POTRIVEALĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel; împodobire. – Potrivi + suf. -eală.

potriveală sf [At: POLIZU / Pl: ~veli / E: potrivi + -eală] (Pop) 1 Asemănare. 2 Conformitate. 3 (Reg; îla) La (sau cu) ~ Corespunzător. 4 (Rar; îe) A fi pe ~la cuiva A fi indicat, potrivit² cuiva. 5 Fasonare. 6 Ajustare. 7 Punere la punct Si: aranjare. 8 Fixare a unui obiect într-un anumit fel, pentru a-l face să corespundă unui sistem. 9 Chibzuială. 10 Întâmplare. 11 Coincidență.

POTRIVEALĂ, potriveli, s. f. (Pop.) 1. Potrivire, asemănare; concordanță, acord. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. 2. Coincidență. 3. (Pop.) Aranjare a ceva la locul potrivit; aranjare într-un anumit fel, așa cum trebuie; împodobire, aranjare. – Potrivi + suf. -eală.

POTRIVEALĂ, potriveli, s. f. 1. Potrivire, asemănare; conformitate, acord. Frățiile de război se leagă repede; dar prietinia mai domol își face loc, după potriveala sufletelor. SADOVEANU, O. VI 21. Și ce socotești d-ta, leliță, c-aici, adică, să nu fie nici o potriveală? DELAVRANCEA, H. T. 134. Între organism și viață trebuie să fie o absolută potriveală. CARAGIALE, N. F. 25. ◊ Loc. adj. Cu potriveală = potrivit, nimerit. Și unde n-a început, măi tată, să cînte țiganul niște cîntece ca acelea, mîndre și cu potriveală, de toți au rămas cu ochii holbați. ȘEZ. VII 38. 2. Coincidență, întîmplare potrivită. Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. Chiar în căprăria lui se nimerise. Dar potriveala asta, se gîndea Sandu, n-a fost la întîmplare, a fost într-adins făcută. MIRONESCU, S. A. 58.

potriveală f. stare de potrivire.

potriveálă f., pl. elĭ (d. potrivesc). Acțiunea de a potrivi, starea de a fi potrivit.

potriveală (desp. po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivelii; pl. potriveli

potriveală (po-tri-) s. f., g.-d. art. potrivelii; pl. potriveli

potriveală s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. potrivelii; pl. potriveli

POTRIVEALĂ s. 1. v. ajustare. 2. v. concordanță. 3. v. potrivire. 4. v. coincidență. 5. nimereală, potrivire, (pop.) brodeală. (A fost doar o fericită ~.)

POTRIVEALĂ s. v. acord, armonie, împăciuire, înțelegere, pace, unire.

POTRIVEALĂ s. 1. ajustare, potrivire. (Proces de ~.) 2. acord, concordanță, conformitate, corespondență, potrivire, (livr.) consonanță. (Există o deplină ~ între elementele ansamblului.) 3. afinitate, analogie, apropiere, asemănare, concordanță, corespondență, înrudire, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Se poate stabili o ~ între acele două elemente.) 4. coincidentă, potrivire, (pop.) loveală. (E o simplă ~.)

potriveală s. v. ACORD. ARMONIE. ÎMPĂCIUIRE. ÎNȚELEGERE. PACE. UNIRE.