau mai multe cuvinte. 2. (fig.) acord, înțelegere, potrivire de opinii. (< fr. consonance, lat. consonantia)

CONSONÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre acorduri) Care produce consonanțe; format din consonanțe; armonios. Acord ~. Interval ~. Fraze ~te. 2) (despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt. /<lat. consonans, ~ntis, fr. consonant

CONSONÁNȚĂ ~e f. 1) Ansamblu de sunete armonioase. 2) Uniformitate de sunete finale a două sau a mai multor cuvinte. 3) Succesiune de sunete. /<fr. consonance

arată toate definițiile

Intrare: consonant
consonant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consonant
  • consonantul
  • consonantu‑
  • consonantă
  • consonanta
plural
  • consonanți
  • consonanții
  • consonante
  • consonantele
genitiv-dativ singular
  • consonant
  • consonantului
  • consonante
  • consonantei
plural
  • consonanți
  • consonanților
  • consonante
  • consonantelor
vocativ singular
plural
Intrare: consonantă
consonantă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consonantă
  • consonanta
plural
  • consonante
  • consonantele
genitiv-dativ singular
  • consonante
  • consonantei
plural
  • consonante
  • consonantelor
vocativ singular
plural
Intrare: consonanță
consonanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • consonanță
  • consonanța
plural
  • consonanțe
  • consonanțele
genitiv-dativ singular
  • consonanțe
  • consonanței
plural
  • consonanțe
  • consonanțelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

consonant

  • 1. muzică (Despre acorduri) Care este format din consonanțe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: armonios
    • 1.1. lingvistică (Despre cuvinte) Care are o terminație asemănătoare cu a altui cuvânt.
      surse: DEX '09 DN

etimologie:

consonantă

etimologie:

consonanță

etimologie: