cilibiu, ~ie [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 8/27 / V: celeb~, chilighiu, ~bi, ~linghiu, țelebi a / Pl: ~ii / E: tc çelebi] (Tcî) 1 sm Titlu dat (mai ales europenilor) de către turci Si: efendi, nobil. 2 sm (Iuz; titlu de politețe) Domn. 3 a Elegant. 4 a Galant. 5 a Grațios. 6 a Frumos. 7 a Curat. 8 a Tras prin inel. 9 a Deosebit. 10 a Delicat.

CILIBIU subst. < tc. čelebi „nobil”, titlu dat în sec. al XIV-lea fiilor sultanului, iar din sec. al XVII-lca, înainte, oricărui negustor din Stambul; (cf. N. Iorga, RI XII 363). 1. Cilebiul, C-tin, clucer (17 B IV 365); Cilibiu, D., olt. (T-Jiu; BCI X 132); -l, V., mold. (Sd V 550). 2. Cilibia, rumîn, 1697 (AO XVIII 135) și s, 3. Cilibidachi, fam., act. < diminutiv tc. 4. Țalapi log. †1523 (P Gov f° 14); -e (Pom) pren.; Țalapi (17 B I 437); – fratele Oancei (16 B I 97); – popa (17 B III 466); cu fiii: Tatul, Oprea etc. (16 B III 65); fiul lui Țalapi, nepot lui Horvat (16 B IV 429; Sd XI 98) această formă a numelui amintește pe David Celebi, zis Cealapie și Țalapie,pretendent la tronul otoman între 1432 – 1450 (Rel 52); Țalapie, Stan, 1720 (Vieri 71).