COMEDIE², comedii, s. f. (Învechit și popular) 1. Spectacol public (reprezentat de obicei Ia bîlciuri) cu numere de circ, panoramă, călușei etc. Ședem la o masă mai la o parte; ședem cît ședem, și începe comedia. CARAGIALE, O. I 47. Ca la (o) comedie = ca da un spectacol distractiv, hazliu. Prind oamenii a se aduna în jurul lui ca la o comedie. RETEGANUL, P. II 78. Făceam un tărăboi, de se strînsese lumea ca la comedie împrejurul nostru. CREANGĂ, A. 57. ♦ Mașinărie, mecanism. Atunci lumea-n căpățînă se-nvîrtea ca o morișcă, De simțeam, ca Galilei, că comedia se mișcă. EMINESCU, O. I 140. 2. Întîmplare ciudată și hazlie, faptă caraghioasă, poznă, drăcie, bazaconie. Un hohot izbucnește între cei din jurul lui Cărbune, iar nevestele, cînd aud, din colțul lor, despre ce-i vorba, dau buluc într-acolo, ca să vadă și ele comedia drăcosului de Buzduga. SP. POPESCU, M. G. 32. E comedie, mare comedie, Fănică, stăi să-ți spui. CARAGIALE, O. I 108. Ei, nu mai coborî ochii și zi că vrei, să se sfîrșească comedia. ALECSANDRI, T. 320. ♦ (În exclamații, exprimînd mirare, surprindere; uneori determinat prin «a dracului», «a naibii») Minune, lucru neașteptat, surprinzător. Curat comedie! poți zice că nu e așa, domnule! NEGRUZZI, S. III 368. Hei comedia dracului, în grădina-mpăratului! Cine l-o fi omorît Ș-aici la mine l-a tîrît? TEODORESCU, P. P. 129.