coji² [At: PISCUPESCU, O. 280/15 / V: corji / Pzi: ~jesc / E: coajă] 1-2 vtr (C.i. un pom, o nuia, un fruct, o legumă etc.) A (se) curăța de coajă (1). 3 vt (C.i. un animal) A jupui Si: a beli, a despuia. 4 (Îe) A ~ pe cineva în bătăi A bate bine pe cineva. 5 (Îe) A-l ~ pe cineva puricii A-l pișcă (în timpul somnului). 6 vr (D. răni cicatrizate, d. pielea arsă de soare, uscată de vânt) A se curăța de coji (14) Si: a se descuama. 1 vr (D. pereți și d. tencuiala sau varul de pe ei) A se coșcovi.

COJI, cojesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la copaci, legume, fructe etc.) A curăța de coajă. Au cojit vro cîțiva tei și au făcut o funie lungă. SBIERA, P. 84. 2. Refl.. (Despre răni cicatrizate, despre pielea spuzită, arsă de soare, uscată de vînt) A se curăța de coji. V. descuama. Apoi cercuiră cu toții în jurul mormîntului, învîrtind căciulele în mînile lor cojite de soare și de ger. DELAVRANCEA, S. 174. [Pielea] se crapă în diferite direcții și apoi se cojește, la TDRG. 3. Refl. (Despre pereți sau despre tencuiala sau varul de pe pereți) A se coșcovi, a se scoroji. Varul îngălbenise, se afumase, se cojea. DUMITRIU, N. 125.

A COJI ~esc tranz. (copaci, ramuri) A curăța de coajă; a jupui. /Din coajă

A SE COJI se ~ește intranz. 1) (despre epidermă, răni cicatrizate) A pierde coaja. 2) (despre vopsea, var, tencuială) A se desprinde (de pe o suprafață) prin umflare; a se coșcovi; a se scoroji; a se coși. /Din coajă

cojì V. a despoia de coajă, a jupui.

COAJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.

coajă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 119/25 / V: ~je, (îpp) ~arjă / E: vsl кожа] 1 Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unei plante (lemnoase) Si: scoarță. 2 Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 3 (Înv; îe) A nu curăța de ~ A spune direct. 4 Învelișul calcaros al oului. 5 (Înv) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau crustacee. 6 Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte etc. 7-8 Bucățică uscată de pâine, mămăligă etc. 9 (Pex) Rămășiță fără preț. 10 (Îvp; îe) A roade cojile cuiva A fi întreținut de cineva. 11 (Îrg; îe) A prinde coarjă A se întemeia. 12 (Pfm; la oameni) Piele. 13 (Fam; îe) A o lua pe ~ A lua bătaie. 14 Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 15 (Înv; îs) ~a terestră Scoarța terestră. 16 Strat superficial care acoperă un obiect, o piesă etc. 17 (Înv; îs) ~ de friguri Chinină. 18-19 (Înv; fig) Vită sau oaie foarte slabă. 20-21 (Nob) Coș sau bubă. 22 (Arg) Portofel.

coaje sf vz coajă

coarjă sf vz coajă

corji v vz coji²

COAJĂ, COAJE (pl. coji) sf. 1 🌿 Învelișul vegetal și subțire al rădăcinei, trunchiului sau ramurilor unor plante: ~ de teiu ¶ 2 🌿 Învelișul vîrtos, pojghița sau pielița care acopere miezul unui fruct, semințele unei legume, etc.: ~ de nucă, de migdală, de castană, de pepene, de măr, de linte, etc. ¶ 3 Învelișul tare al oului: ~ de ou ¶ 4 🐙 Substanța calcaroasă, vîrtoasă care acopere corpul moluscelor sau crustaceelor: ~ de melc, de scoică, de rac, etc. ¶ 5 🍽 Partea dinafară, vîrtoasă, a pîinii sau a altor aluate, întărită prin coacere: ~ de pîine, de prăjitură, etc.; 👉 MĂMĂLIGĂ ¶ 6 🩺 Pojghița vîrtoasă ce se prinde deasupra unei răni sau unei bube; Ⓕ: grecismul fanariot ce începuse a prinde ~ și năbușia naționalitatea noastră (I.-GH.) ¶ 7 Ⓕ 🗺 Coaja pămîntului, scoarța pămîntului, învelișul, stratul deasupra, vîrtos și răcit al globului pămîntesc ¶ 8 ⊕ Portofel ¶ 9 Baba-coaja 👉 BABĂ 3 [vsl. koža].

COAJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.

COAJĂ, coji, s. f. 1. Învelișul exterior al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor copacilor și al altor plante lemnoase; scoarță. Coaja acestor meri era suflată cu aur. ISPIRESCU, L. 64. [Balaurul] a ros toată coaja copacilor din codru. CREANGĂ, P. 112. Pare că și trunchii veciniei poartă suflete sub coajă. EMINESCU, O. I 85. De zece zile caii n-au ros decît coaja copacilor. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Învelișul exterior al fructelor, al semințelor etc. Pe trotuar, apa spăla coji de portocală. C. PETRESCU, Î. II 158. Arunca spre mine, peste marginea de deasupra a cojii de harbuz, ochii ei mari, negri și plini de o nevinovată, bucurie. HOGAȘ, M. N. 18. Negăsind nimic de ronțăit, luă și ea cojile de măr pe care le lepădase stăpînă-sa și le mîncă cu multă poftă, ca pe niște trufandale. ISPIRESCU, L. 161. 3. Învelișul tare și calcaros al oului. Nu-mi dai o coajă de ou? Pentru fiu-meu, pentru Vasile. E ligav la mîncare. STANCU, D. 27. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite (ca pîinea, mămăliga, friptura, brînza etc.). V. crustă. Pîinea are coajă rumenă. ◊ A prins mămăliga coajă, se zice despre un om sfios, care începe să prindă curaj și să fie îndrăzneț. ♦ Bucățică uscată rămasă de la mîncare; rămășiță care nu se mai întrebuințează. O coajă de mălai de ieri De-o vezi la noi tu ne-o apuci, Băieții tu-n război ni-i duci, Pe fete ni le ceri. COȘBUC, P. I 208. 5. Crusta unei răni care începe să se vindece, să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, vîrtos și răcit al globului pămîntesc; scoarță. 7. (Învechit, rar) Învelișul tare și calcaros al unor moluște sau al unor crustacee (scoici, melci, raci etc.). Să strînge ca melcul în coaja lui. PANN, P. V. I 134. [Dobitoace] ce se închid în cojile lor. GOLESCU, Î. 49.

coajă de ceapă sint. s. (lb. arg.) Bluză ușoară din material plastic (tip wind-jack; jachetă etc.) ◊ „[Bluze] numite coji de ceapă (!) cu inscripții celebre internaționale.” R.lit. 19 VII 79 p. 9 (din coajă + de + ceapă)

COAJĂ coji f. 1) Strat exterior care acoperă tulpinile și ramurile plantelor lemnoase; scoarță. ~ de tei. 2) Învelișul exterior al fructelor, legumelor, semințelor etc. ~ de nucă. ~ de lămâie. 3) Învelișul tare și calcaros al oului. 4) Strat format prin solidificare sau uscare la suprafața unor corpuri moi; crustă. ◊ ~ de pâine bucată de pâine uscată. A prins mămăliga ~ a deveni îndrăzneț; a prinde curaj. 5) Strat exterior, întărit, format pe o rană care se cicatrizează; crustă. [G.-D. cojii; Sil. coa-jă] /<sl. koža

Baba-Coaja f. Tr. împărăteasa strigelor, un fel de Avestiță (după credința Românilor ardeleni).

coajă f. 1. înveliș ce acoperă trunchiul și ramurile unei plante; 2. pielița unor fructe mici (migdale, alune) sau legume (mazăre, bob); 3. învelișul vârtos al oului și al melcului; 4. partea exterioară a pâinii (sau a mămăligei) întărită prin coacere; 5. fig. coaja pământului, partea superficială a globului terestru; 6. pl. coji, bube dulci pe obraz la copii. [Slav. KOJA].

coájă (est) și coáje (vest) f., pl. cojĭ (vsl. sîrb. bg. rut. koža, pele, de unde și ung. kosz, coajă de bubă. V. cojiță, cojoc). Scoarța (învălișu) trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor, a fructelor, a boabelor de legume, a sîmburilor (găoace) și semințelor, a ouluĭ, a raculuĭ (crustă), a pîniĭ, a globuluĭ pămîntesc ș. a. Fig. Iron. A prins mămăliga coajă, s’a înțolit țopîrlanu. – În est și coarjă (ca sarjă, sajă).

coárjă, V. coajă.

cojésc v. tr. V. descojesc.

descojésc și (ob.) cojésc v. tr. (d. coajă). Curăț de coajă, decortic (vorbind de lemne orĭ semințe). V. refl. Lemnele se cojesc. V. dezghĭoc și pelesc.

coji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojesc, 3 sg. cojește, imperf. 1 cojeam; conj. prez. 1 sg. să cojesc, 3 să cojească

coji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojesc, imperf. 3 sg. cojea; conj. prez. 3 să cojească

coji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cojesc, imperf. 3 sg. cojea; conj. prez. 3 sg. și pl. cojească

coji (conj. cojească)

coajă s. f., art. coaja, g.-d. art. cojii; pl. coji

coajă s. f., art. coaja, g.-d. art. cojii; pl. coji

coajă s. f., art. coaja, g.-d. art. cojii; pl. coji

coajă, pl. coji

coajă, coji.

cojesc, -jească 3 conj., -jeam 1 imp.

coaje (-oji), s. f. – 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase). – 2. Scoarță (de copac). – 3. Înveliș al unor fructe. – 4. Găoace, înveliș de ou. – 5. (Arg.) Portofel. – Var. coarje. Mr. coaje, megl. coajă. Sl. koža „pieliță” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr. koža „pieliță”. Var. se explică, poate, printr-o contaminare cu scoarță „coajă groasă” (DAR), sau cu sl. kora „scoarță” (Pușcariu, Dacor., VIII, 113). – Der. cojiță, s. f. (pieliță, membrană), cf. sl., bg., rus. kožica; cojan, s. m. (poreclă a locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se explică prin faptul că, obișnuind să mergă cu pulpele goale, pielea li se îngroașă pînă ajunge să ia aspect de scoarță, dar este vorba de o etimologie populară; trebuie să ne gîndim mai curînd la o evoluție de la „scoarță, coajă” la „aspru, cu grunji”, și de aici la „necioplit, grosolan”, cf. coroblete); cojos, adj. (care are multă coajă); coji (var. descoji), vb. (a curăța de coajă, a curăța de teacă); cojnic, adj. (cu pieliță), cuvînt înv. (sec. XVII), împrumut literar din sl. kožĭna; cojoaică, s. f. (pițigoiul-mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria).^[1]

COAJĂ s.f. (În gastronomie) Semipreparat de cofetărie-patiserie, din aluat dulce sau sărat, vafă sau bezea (meringue), gata copt, umplut ulterior cu o cremă dulce sau o compoziție sărată.

a o lua pe coajă / pe cocoașă expr. 1. a primi o bătaie zdravănă. 2. (în sport) a pierde, a fi învins.

a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.

coajă, coji s. f. (intl.) 1. portofel. 2. buzunar. 3. rochie. 4. palton; haină. 5. (prin ext.) îmbrăcăminte.

COJI vb. 1. v. descoji. 2. a descoji, a jupui, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (~ trunchiul unui arbore.) 3. v. descuama. 4. a se burduși, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofâlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.)

COJI vb. 1. a descoji (~ o legumă, un fruct.) 2. a descoji, a jupui, (rar) a despuia, (reg.) a scorțăli, (prin Transilv.) a măzga. (~ trunchiul unui arbore.) 3. a se descuama, a se jupui, a se scoroji, (pop.) a se jupi, (înv.) a se tărîța. (Pielea i s-a ~.) 4. a se burduși, a se coșcovi, a se scoroji, (pop. și fam.) a se scofîlci, (reg.) a se scochița. (Pereții s-au ~.)

COAJĂ s. v. portmoneu, portofel.

COAJĂ s. 1. (BOT.) scoarță. (~ unui trunchi de arbore.) 2. v. tegument. 3. v. găoace. 4. v. crustă. 5. (MED.) crustă, pojghiță, (pop.) zgaibă, (reg.) scoarță, zgancă. (~ la o rană.)

coajă s. v. PORTMONEU. PORTOFEL.

COAJĂ s. 1. (BOT.) scoarță. (~ unui trunchi de arbore.) 2. (BOT.) tegument (~ unei semințe.) 3. găoace. (~ a oului.) 4. crustă. (Mămăliga a făcut deasupra o ~.) 5. (MED.) crustă, pojghiță, (pop.) zgaibă, (reg.) scoarță, zgancă. (~ la o rană.)