2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

cilibiu, ~ie [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 8/27 / V: celeb~, chilighiu, ~bi, ~linghiu, țelebi a / Pl: ~ii / E: tc çelebi] (Tcî) 1 sm Titlu dat (mai ales europenilor) de către turci Si: efendi, nobil. 2 sm (Iuz; titlu de politețe) Domn. 3 a Elegant. 4 a Galant. 5 a Grațios. 6 a Frumos. 7 a Curat. 8 a Tras prin inel. 9 a Deosebit. 10 a Delicat.

CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi.

CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi.

CILIBÍU, -ÍE, cilibii, adj. (Învechit) Fin, grațios, frumos. Dă-mi o rimă la pădure.Mure. -... E spălăcită. Dă-mi una mai cilibie. VLAHUȚĂ, O. A. 121. Pui mai cilibiu și mai frumos ca al meu nicăieri n-am putut afla. MARIAN, O. II 40.

CILIBÍU ~e (~i) înv. (despre persoane) Care manifestă politețe; galant; politicos. /<turc. çelebi

cilibíŭ, -íe adj. (maĭ vechĭ celebiŭ, d. turc. čelebi, domn, stăpîn, nobil; ngr. tselebis. Acest cuv. e luat de la Tătarĭ, la care înseamnă „teolog, savant” și era adresat fiilor sultanuluĭ, ĭar azĭ numaĭ creștinilor, ca și domnule saŭ chir. Se zicea și’n România cilibi Ion, domnu Ion). Fam. Nobil, elegant, distins, civilizat, amabil. V. hagiŭ, jupîn, arhon.

celebiu2, ~ie a vz cilibiu

cilibidáchi smi, ai [At: ALECSANDRI, T. 237 / E: cilibiu + -(d)ache] 1-16 (Individ) cilibiu (3-10).

celebiu (cilibiu) a. și m. 1. odinioară, titlu de politeță, analog lui chir: celebiu Dumitrache; 2. distins, nobil: celebii dela Fanar AL.; 3. azi, elegant (sens mai ales popular): coconaș cilibiu; 4. Mold. bine făcut, svelt de corn. [Turc. ČELEBI].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cilibíu (înv.) adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi

cilibíu adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cilibíu (cilibíe), adj.1. Nobil, aristocratic. – 2. Elegant, dichisit. – Var. (înv.) celebiu. Mr. cilibi. Tc. çelebi (Roesler 607; Șeineanu, II, 100; Lokotsch 407; Ronzevalle 76); cf. ngr. τζελεπής, bg. čelebija, it. celebi (Battisti, II, 842). – Der. cilibilîc, s. n. (politețe, urbanitate). Astăzi ambele cuvinte se folosesc numai cu sens ironic.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CILIBIU subst. < tc. čelebi „nobil”, titlu dat în sec. al XIV-lea fiilor sultanului, iar din sec. al XVII-lca, înainte, oricărui negustor din Stambul; (cf. N. Iorga, RI XII 363). 1. Cilebiul, C-tin, clucer (17 B IV 365); Cilibiu, D., olt. (T-Jiu; BCI X 132); -l, V., mold. (Sd V 550). 2. Cilibia, rumîn, 1697 (AO XVIII 135) și s, 3. Cilibidachi, fam., act. < diminutiv tc. 4. Țalapi log. †1523 (P Gov f° 14); -e (Pom) pren.; Țalapi (17 B I 437); – fratele Oancei (16 B I 97); – popa (17 B III 466); cu fiii: Tatul, Oprea etc. (16 B III 65); fiul lui Țalapi, nepot lui Horvat (16 B IV 429; Sd XI 98) această formă a numelui amintește pe David Celebi, zis Cealapie și Țalapie,pretendent la tronul otoman între 1432 – 1450 (Rel 52); Țalapie, Stan, 1720 (Vieri 71).

Intrare: cilibiu
cilibiu adjectiv
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cilibiu
  • cilibiul
  • cilibiu‑
  • cilibie
  • cilibia
plural
  • cilibii
  • cilibiii
  • cilibii
  • cilibiile
genitiv-dativ singular
  • cilibiu
  • cilibiului
  • cilibii
  • cilibiei
plural
  • cilibii
  • cilibiilor
  • cilibii
  • cilibiilor
vocativ singular
plural
Intrare: Cilibiu
Cilibiu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cilibiu
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cilibiu

etimologie: