2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

comic, ~ă [At: HASDEU, I. C. XI / Pl: ~uri sn, ~ici, ~ice a, sm / E: lat comicus, fr comique, it comico] 1 a Care aparține comediei. 2 a Care provine de la comedie. 3 a Caracteristic comediei. 4 a Referitor la comedie. 5 a Care provoacă râsul. 6 sm Actor care joacă roluri comice. 7 sn Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul. 8 sn Ceea ce constituie temeiul ridicolului. 9 sn Efect comic. 10 sn Notă ridicolă pe care o reprezintă cineva sau ceva.

CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

CÓMIC2, -Ă, comici, -e, adj. 1. Care este propriu comediei, de comedie, relativ la comedie. Dintre tipurile comice ale lui Caragiale pictate și prin cultura lor, conul Leonida este tipul cel mai «cult» și în același timp cel mai sărac sufletește. IBRĂILEANU, S. 62. 2. Care provoacă rîsul; hazliu, ridicol, umoristic. Se cunoscură într-un chip așa de comic, încît îi bufnea rîsul pe amîndoi de cîte ori își aduceau aminte. BART, E. 131. Întîmplările comice... care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51. Treaba ajunsese a fi de tot comică. NEGRUZZI, S. I 338. ◊ (Substantivat) Comicul rezultă din contrastul dintre atitudinea personagiilor și împrejurările în care se produce. IBRĂILEANU, S. 270.

CÓMIC, -Ă adj. 1. Propriu comediei, privitor la comedie. 2. Care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol. // s.n. Genul comediei; ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică. // s.m. Actor care joacă roluri în comedii. [Cf. fr. comique, it. comico, lat. comicus].

CÓMIC, -Ă I. adj. 1. propriu comediei, referitor la comedie. 2. care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol. II. s. n. categorie estetică, ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică. III. s. m. actor care interpretează roluri de comedie. (< fr. comique, lat. comicus, gr. komikos)

CÓMIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de comedie; propriu comediei. Stil ~. Piesă ~că. 2) Care provoacă râsul; plin de haz; hazliu; nostim; amuzant. Situație ~că. Față ~că. Gând ~. /<fr. comique, lat. comicus

comic a. 1. ce ține de comedie: piesă comică; 2. ce ne face să râdem, hazliu: aventura comică ║ n. genul comic și actorul care joaca comedia.

eroi-comic a. jumătate eroic și jumătate comic: genul eroi-comic.

*cómic, -ă adj. (vgr. komikós, d. kómos, ospăț, lat. cómicus. V. comedie). Relativ la comedie: poet, teatru comic. Glumeț, care caută să te facă să rîzĭ: actor comic. Ridicul: aventură comică. S. m. Scriitor de pĭese comice, actor comic: Molière a fost un mare comic. S. n. fără pl. Calitatea de a fi comic: actor de un comic irezistibil. Genu comic, în opoz. cu tragic și dramatic. Adv. În mod comic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cómic1 adj. m., pl. cómici; f. cómică, pl. cómice

cómic adj. m., (actor) s. m., pl. cómici; f. sg. cómică, pl. cómice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CÓMIC adj., s. 1. adj. v. amuzant. 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. v. ridicol. 4. s. v. comedian.

COMIC adj., s. 1. adj. amuzant, hazliu, nostim, vesel, (livr.) ilar, ilariant, (pop.) poznaș, (Transilv., Ban. și Olt.) șod. (O întîmplare ~.) 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. ridicol, rizibil. (Are o înfățișare ~.) 4. s. comedian, (înv.) comediant. (E un mare ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cómic (cómică), adj. – De comedie; hazliu. – Var. (înv.) comicesc. Lat. comicus, it. comico (sec. XVIII). – Der. comicos, adj. (hazliu, care provoacă rîsul); comicărie, s. f. (bufonadă, caraghioslîc, glumă). Cf. comedie.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CÎNTEC COMIC (< lat. canticum, fr. comique) Specie a genului dramatic, monolog în proză sau versuri, cîntat pe o arie veselă, actorul întruchipînd caricatural un personaj (Sandu Napoilă, ultraretrogradul, Clevetici, ultrademagogul, Ion Păpușarul, Herșcu Boccegiul, Șoldan Viteazul de V. Alecsandri). Ex. CLEVETICI (cu frac negru, jiletcă Robespierre, cravată de mătasă albă și cu barba-n furculiță, intră pe ușa din fund). „Sănătate și frățietate, domnilor cetățeni! Am aflat că sînteți adunați în colegiu electoral, pentru alegerea unui deputat, și iată-mă-s, alerg să vă spun profesiunea mea de credință: Eu sînt celebrul Clevetiri Cunoscut nu de mult pe-aici, Liberal ultra, jurnalist Și constituționalist. Unii îmi zic că-s demagog, Alții că sînt supus unui gog, Dar eu n-aud, eu sufăr tot, Căci sînt un mare patriot!” (V. ALECSANDRI, Clevetici, ultrademagogul)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CÎNTICEL COMIC, specie dramatică, destinată interpretării de către un singur actor, creată și cultivată cu succes de V. Alecsandri.

Intrare: comică
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comică
  • comica
plural
  • comice
  • comicele
genitiv-dativ singular
  • comice
  • comicei
plural
  • comice
  • comicelor
vocativ singular
plural
Intrare: comic (adj.)
comic1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • comic
  • comicul
  • comicu‑
  • comică
  • comica
plural
  • comici
  • comicii
  • comice
  • comicele
genitiv-dativ singular
  • comic
  • comicului
  • comice
  • comicei
plural
  • comici
  • comicilor
  • comice
  • comicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

comic (adj.)

  • 1. Care aparține comediei, de comedie, relativ la comedie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN antonime: tragic un exemplu
    exemple
    • Dintre tipurile comice ale lui Caragiale pictate și prin cultura lor, conul Leonida este tipul cel mai «cult» și în același timp cel mai sărac sufletește. IBRĂILEANU, S. 62.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Care provoacă râsul.
      exemple
      • Se cunoscură într-un chip așa de comic, încît îi bufnea rîsul pe amîndoi de cîte ori își aduceau aminte. BART, E. 131.
        surse: DLRLC
      • Întîmplările comice... care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51.
        surse: DLRLC
      • Treaba ajunsese a fi de tot comică. NEGRUZZI, S. I 338.
        surse: DLRLC

etimologie: