2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

chibzuít1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: chibzui] Judecată bazată pe cumpănirea tuturor eventualităților.

chibzuít2, ~ă [At: DIONISIE, C. 169/16 / Pl: ~íți, ~e / E: chibzui] 1 a (D. oameni) Cu judecată Si: cuminte, înțelept. 2 a (Înv; construit cu pp. „la”) Priceput. 3 a (D. acțiuni, realizări etc.) Gândit. 4 a (îuz; îs) Gospodărie ~ă Sistem de administrare planificată a întreprinderilor de stat în economia socialistă, bazat pe o autonomie bugetară și o disciplină financiară de așa natură, încât întreprinderea să fie rentabilă. 5 av Cu judecată.

CHIBZUÍT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.

CHIBZUÍT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă o situație cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.

CHIBZUÍT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) Hotărît, exprimat, fixat, realizat în urma unei atente chibzuiri. 2. Gospodărie chibzuită = hoz-rasciot. 2. (Despre oameni) Care judecă cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. Lică, tu ești un om chibzuit: nu-ți băga capul în primejdie, nu te face de rușine. SLAVICI, O. I 132. ◊ (Adverbial) Să vedem! zise el chibzuit. SLAVICI, O. I 341.

CHIBZUÍT, -Ă, chibzuiți, -te, adj. Care judecă, cumpănind toate eventualitățile; socotit, cumpănit. – V. chibzui.

CHIBZUÍT adj., adv. 1. adj. v. calculat. 2. adj. v. cumpătat. 3. adj. așezat, cumpătat, echilibrat, liniștit, pașnic, potolit, tihnit. (O viață ~.) 4. adj. cuminte, înțelept, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 5. adv. cuminte, înțelept, înțelepțește, judicios, rațional. (A procedat ~.) 6. adj. cumpănit, gândit, judicios, matur, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.) 7. adj. v. judicios. 8. adj. cuminte, deștept, inteligent, înțelept. (O măsură ~.)

Chibzuit ≠ nechibzuit, nesocotit, necugetat, necumpănit, nesăbuit, nechitit

chibzuít, -ă adj. Care chibzuĭește bine, serios, echilibrat: om chibzuit. Care e făcut cu chibzuĭală: plan chibzuit.

chibzuí [At: CHEIA ÎNȚELESULUI (1678) / V: ~ipz~ / Pzi: ~ésc / E: mg képezni] 1 vt (Înv) A presupune. 2 vt A combina. 3 vr (Înv) A se socoti capabil de ceva Si: a îndrăzni. 4 vt A judeca cumpănind toate eventualitățile Si: a socoti. 5 vt A se gândi bine Si: a medita, a reflecta. 6 vt A-și bate capul. 7 vt (Înv) A asemăna. 8 vt A pune ceva la cale. 9 vr A se sfătui unul cu altul. 10 vr A delibera spre a pune ceva la cale. 11 vr A lua o hotărâre.

CHIBZUÍ, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A reflecta asupra unei situații cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

CHIBZUÍ, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A judeca o situație cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. recipr. A se sfătui unul cu altul înainte de a lua o hotărâre. ♦ Tranz. A pune ceva la cale; a plănui. – Din magh. képezni „a forma”. Cf. magh. képzelni „a-și imagina”.

CHIBZUÍ, chibzuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A judeca cumpănind toate eventualitățile, a socoti, a se gîndi, a reflecta, a medita. A chibzuit că tu ești mai cuminte decît băiatul lui. PAS, Z. I 165. Arendașul chibzui că la despărțire trebuie să știi cu cine ai călătorit. REBREANU, R. I 14. ◊ Absol. Unii s-au învoit, alții au mai chibzuit, cum i-a minat mintea și simțirea pe fiecare! REBREANU, R. II 12. Le-au făgăduit că va chibzui... va lua măsuri... dar nu le-au zis nimic hotărîtor. ALECSANDRI, T. 1429. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «asupra») Chibzuiește la cele ce ți-am spus. A luat o hotărîre fără să chibzuiască asupra urmărilor ei.Refl. (Rar) A se gîndi la..., a se îngriji de..., a avea grijă. El, care era deprins a gîndi la fiică-sa, acum cu atît mai mult trebuia să se chibzuiască de soarta ei. SLAVICI, N. II 25. 2. A pune ceva la cale, a plănui. Și tot șuvoiul a minat Balaurul, cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Orice fac, ce chibzuiesc, El desface și preschimbă. DAVILA, V. V. 69. Aceștia chibzuiau cu ce moarte să-l omoare. ISPIRESCU, L. 142. Așa am chibzuit treaba cu bărbatu-meu. ALECSANDRI, T. I 176. ◊ Refl. A se sfătui unul cu altul, a lua împreună o hotărîre. Amîndoi se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă, ca unui părinte bun ce le era. ISPIRESCU, L. 277. Boierii țării... să chibzuiră a trămite o deputațiune. ODOBESCU, S. I 265. Așa se mai chibzuiră Și se găsiră Alți vînători, Mai cunoscători, Și ziseră că-i urmă de căprioară. TEODORESCU, P.P. 174. 3. (Regional) A-și da cu socoteala, a-și închipui, a presupune, a bănui. (Atestat în forma chipzui) De acolo știau merge acasă și pe nimerite, că oamenii începuseră a aprinde luminile și chipzuiau ei unde trage casa lor. RETEGANUL, P. I 44.

CHIBZUÍ, chibzuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A judeca cumpănind toate eventualitățile; a se gândi, a reflecta, a medita. ♦ Refl. (Rar) A se îngriji de... 2. Tranz. A pune ceva la cale, a plănui. ♦ Refl. A se sfătui unul cu altul. 3. Tranz. (Reg.) A-și închipui, a presupune, a bănui. – Magh. képezni „a forma”.

chibzuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiésc, imperf. 3 sg. chibzuiá; conj. prez. 3 să chibzuiáscă

chibzuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chibzuiésc, imperf. 3 sg. chibzuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chibzuiáscă

CHIBZUÍ vb. 1. a cugeta, a gândi, a judeca, a medita, a raționa, a reflecta, (înv.) a meditarisi, a mândri, a rezona, a semui. (Vrea să ~ în liniște.) 2. a (se) gândi, a judeca, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. a delibera, a dezbate, a discuta, (livr.) a pertracta. (Să stăm și să ~ cu atenție ce să facem.) 4. v. considera. 5. (fig.) a cumpăni, a măsura. (Își ~ cuvintele.)

CHIBZUÍ vb. v. bănui, consulta, crede, ghici, gândi, imagina, închipui, întrezări, plănui, presupune, prevedea, proiecta, sfătui, socoti, ști, visa.

chibzuí (-uésc, chibzuít), vb.1. A presupune, a face supoziții. – 2. A reflecta, a medita, a gîndi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a plănui. Mag. képezni „a forma, a alcătui” (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gîndea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleacă de la mag. képzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati.Der. chibz, s. n. (preocupare; supoziție, calcul); chibzuială (var. chibzuință), s. f. (reflecție, supoziție; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevăzător).

A CHIBZUÍ ~iésc 1. tranz. 1) (acțiuni, situații etc.) A judeca luând în considerare eventualele posibilități; a cumpăni; a cântări. 2) (acțiuni) A prevedea din timp, elaborând un plan; a planifica. 2. intranz. 1) A gândi adânc; a cugeta; a medita; a reflecta. 2) A sta pe gânduri. /<ung. képezni

Intrare: chibzui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) chibzui chibzuire chibzuit chibzuind singular plural
chibzuiește chibzuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) chibzuiesc (să) chibzuiesc chibzuiam chibzuii chibzuisem
a II-a (tu) chibzuiești (să) chibzuiești chibzuiai chibzuiși chibzuiseși
a III-a (el, ea) chibzuiește (să) chibzuiască chibzuia chibzui chibzuise
plural I (noi) chibzuim (să) chibzuim chibzuiam chibzuirăm chibzuiserăm, chibzuisem*
a II-a (voi) chibzuiți (să) chibzuiți chibzuiați chibzuirăți chibzuiserăți, chibzuiseți*
a III-a (ei, ele) chibzuiesc (să) chibzuiască chibzuiau chibzui chibzuiseră
Intrare: chibzuit
chibzuit adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular chibzuit chibzuitul chibzui chibzuita
plural chibzuiți chibzuiții chibzuite chibzuitele
genitiv-dativ singular chibzuit chibzuitului chibzuite chibzuitei
plural chibzuiți chibzuiților chibzuite chibzuitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)