CRUSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ♦ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. (Zool.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta.

crustă sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~te / E: ml crusta, fr croûte, ger Kruste cf încrusta, crustaceu] 1 Strat exterior care se formează prin solidificare, uscare etc. la suprafața unor corpuri moi Si: coajă, scoarță. 2 (Spc) Coajă care se formează pe o rană care începe să se vindece. 3 Strat uscat și întărit care se formează pe un teren arabil în urma ploilor, a bătătoririi excesive etc. 4 (Pex) Înveliș. 5 (Fig) Strat tare de săruri depus pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri. 6 Glazură (1). 7 Înveliș impregnat cu straturi de calciu la unele nevertebrate.

CRUSTĂ, cruste, s. f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare, uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. ◊ Spec. Strat anatomic protector format la suprafața unei plăgi care începe să se cicatrizeze. 2. Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploilor, bătătoririi excesive etc. 3. Strat solid de săruri depuse pe pereții unui vas sau ai unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținând săruri dizolvate. 4. Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele nevertebrate. – Din lat. crusta.

CRUSTĂ, cruste, s. f. Strat exterior (subțire) care se formează, prin solidificare, la suprafața unor corpuri moi; înveliș, coajă, scoarță, pojghiță. Noroiul din jurul ghizdurilor prijisese o crustă subțire. MIHALE, O. 59. Opri luntrea înnegrită mai departe, pentru ca să nu le tulbure pescuitul și sări pe pămîntul acoperit cu o crustă crăpată de secetă. CAMIL PETRESCU, N. 81. ◊ Fig. Ne pecetluiește fiecare într-o crustă, cum își închid melcii cutia cînd dă frigul. C. PETRESCU, Î. II 97.

CRUSTĂ s.f. Coajă formată prin solidificare deasupra unor corpuri moi; scoarță. [< lat. crusta, cf. germ. Kruste].

CRUSTĂ s. f. 1. coajă, scoarță. 2. strat tasat, uscat și întărit, de la suprafața terenului arabil, în urma ploilor, a grindinei etc. 3. strat solid de săruri, depuse pe pereții unui recipient. 4. înveliș tare al corpului unor vertebrate. (< lat. crusta)

CRUSTĂ ~e f. 1) Pojghiță formată la suprafața unor corpuri moi; coajă. 2) Strat anatomic protector, care se formează pe o rană când aceasta începe să se cicatrizeze; coajă. 3) Strat solid de săruri depuse pe pereții unui recipient sau al unei țevi, în care se află sau prin care curge un lichid. 4) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele animale nevertebrate. /<lat. crusta

*crústă f., pl. e (lat. crusta, coajă). Coajă: pin ăuntru oaleĭ s’a format o crustă. Zool. Găoacea raculuĭ.

crustă s. f., g.-d. art. crustei; pl. cruste

crustă s. f., g.-d. art. crustei; pl. cruste

crustă s. f., g.-d. art. crustei; pl. cruste

CRUSTĂ s. 1. coajă. (Mămăliga a facut o ~.) 2. v. pojghiță. 3. v. coajă.

CRUSTĂ s. 1. coajă. (Mămăliga a făcut o ~.) 2. pojghiță. (O ~ la suprafața lichidului.) 3. (MED.) coajă, pojghiță, (pop.) zgaibă, (reg.) scoarță, zgancă. (~ la o rană.)

crustă (cruste), s. f. – Coajă. Lat. crusta, cf. fr. croûte, germ. Kruste (sec. XIX). – Der. crustaceu, s. m., din fr.; încrusta, vb., din fr.

CRÚSTĂ (lat. crusta) s. f. 1. Coajă, scoarță. 2. (GEOGR.) Porțiune a litosferei cuprinsă între suprafața scoarței terestre pînă la 20-80 km adîncime sub continente (c. continentală), care deține 41% din supr. Terrei și 5-8 km sub oceane (c. oceanică), care cuprinde 59%. Între ele există o c. de tranziție ce constituie marginile continentale și arcurile insulare. 3. (AGR.) Strat îndesat, uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în urma ploii, bătătorii excesive etc. 4. (TEHN.) Strat solid de săruri depuse pe pereții unui recipient (ex. cazane de abur) sau al unei țevi în care se află sau prin care curge un lichid conținînd săruri dizolvate; este dăunătoare funcționării instalațiilor, putînd provoca avarii. 5. (ZOOL.) Înveliș impregnat cu săruri de calciu la unele vertebrate. 6. (MED.) Formațiune situată la nivelul pielii sau mucoaselor rezultată din coagularea și uscarea unor serozități, sînge sau puroi; coajă.