comédie² sf [At: CANTEMIR, IST. 117 / Pl: ~ii / E: lat comoedia, ~am, fr comédie, ger Kommädie] 1 (Pfm) Întâmplare ciudată și hazlie. 2 Lucru neașteptat. 3 (Înv) Minune. 4 (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. 5 Mecanism. 6 (Pop; îs) ~ de copil Copil foarte deștept. 7 (Pop; îla) Iacă ~! (sau mare ~) Extraordinar. 8 (Pop; îla) De ~ De râs.

comedíe¹ sf [At: LB / V: (înv) ~mod~ / Pl: ~i / E: lat comoedia, ~am, fr comédie, ger Kommädie] 1 Operă dramatică al cărei subiect și deznodământ provoacă râsul și care ridiculizează relații sociale și etice, tipuri umane, năravuri etc. 2 Genul comic. 3 Reprezentarea unei comedii. 4 (Fig) Prefăcătorie.

COMEDÍE¹, comedii, s. f. 1. Operă dramatică cu subiect și deznodămînt vesel, care ridiculizează defectele sociale. O scrisoare pierdută. Comedie în patru acte [titlu]. CARAGIALE. Sînt director și doresc Publicul să-l mulțumesc Nu prin drame zbuciumate... Dar prin bune comedii Cîntece de veselii. ALECSANDRI, T. 283. 3. Fig. Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie. Spune drept și lasă comedia.

COMÉDIE², comedii, s. f. (Învechit și popular) 1. Spectacol public (reprezentat de obicei Ia bîlciuri) cu numere de circ, panoramă, călușei etc. Ședem la o masă mai la o parte; ședem cît ședem, și începe comedia. CARAGIALE, O. I 47. Ca la (o) comedie = ca da un spectacol distractiv, hazliu. Prind oamenii a se aduna în jurul lui ca la o comedie. RETEGANUL, P. II 78. Făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. ♦ Mașinărie, mecanism. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I 140. 2. Întîmplare ciudată și hazlie, faptă caraghioasă, poznă, drăcie, bazaconie. Un hohot izbucnește între cei din jurul lui Cărbune, iar nevestele, cînd aud, din colțul lor, despre ce-i vorba, dau buluc într-acolo, ca să vadă și ele comedia drăcosului de Buzduga. SP. POPESCU, M. G. 32. E comedie, mare comedie, Fănică, stăi să-ți spui. CARAGIALE, O. I 108. Ei, nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ (În exclamații, exprimînd mirare, surprindere; uneori determinat prin «a dracului», «a naibii») Minune, lucru neașteptat, surprinzător. Curat comedie! poți zice că nu e așa, domnule! NEGRUZZI, S. III 368. Hei comedia dracului, în grădina-mpăratului! Cine l-o fi omorît Ș-aici la mine l-a tîrît? TEODORESCU, P. P. 129.

COMÉDIE s.f. 1. Poznă, bazaconie, ciudățenie, bizarerie. 2. (Italienism) Comedie. [Gen. -iei. / < it. commedia].

COMEDÍE s.f. 1. Operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează defecte, moravuri sau situații caraghioase. 2. (Fig.) Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie. [Gen. -iei. / < fr. comédie, cf. lat. comoedia < gr. komos – procesiune veselă, cu care se terminau dionisiacele, odă – cântec].

COMEDÍE s. f. 1. operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează diverse defecte, moravuri sau situații. 2. (fig.) prefăcătorie, falsitate, ipocrizie. (< fr. comédie, lat. comoedia)

COMÉDIE ~i f. 1) pop. Întâmplare sau situație ciudată; poznă. 2) Acțiune sau lucru surprinzător și dezagreabil. Mare ~. [Art. comedia; G.-D. comediei; Sil. -di-e] /<turc. komedya

COMEDÍE ~i f. 1) Piesă de teatru destinată să producă râsul. 2) Ansamblu de acțiuni care provoacă râsul. 3) Gen literar care este bazat pe comicul situațiilor și caracterelor. ~ lirică. [Art. comedia; G.-D. comediei; Sil. -di-e] /<fr. comedie, lat. comoedia

comedie f. pop. istorie sau faptă curioasă și glumeață, bazaconie, poznă: se ține numai de comedii. [Vorbă identică cu cea precedentă, de care s’a diferențiaț prin sensu-i peiorativ (cf. istòrie și istorìe].

comedie f. 1. piesă de teatru în care se înfățișează într’un mod hazliu vițiile, ciudățeniile și apucăturile ridicule ale societății: comedie de caracter, de intrigă, de moravuri; 2. locul unde se joacă comedia: petrece foarte bine la comedie. [Termen luat din cultul lui Dionysos: comedia era la început cântarea procesiunii dionysiace, procesiune grotescă și grosolană, cu care sătenii serbau sfârșitul culesului viilor celebrând pe zeu și batjocorind pe trecători].

*comedíe f. (fr. comédie, d. lat. comóedia, care vine d. vgr. komodia, compus din kômos, ospăț, și odé, cîntare, odă). Pĭesă teatrală veselă care reprezentă și ridiculizează defectele, vițiile, stările sociale, instituțiunile politice ș.a. Teatru în care se joacă asta: a te duce la comedie. Fig. Lucru înscenat, înșelăcĭune: ĭ-aŭ jucat comedia! Secret de comedie, secret pe care vreĭ să-l ascunzĭ, deși toată lumea îl știe. V. tragedie.

comédie f. (turc. komédia, d. it. commédia. Cp. cu palavră). Fam. Poznă, farsă, ghidușie, glumă (de circ orĭ de teatru popular): un paĭanț făcea fel de fel de comediĭ. Fig. Lucru straniŭ: mare comedie și asta! Eĭ, comedia draculuĭ! V. drăcie.

basm-comedíe s. n. Comedie în formă de basm ◊ „«Dragonul», basm-comedie în trei acte de autorul sovietic E.S.” Cont. 19 V 67 p. 4 (din basm + comedie)

comedíe-pamflét s. f. Comedie cu elemente de pamflet ◊ „[...] o comedie-pamflet sau, mai bine spus, o tragicomedie scrisă cu mult umor.” Cont. 2 II 62 p. 4 (din comedie + pamflet; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 233)

comedíe-revístă s. f. Comedie sub formă de revistă ◊ „Comedia-revistă pe care o lucrez pentru Teatrul muzical «C. Tănase» se află într-un stadiu avansat.” Cont. 7 I 65 p. 4 (din comedie + revistă)

comedíe¹ (operă dramatică) s. f., art. comedía, g.-d. art. comediéi; pl. comedíi, art. comedíile

comédie² (întâmplare ciudată) (pop., fam.) (-di-e) s. f., art. comédia (-di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (-di-i-)