2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

clătinát1 sn [At: HERZ.-GHER., M. IV, 232 / Pl: ~uri / E: clătina] 1-6 Clătinare (1-6).

clătinát2, ~ă a [At: CORESI, EV. 3/13 / Pl: ~ați, ~e / E: clătina] 1 Mișcat. 2 Mișcat lin într-o parte și în alta. 3 Șovăitor. 4 Împleticit. 5 Scuturat puternic. 6 Aflat într-o situație nesigură (sau critică).

CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina.

CLĂTINÁT s. n. Clătinare. – V. clătina.

CLĂTINÁT adj. v. împleticit.

CLĂTINÁT s. 1. v. cutremurătură. 2. v. hurducătură.

clătiná [At: CORESI, EV. 145/16 / V: (reg) clet~, cletená, cletăná / Pzi: clátin, (reg) clătín / E: clăti] 1 vt A mișca. 2-3 vt A (se) mișca puțin, lin într-o parte și într-alta. 4-5 vti (Îe) A ~ capul (sau cu capul, din cap, rar din barbă) A da din cap (sau barbă) de mirare, îndoială etc. 6 vr (Pop; îe) A se ~ (ca) dinții (babei) A fi aproape de sfârșitul vieții. 7 vr (Șfg) A șovăi (în mișcare, în mers). 8 vr A se împletici (de slăbiciune, beție etc.). 9 vt A scutura tare. 10 vt (Fig) A face să șovăie. 11 vr (Fig) A fi într-o situație nesigură (sau critică).

CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti.

CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și în alta; a (se) legăna; a (se) agita (usor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti.

CLĂTINÁ, clátin, vb. I. 1. Tranz. A mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta, a face să se agite (ușor), a legăna. Soarele căzuse, stins și livid, îndărătul aburilor și un vînt rece clătina stuful și trestiile înalte. DUMITRIU, N. 289. Gheorghe îl clătină tare, ca să se deștepte. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. Brazii suspinau Și-a lor crengi le clătinau. ALECSANDRI, P. II 186. Peste deal, peste colină, Este-o creangă de măslină, Suflă vîntul și-o clatină Din vîrf pînă la tulpină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de») Cînd oi clătina din funie, voi să știți că eu voi fi aice și că doresc să mă trageți afară. SBIERA, P. 84. Și-a dat drumu... în lumea cealaltă... spunîndu-le să scoată leagănul afară cînd va clătina el de frînghie. ȘEZ. II 52. ◊ Expr. A clătina din cap (sau, tranz. capul) = a-și mișca capul într-o parte și în alta, în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. Ion clătină din cap și dădu să iasă. DUMITRIU, V. L. 20. Am clătinat din cap; socoteam că l-am pus în încurcătură. SADOVEANU, N. F. 55. Alții, de mirare, Cu mîna la gură capul clătina. ALECSANDRI, P. A. 49. Ivan se depărtă clătinînd din cap. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Refl. Frunzișurile vechi... se clătinau numai sub picăturile ploii. DUMITRIU, V. L. 16. Fulgera și bubuia, de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Frunza codrilor nu se clătina și tăcerea neturburată își întinsese pretutindeni nețărmurita ei stăpînire. HOGAȘ, M. N. 165. Ușa... se clătina scîrțîind în vînt. EMINESCU, N. 38. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare, a se împletici (de slăbiciune, din cauza beției etc.). Se ridicară clătinîndu-se, beți de somn. DUMITRIU, V. L. 87. Am simțit că mă clatin și că nu mai pot să înaintez. SAHIA, N. 58. Se clatină rărite șiruri lungi de bătălie. EMINESCU, O. I 148. ♦ Fig. A șovăi, a ezita. Inimă slabă, așa ca să se clatine... de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, A. 138. ♦ (În regimul capitalist, despre negustori sau case de comerț) A fi într-o situație materială critică, pe cale de a da faliment. A aflat negustorimea că se clatină rău Kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 39. 3. Tranz. A mișca din loc, a urni, a clinti. Puse umărul și clătină bolovanul din loc. – Variante: (învechit și regional) cletiná (TEODORESCU, P. P. 414), cletená (ISPIRESCU, L. 88) vb. I.

clătiná (a ~) vb., ind. prez. 3 clátină; conj. prez. 3 să clátine

clătiná vb., ind. prez. 3 sg. clátină; conj. prez. 3 sg. și pl. clátine

CLĂTINÁ vb. 1. v. balansa. 2. a (se) mlădia. (Își ~ trupul.) 3. v. bălăbăni. 4. v. împletici. 5. v. cutremura. 6. v. zdruncina. 7. v. zgâlțâi. 8. (fig.) a zdruncina, a zgudui. (Mi-a ~ vechile convingeri.) 9. v. agita. 10. v. flutura. 11. v. clinti. 12. a (se) mișca, (înv. și pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunză.)

A SE CLĂTINÁ mă clátin intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se legăna; a se agita; a se cumpăni; a se cutremura. 2) A merge cu pași nesiguri, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a șovăi. 3) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a șovăi; a ezita; a se foi. /v. a se clăti

A CLĂTINÁ clátin tranz. A face să se clatine. /v. a clăti

clătinà v. 1. a mișca într’o parte și într’alta; vântul clatină frunzele; 2. a da din cap: se depărtă clătinând din cap NEGR.; 3. a sta să cază: trestia se clatină. [Derivat din clăti (cf. sdruncina)].

clátin, a clătiná v. tr. (d. a clăti cu sufixu din a scărpina). Zguduĭ, agit: vîntu clatină frunzele, cutremuru clatină casa. A clătina din cap, a da din cap, a mișca capu în semn de milă, dispreț orĭ neîncredere. V. refl. Mă zguduĭ, mă agit: se clatină șopronu de vifor. – În Munt. cletin, cleatină, să cletine, cletinat.

arată toate definițiile

Intrare: clătinat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • clătinat
  • clătinatul
  • clătinatu‑
  • clătina
  • clătinata
plural
  • clătinați
  • clătinații
  • clătinate
  • clătinatele
genitiv-dativ singular
  • clătinat
  • clătinatului
  • clătinate
  • clătinatei
plural
  • clătinați
  • clătinaților
  • clătinate
  • clătinatelor
vocativ singular
plural
Intrare: clătina
verb (VT19)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clătina
  • clătinare
  • clătinat
  • clătinatu‑
  • clătinând
  • clătinându‑
singular plural
  • clatină
  • clătinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clatin
(să)
  • clatin
  • clătinam
  • clătinai
  • clătinasem
a II-a (tu)
  • clatini
(să)
  • clatini
  • clătinai
  • clătinași
  • clătinaseși
a III-a (el, ea)
  • clatină
(să)
  • clatine
  • clătina
  • clătină
  • clătinase
plural I (noi)
  • clătinăm
(să)
  • clătinăm
  • clătinam
  • clătinarăm
  • clătinaserăm
  • clătinasem
a II-a (voi)
  • clătinați
(să)
  • clătinați
  • clătinați
  • clătinarăți
  • clătinaserăți
  • clătinaseți
a III-a (ei, ele)
  • clatină
(să)
  • clatine
  • clătinau
  • clătina
  • clătinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)