3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

chelălăit2, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 41 / V: sche~[1] / Pl: ~iți, ~e / E: chelălăi] 1 (D. lătrături) Plângător. 2 (Fig; d. vorbire) Care seamănă cu o chelălăitură.

  1. Varianta schelălăit nu este consemnată cuvânt-titlu adjectiv în acest dicționar, ci doar sn. — Ladislau Strifler

chelălăit1 sn [At: ODOBESCU, S. III, 134 / V: sche~, schiol~ / Pl: ~uri / E: chelălăi] Chelălăitură.

CHELĂLĂÍT1 s. n. Chelălăială. – V. chelălăi.

CHELĂLĂÍT1 s. n. Chelălăială. – V. chelălăi.

CHELĂLĂÍT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat. – V. chelălăi.

CHELĂLĂÍT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat. – V. chelălăi.

CHELĂLĂÍT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăi tură, chelălăială. Pare că se și aude... chelălădtul lor [al cîinilor], de bucurie sau de durere. ODOBESCU, S. III 134. – Variantă: schelălăít (C. PETRESCU, C. V. 148) s. n.

CHELĂLĂÍT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătratul cîinilor) Plîngător. Lătrătura lor chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S.III 41. ◊ Fig. (Despre vorbire) Cunoscînd milă în ochii femeii... [mutul] repezi cîteva sunete chelălăite și neînțelese. SADOVEANU, P. M. 259.

CHELĂLĂÍT2, -Ă, chelălăiți, -te, adj. (Despre lătrat) Plângător, jalnic. – V. chelălăi.

CHELĂLĂÍT1 s. n. Faptul de a chelălăi; chelălăială. [Var.: schelălăit s. n.]

chelălăí vi [At: BIBLIA (1688), 47 / V: schechi~, chiol~, ~lăcăí, sche~, schi~, schelăluí, schilăí, schiol~, (reg) cherlăí, chie~ / Pzi: ~iés și ~lắi / E: fo cf (s)cheuna, chiloman] 1 (D. cîini sau d. vulpe, spc d. copoi sau d. căței) A scoate sunete plângătoare, ascuțite și dese (de durere sau, mai rar, de bucurie sau când găsesc vânat). 2 (Pan; d. copii) A plânge continuu Si: a scânci, a zmârcăi. 3 (Îf schelălăi) A geme.

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate; a scheuna. – Formație onomatopeică.

SCHELĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

SCHELĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

CHELĂLĂÍ, chelắlăi, vb. IV. Intranz. (Despre cîini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plîngătoare, ascuțite și dese. V. scheuna. Dar dată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49. Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE. O. II 77. Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515. ◊ Fig. (Rar, despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156. – Variante: schelălăí (LESNEA, I. 127, ALECSANDRI, P. III 206, ȘEZ. VII 66), schilăí (RETEGANUL, P. IV 46), schiolălăí (HOGAȘ, M. N. 187) vb. IV.

SCHELĂLĂÍT s. n. v. chelălăit.

SCHILĂÍ vb. IV v. chelălăi.

SCHIOLĂLĂÍ vb. IV v. chelălăi.

CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini sau, rar, despre alte animale) A scoate urlete plângătoare, ascuțite și dese. [Var.: schelălăí vb. IV] – Onomatopee.

A CHELĂLĂÍ ~iéște intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite și tânguitoare; a scheuna. 2) fig. pop. (mai ales despre copii) A plânge cu sunete dese. [Sil. -lă-i] /Onomat.

chelălăi v. 1. a urla văitându-se (de câini când îi bate rău cineva); 2. fig. a plânge neîncetat (de copii). [Onomatopee].

chelălăĭésc v. intr. (ca și chelacăĭ). Vest. Țip de durere, vorbind de cînĭ. – Și schelălăĭesc (Munt. Mold.) chĭolălăĭesc, schĭolălăĭesc și schĭórlăĭ (Mold.), chilălăĭesc, schilălăĭesc și (Olt.) schílăĭ și -ĭésc.

schilă(lă)ĭésc V. chelălăĭesc.

arată toate definițiile

Intrare: chelălăit (adj.)
chelălăit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chelălăit
  • chelălăitul
  • chelălăitu‑
  • chelălăi
  • chelălăita
plural
  • chelălăiți
  • chelălăiții
  • chelălăite
  • chelălăitele
genitiv-dativ singular
  • chelălăit
  • chelălăitului
  • chelălăite
  • chelălăitei
plural
  • chelălăiți
  • chelălăiților
  • chelălăite
  • chelălăitelor
vocativ singular
plural
Intrare: chelălăit (s.n.)
chelălăit2 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • chelălăit
  • chelălăitul
  • chelălăitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • chelălăit
  • chelălăitului
plural
vocativ singular
plural
schelălăit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • schelălăit
  • schelălăitul
  • schelălăitu‑
plural
  • schelălăituri
  • schelălăiturile
genitiv-dativ singular
  • schelălăit
  • schelălăitului
plural
  • schelălăituri
  • schelălăiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: chelălăi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • chelălăi
  • chelălăire
  • chelălăit
  • chelălăitu‑
  • chelălăind
  • chelălăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • chelălăie
(să)
  • chelălăie
  • chelălăia
  • chelălăi
  • chelălăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • chelălăie
(să)
  • chelălăie
  • chelălăiau
  • chelălăi
  • chelălăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • schelălăi
  • schelălăire
  • schelălăit
  • schelălăitu‑
  • schelălăind
  • schelălăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • schelălăie
(să)
  • schelălăie
  • schelălăia
  • schelălăi
  • schelălăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • schelălăie
(să)
  • schelălăie
  • schelălăiau
  • schelălăi
  • schelălăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • schilăi
  • schilăire
  • schilăit
  • schilăitu‑
  • schilăind
  • schilăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • schilăie
(să)
  • schilăie
  • schilăia
  • schilăi
  • schilăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • schilăie
(să)
  • schilăie
  • schilăiau
  • schilăi
  • schilăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • schiolălăi
  • schiolălăire
  • schiolălăit
  • schiolălăitu‑
  • schiolălăind
  • schiolălăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • schiolălăie
(să)
  • schiolălăie
  • schiolălăia
  • schiolălăi
  • schiolălăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • schiolălăie
(să)
  • schiolălăie
  • schiolălăiau
  • schiolălăi
  • schiolălăiseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

chelălăit (adj.)

  • 1. (Despre lătrat) Tânguitor, ascuțit și repetat.
    exemple
    • Lătrătura lor chelălăită... răsună cu o ciudată monotonie la urechile vînătorului. ODOBESCU, S.III 41.
      surse: DLRLC
    • figurat (Despre vorbire) Cunoscînd milă în ochii femeii... [mutul] repezi cîteva sunete chelălăite și neînțelese. SADOVEANU, P. M. 259.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi chelălăi
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM

chelălăit (s.n.) schelălăit

etimologie:

  • vezi chelălăi
    surse: DEX '98 DEX '09

chelălăi schelălăi schilăi schiolălăi

  • 1. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuțite și repetate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: schelălăi scheuna țilăi 4 exemple
    exemple
    • Dar iată că lighioanele încep să chelălăie. GALACTION, O. I 49.
      surse: DLRLC
    • Aiurit de huiduituri, de amenințările puștilor și de loviturile tinichelii, nenorocitul animal fugea făcînd niște salturi nebunești și chelălăind într-un chip infernal. CARAGIALE. O. II 77.
      surse: DLRLC
    • Dolfa rău chelălăia. TEODORESCU, P. P. 515.
      surse: DLRLC
    • figurat rar (Despre oameni) Copiii tremură, se feresc, încep să chelălăie. STANCU, D. 156.
      surse: DLRLC

etimologie: