CHEI, cheiuri, s. n. 1. Construcție amenajată într-un port pentru acostarea, încărcarea și descărcarea vapoarelor, servind, totodată, la consolidarea malului și la apărarea acestuia de acțiunea apelor; p. ext. stradă de-a lungul și la marginea unei asemenea construcții. 2. Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea lor. [Var.: cheu s. n.] – Din bg. kei, fr. quai.

chei¹ sn [At: GHICA, S. 536 / V: cheu / E: fr quai] 1 Țărm al unui râu (întărit cu zid de piatră sau apărat prin parapet), având scopul de a opri inundațiile. 2 (Pex) Stradă de-a lungul unui râu (între țărmurile râului și case) Si: splai. 3 Țărm al unui port unde se încarcă și se descarcă mărfurile. 4 Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselei vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea lor.

chei² sn vz cheie

CHEI, cheiuri, s. n. Țărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm (v. splai); loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor (v. port). Venea... din Cotroceni pe lîngă cheiul gîrlei. PAS, Z. IV 107. [Pietrele] care au fost tîrîte pînă la marginea Oltului stau îngrămădite pe malul lui... ca mulțimea unor emigranți pe cheiuri, înainte de plecarea vaporului. BOGZA, C. O. 210. Mușat rămăsese tot visătorul... de pe cheiul Galaților. GALACTION, O. I 131. Nici o viețuitoare nu mai mișca pe cheiurile înfierbîntate. BART, E. 19. – Variantă: cheu (BART, E. 317) s. n.

CHEI, cheiuri, s. n. 1. Loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor. ♦ Platformă construită în lungul unei linii de cale ferată, la înălțimea pardoselii vagoanelor, pentru a ușura încărcarea și descărcarea acestora. 2. Țărm al unei ape, amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm. – Fr. quai.

CHEI s.n. 1. Construcție de piatră, de beton etc., făcută pe malul unei ape navigabile pentru acostarea vaselor. 2. (Rar) Țărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundațiile; stradă de-a lungul unui astfel de țărm. [Pl. -iuri, var. cheu s.n. / < fr. quai]. corectat(ă)

CHEI s. n. 1. construcție pe malul unei ape navigabile pentru încărcarea și descărcarea navelor, servind totodată la consolidarea malului și pentru a preveni inundațiile; (p. ext.) stradă de-a lungul unui astfel de mal. 2. rampă de încărcare-descărcare a vagoanelor de cale ferată. (< fr. quai)

CHEI ~uri n. 1) Construcție amenajată pe malul unei ape navigabile, servind la acostarea, încărcarea și descărcarea navelor și, totodată, la consolidarea malului. 2) Stradă de-a lungul unei asemenea construcții; splai. 3) Platformă construită special de-a lungul unei linii de cale ferată pentru a ușura încărcarea-descărcarea vagoanelor. [Monosilabic] /<fr. quai

*cheĭ n. V. cheŭ.

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare, soluție. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu (sau de) cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.

CUVÂNT, cuvinte, s. n. 1. Unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. ◊ Cuvânt simplu = cuvânt care conține un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care servește ca element de bază pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matcă = cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar, sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile, uneori și derivatele și compusele. ◊ (Lingv.: în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dicționar respectiv. ◊ Expr. A nu găsi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stări afective puternice) să exprimi ceea ce gândești. Cu alte cuvinte = a) exprimând același lucru altfel; b) deci, prin urmare, așadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, așadar. În puține cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fără nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = glumă bazată pe asemănarea cuvintelor; calambur. Cuvinte încrucișate = joc distractiv-educativ în care trebuie găsite, pe baza unor indicații date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figură geometrică împărțită în pătrățele, încât cuvintele citite orizontal să aibă o literă comună cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimată prin vorbe; spusă. ◊ Cuvânt greu = vorbă hotărâtoare; (la pl.) vorbe de dojană, de ocară. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefață, introducere (la o lucrare). Purtător de cuvânt = persoană autorizată să exprime în mod public păreri care arată punctul de vedere al forului pe care îl reprezintă. ◊ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toată) puterea cuvântului = în înțelesul adevărat, pe deplin, cu desăvârșire. A tăia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorbă. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorbă, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferință. ◊ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o ședință, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva să-și mai continue afirmațiile (într-o adunare). 4. Învățătură, îndrumare, sfat; p. ext. dispoziție, ordin. ◊ Expr. A înțelege (sau a ști) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispoziție dată de un superior. 5. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Om de cuvânt = om care își ține făgăduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajează cinstea cuiva. A(-și) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotărât că va face cu orice preț ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fără a mai controla exactitatea spuselor. A-și ține cuvântul sau a se ține de cuvânt = a-și îndeplini o promisiune făcută. 6. Părere, opinie exprimată; punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discuție; ceartă, ciorovăială. ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă, sfadă. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, rațiune, cauză. ◊ Expr. Cu drept cuvânt = pe bună dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Știre, veste, informație; zvon. 10. (Înv.) Înțelegere, pact, acord, convenție. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de bibliotecă); b) termen al unei unități frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedetă = termen ales din titlul unei lucrări sau al unei publicații, care folosește la orânduirea alfabetică a lucrării în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Ansamblu de cifre binare care poate fi tratat ca o unitate de informație la un moment dat. – Lat. conventus „adunare, întrunire”, conventum „înțelegere”.

POZIȚIE, poziții, s. f. 1. Loc pe care îl ocupă cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este așezat cineva sau ceva (în spațiu); p. ext. peisaj din natură. ♦ Loc pe care îl ocupă o notă sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupă un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relație existentă între două ființe, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operațiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupă aceste operații. 2. Teren, loc pe care sunt așezate trupele pe front sau vasele de război pe mare și folosit ca bază de atac sau de apărare. ◊ Expr. A lua poziție = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-și exprima cu fermitate părerea într-o problemă dată. A sta (sau a rămâne, a se menține) pe poziție = a-și menține părerile, hotărârile. A se găsi pe poziții opuse (sau pe aceeași poziție etc.) = a fi de păreri contrare (sau de aceeași părere). 3. Atitudine, ținută. ♦ Spec. Atitudine de nemișcare a corpului (reglementară în armată, în sport etc.). ◊ Poziție de tragere = a) loc de unde se execută tragerile; b) felul cum este așezat trăgătorul în timpul tragerii. ♦ Fig. Mod în care cineva reacționează, se comportă etc. într-o împrejurare dată. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în poziție = a fi gravidă. 5. Condiție, situație, stare în care se găseșe cineva sau ceva. ♦ Spec. Situație (înaltă) pe care o deține cineva în viața socială, politică; rang. ◊ Compus: poziție-cheie - poziție strategică foarte importantă. [Var.: (înv.) pozițiune s. f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.

cheaie a vz chel

cheie sf [At: HRONOGRAF (1650) ap. GCR / V: (înv) claie, cle~, (Mun) chie (P: chi-e), ~iu / Pl: chei / E: ml clavis, -em] 1 Unealtă de fier (sau de lemn) care se introduce în gaura unei încuietori (broaște sau lacăt) spre a întoarce mecanismul cu care se închide sau se deschide broasca sau lacătul. 2 (Îs) Gaura sau (Mol) borta ~ii Gaură prin care se introduce cheia (1). 3 (Pfm; îe) A fi ~ de biserică A fi fără greșeală Cf ușă de biserică. 4 (Îe) A întoarce ~ia A-și schimba atitudinea. 5 (Pfm; îe) A da ~ile pe mâna cuiva A-i încredința avutul. 6 (Îs; după fr fausse-clef) ~ falsă (sau mincinoasă) Cheie (1) fabricată cu ajutorul unui tipar luat după broască sau ajustată pe forma broaștei. 7 (Fig) Element de bază, fundamental. 8 (Cu valoare atributivă) Principal. 9 (Fig) Cale de acces (la ceva) prin care se poate explica un lucru, înțelege o taină. 10 Secret sau formulă cu care se dezleagă ceva, prin care se explică ceva. 11 (La calcularea dobânzilor pe zile; îs) ~ de interese Divizor fix, număr obținut prin împărțirea numărului fundamental 36000 cu procentul. 12 Traducere liniară. 13 Secret, sistem convențional la cifrarea și descifrarea corespondenței (secrete). 14 (Îe) A avea ~ia unei depeșe (sau scrisori) cifrate A cunoaște sistemul convențional care servește la descifrarea cuprinsului. 15-16 (Top) Vale care șerpuiește între doi pereți de stâncă și care deschide trecerea într-o vale sau la șes între două țări ori ținuturi. 17 Strâmtoare. 18 (Înv) Vamă. 19 Diferite instrumente sau piese asemănătoare ca formă sau ca întrebuințare cu cheia (1). 20 (La plug) Fier mic așezat deasupra grindeiului, între verigă și picior, care se mișcă cu ușurință la dreapta sau la stânga și care se pune între dinții pieptenului sau piciorului. 21 (La moară) Mic instrument (compus din trei cuie) legat de o sfoară, care, când se golește coșul, cade pe piatra de moară. 22 (La moară) Instrument care strânge șurubul cu care se reglează poziția pietrei. 23 (La masa dulgherului) Cui al șurubului sau răsucitorul. 24 (La teasc) Mutercă. 25 Dințar cu care se îndreaptă dinții fierăstrăului. 26 (La năvodul pescarilor; determinat de „năvodului”) Cele două frânghii de care se leagă odgoanele care țin aripile. 27 (Mec; determinat de „mecanică” sau „fixă”, „pătrată”, „hexagonală”, „dublă”, „tubulară”) Unealtă de metal cu care se răsucesc șuruburile sau piulițele. 28 (Îs ~ franceză sau universală) Unealtă de fier (sau oțel) care printr-un dispozitiv cilindric (cu filet) se poate mări sau micșora după dimensiunile șurubului sau piuliței pe care trebuie s-o apuce (și s-o răsucească). 29 (La robinet) Parte a robinetului care se întoarce spre a-l deschide sau a-l închide. 30 (La ceas) Mic instrument cu care se întoarce resortul sau arătătoarele. 31 (Determinat de „de pian”, „de țambal”, „de vioară”) Mic instrument (de metal sau de lemn) cu care se întind coardele pentru a le acorda. 32 (Tip) Instrument de fier cu care se întind coardele sau se strâng șuruburile. 33 (Determinat de „de conserve”) Instrument cu care se deschid cutiile de conserve. 34 Danteluță sau broderie de mână, făcută cu croșeta sau cu acul, cu care se unesc două părți la o îmbrăcăminte de pânză țărănească (ie, cămașă) sau la o rufă de casă (față de masă, pernă, ștergar) Si: cheiță. 35 (În ghicitori; uneori în forma cheiu) Ghizduri ale fântânii. 36 (În construcții) Lemn gros ce leagă stâlpii de șură la capetele de sus, peste care apoi se bat vânturile. 37 (După fr clef de voute; îs) ~ de boltă (sau de arc) Piatră din mijloc pe care se reazemă celelalte pietre ale unei boltituri. 38 (Fig; îas) Element de bază. 39 (Muz) Semn pus la începutul portativului și care, după locul ce-l fixează notelor de pe o linie oarecare a portativului, determină locul relativ al celorlalte note, în scara muzicală. 40 (În artele marțiale) Imobilizare (dureroasă), făcută mai ales pe articulații sau pe gât. 41-42 (D. locuințe sau uzine etc.; îla; îlav) La ~ (Care este complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. 43 (Îe) A ține (ceva sau pe cineva) sub ~ A ține ceva (sau pe cineva) încuiat. 44 (Îe) ~a și lacătul Totul. 45 (Îae) Începutul și sfârșitul. 46 (Fig) Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva Si: explicație, dezlegare. 47-48 (Îs) Roman (sau povestire) cu ~ Roman (sau povestire) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. 49 (Îs) ~ cu cifru Sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale. 50 (Îs) Poziție ~ Poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 51 (Îs) ~ de boltă (sau de arc) Bolțar decorat situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare. 52 (Fig) Element de bază care explică sau dezleagă o problemă Si: bază.

chel² sm [At: PANȚU, PL.² / V: (Trs) chil / Pl: chei / E: ger KohI] (Bot; reg) Varză-creață.

chel¹, ~eală [At: MUMULEANU, ap. GCR II 246/34 / V: chiel, chială / Pl: ~i, ~ele / E: tc kel] 1-2 smf, a (Persoană) fără păr pe cap Si: pleșuv, chelos.^[1] 3 a (Îc) Grâu ~ Specie de grâu de toamnă. 4 a (D. un munte, deal, etc.) Fără vegetație Si: gol, pleș.

cheoaie af vz chel¹

cheu sn vz chei

chie sf vz cheie

chiel, chială a vz chel¹

chil³ sm vz chel²

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Loc. adj. și adv. La cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem după care se înlocuiesc literele și cifrele reale cu altele convenționale pentru ca textul să nu fie înțeles de alte persoane. Poziție-cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. 3. Unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de boltă (sau de arc) = bolțar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolți sau al unui arc, având rolul de a încheia construcția și de a susține celelalte bolțare; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă; bază. – Lat. clavis.

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal anume făcut pentru a încuia și a descuia o broască sau un lacăt. În fund, din gaura unei chei izvora o ață de lumină. SADOVEANU, O. I 434. Aruncau cu uncrop pe la țîțînile ușii și în borta cheii. CREANGĂ, P. 250. Bate, doamne, pe lelea De ce ș-a pierdut cheia, C-a rămas lada-ncuiată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține încuiat. Cheia și lacătul = totul; alfa și omega, începutul și sfîrșitul. 2. Fig. Cale de urmat. Cheia creării bazei economice a socialismului este industrializarea socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 94. ◊ Expr. Întreprindere-cheie = întreprindere de importanță deosebită în economia națională. Poziție-cheie = poziție strategică, industrială, economică etc. de importanță deosebită., Procedeu prin care se poate explica, înțelege sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. Tovarășe care... zîmbești... dînd faptelor tîlcuri și tîlcului chei... voi toți tovarășii mei, Să ne-nfrățim voinicește puterile. DEȘLIU,34. Mulți din lectorii noștri vor fi căutat cheia întîmplărilor lui în lucrurile care-l înconjurau. EMINESCU, N. Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează personaje și fapte adevărate, dar camuflate cu ajutorul ficțiunii. ♦ Sistem convențional de cifrare și descifrare a corespondenței secrete. Statutele, scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine. GHICA, S. 689. 4. Unealtă de metal cu care se strîng sau se desfac șuruburile și piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins șurubul sau piulița pe care trebuie să le răsucească. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau diferite alte mecanisme (jucării,metronoame etc.). ♦ Mic instrument de metal sau de lemn cu care se întind coardele, unor instrumente muzicale. 5. Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a fixa numele notelor și gradul de înălțime al sunetelor reprezentate prin acele note. Cele mai cunoscute chei sînt cheia sol și cheia fa. 6. (De obicei la pl.) Vale strîmtă între doi pereți înalți de stîncă. Cheile Bicazului. Cheile Turzii. 7. (Termen de construcție, în expr.) Cheie de boltă sau (rar) cheia bolților = piatra din mijlocul unei bolți, care susține toate celelalte pietre; fig. element pe care se bazează înțelegerea sau dezlegarea unei probleme. A apărut oare în plastica noastră ca temă esențială omul – omul nou? Acesta este miezul problemei, aci stă cheia de boltă a înțelegerii problemei și deci și a felului în care ea trebuie rezolvată de artiștii noștri plastici. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 6/1. Numeroase ciubuce sau nervure... formau în jurul cheii bolților niște largi rozete în formă de stele. ODOBESCU, S. I 443.

CHEL, CHEALĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) fără păr; pleșuv. Le speriau [pe fete] că, dacă nu se lasă cu cozile strînse pînă le usturau ochii, rămîn chele. PAS, Z. I 219. Își scoate pălăria și-și șterge binișor cu batista capul chel, lustruit ca fildeșul, apoi se descheie la vestă. VLAHUȚĂ, O. A. II 242. Ginerele împăratului cel chel spuse nevesti-sii ce făcu. ISPIRESCU, L. 171. Să-i cază cosița, Să rămîie cheală. TEODORESCU, P. P. 369. ◊ (Substantivat) Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar v. tichie. ◊ Fig. (Rar, despre munți) Care nu are vegetație; pleșuv. Înaintea lor se ridica un munte chel; nici un arbore; pe jos iarba era păscută. VLAHUȚĂ, O. A. III 49.

CHEIE, chei, s. f. 1. Obiect de metal servind la deschiderea sau închiderea unei broaște sau a unui lacăt. ◊ Expr. A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia și lacătul = totul; începutul și sfîrșitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare. ◊ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfățișează personaje sau fapte reale, camuflate cu ajutorul ficțiunii, a simbolurilor. Poziție cheie = poziție strategică, economică etc. de importanță deosebită. ♦ Sistem convențional de cifrare și de descifrare a corespondenței secrete. 3. Unealtă de metal cu care se strîng sau se desfac șuruburile sau piulițele. ◊ Cheie franceză (sau universală) = unealtă de metal reglabilă printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între fălcile ei să poată fi prins și răsucit orice tip de șurub sau de piuliță. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coardele unor instrumente muzicale. 4. Semn convențional pus la începutul portativului, pentru a fixa numele notelor și gradul de înălțime al sunetelor corespunzătoare. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale strîmtă între doi pereți înalți de stîncă. Cheile Turzii. 6. (În expr.) Cheie de boltă = piatră din mijlocul unei bolți, care susține toate celelalte pietre; fig. element de bază care explică sau dezleagă o problemă. – Lat. clavis.

CHEL, CHEALĂ, chei, chele, adj. (Despre oameni, adesea substantivat) Care are chelie, căruia i-a căzut (tot) părul de pe cap; (despre cap) care nu are păr; pleșuv. – Tc. kel.

CHEU s.n. v. chei.

POST-CHEIE s. n. funcție foarte importantă. (după fr. poste-cléf)

cuvânt-cheie s. n. Cuvânt de mare importanță ◊ „Cuvântul-cheie al politicii externe franceze este independența.” R.l. 22 I 67 p. 6. ◊ „La New York a apărut al doilea volum al unei biografii scrise de L.S. Primul volum, publicat în 1968, se numea «O’Neill, fiu și dramaturg». Volumul al doilea se numește «O’Neill fiu și artist». Cuvântul-cheie este, în ambele titluri «fiu».” R.lit. 21 III 74 p. 30; v. și L. 27 V 67 p. 9, Cont. 16 II 73 p. 11, 2 II 74 p. 10, R.lit. 23 V 74 p. 18 (din cuvânt + cheie, după fr. mot-clef; DMN 1968)

post-cheie s. n. Funcție foarte importantă ◊ „Practica «amakudari», care constă în a «parașuta» un funcționar de stat într-un post-cheie de larg interes pentru monopoluri, este curentă în Japonia – informează ziarul «Asahi».” Sc. 16 III 74 p. 8; v. și sculer-șef (1969) (din post + cheie, după fr. poste-clé; DMN 1966)

poziție-cheie s. f. Poziție strategică foarte importantă ◊ „Un comunicat al Statului Major comun argentinian [...] relevă că britanicii au reluat atacul asupra capitalei arhipelagului [...] Ei se află la numai 4 kilometri de Puerto Argentino, unde ocupă «poziții-cheie».” Sc. 15 VI 82 p. 4; v. și neocolonialism (1962) (din poziție + cheie; cf. fr. position-clé; DMN 1966)

zonă-cheie s. f. Zonă foarte importantă ◊ „Zone-cheie în dramaturgie.” Cont. 23 III 73 p. 4. ◊ „Detectoarele, amplasate în zone-cheie, furnizează date care sunt prelucrate de un calculator electronic, programat să dea alarma de fiecare dată când poluarea atinge niveluri periculos de ridicate.” Sc. 23 V 74 p. 3 (din zonă + cheie)

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care servește la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaște. ◊ A da ~ile pe mâna cuiva a încredința cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un șurub sau o piuliță. ~ universală. 3) muz. Semn convențional pus la începutul portativului pentru a indica poziția unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsucește resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluționa ceva; explicație; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Poziție-~ poziție de primă importanță (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munți abrupți. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolți care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

CHEL cheală (chei, chele) Care are chelie; pleșuv. /<turc. kel

cheie f. 1. unealtă de fier spre a încuia și descuia un lacăt; 2. fig. punctul strategic cel mai însemnat dela graniță: Strasburgul era cheia Franței; 2. lucru prin a cărui cunoaștere se pot înțelege altele: cheia științelor; 4. ce servă a deschide, a monta și demonta mașinile, instrumentele; 5. Muz. semn care determină numele și gradul de înălțime al notelor pe o linie: cheia de sol. [Vechiu rom. chiae = lat. CLAVEM]. ║ pl. Chei, 1. trecătoare strâmtă, curmătură de munte: Cheile Argeșului; 2. pereți de stânci negri in Bistrița.

chel a. și m. care e fără păr pe tot capul sau numai pe o parte, pleșuv: chelului ce-i lipsește, numai tichie de mărgăritar PANN. [Turc. KEL].

cheu (cheiu) n. 1. ridicătură făcută dealungul unui rîu spre a opri revărsarea apei; 2. țărmul unui port unde se încarcă și se descarcă mărfuri; 3. trotuar la gările drumului de fier (= fr. quai).

Turda f. 1. numit de Maghiari Torda și de Sași Thorenburg, numele unui județ ardelean (161.000 loc.) cu cap. Turda; 2. oraș ardelenesc în valea Arieșului, cap. județului Turda: 13.500 loc., mine de sare; 3. (Câmpia), șes pe malul stâng al Arieșului unde fu omorît Mihaiu Viteazul (1601); 4. (Cheia) spre apus de Turda, în Munții Apuseni, tăietură curmezișă a unei coaste de deal cu o priveliște minunată.

chéĭe f., pl. cheĭ (lat. clavis; it. chiave, pv. cat. clau, fr. clef, sp. llave, pg. chave. V. claviculă, clavir). Instrument de deschis și închis un lacăt orĭ o broască. Un fel de șurubelniță care înșurubează apucînd șurubu: cheĭe de ceasornic, de bicicletă. Semn muzical care determină numele și înălțimea notelor: cheĭa sol, cheĭa fa. La trompete (cornurĭ, goarne), mecanizmu care, împins cu mîna, modifică sunetu: corn cu cheĭ (saŭ cornet cu pistoane saŭ fligorn). Fig. Carte care te face să pricepĭ altă carte, cum ar fi o traducere. Punct foarte important: Strassburgu e cheĭa Franciiĭ. Cheĭe de boltă, peatra din mijlocu bolteĭ și pe care se reazămă toate petrele, fiind pusă cea din urmă. Fig. Principiŭ, bază: religiunea e cheĭa de boltă a ordiniĭ sociale.

chel, cheálă adj., pl. chelĭ și cheĭ, chele (turc. kel; bg. kel. V. cheleș). Pleșuv, al căruĭ cap n’are păr. Cheluluĭ tichie de mărgăritar îĭ trebuĭe, ție-țĭ lipsește un lucru necesar, și tu facĭ lux (se zice despre un sărac care face lux ridicul orĭ despre un prost care-și cumpără cărțĭ pe care nu le pricepe ș. a.).

cheŭ și cheĭ n., pl. urĭ (fr. quai, de orig. normando-picardă, d. celt. cai). Zid făcut pe malu uneĭ ape ca să oprească revărsarea (zăgaz) orĭ ca să ușureze încărcarea și descărcarea mărfurilor din corăbiĭ. Stradă pe marginea apelor: cheu Dîmbovițeĭ în Bucureștĭ. V. splaĭ.

chei s. n., pl. cheiuri

chei s. n., art. cheiul; pl. cheiuri

chei s. n., art. cheiul; pl. cheiuri

chei, art. cheiul, pl. 3 cheiuri

cheie s. f., art. cheia, g.-d. art. cheii; pl. chei

chel adj. m., pl. chei; f. cheală, pl. chele

cuvânt-cheie s. n., pl. cuvinte-cheie

+post-cheie s. n., pl. posturi-cheie

poziție-cheie (desp. -ți-e-) s. f., art. poziția-cheie (desp. -ți-a-), g.-d. art. poziției-cheie; pl. poziții-cheie, art. pozițiile-cheie (desp. -ți-i-)

cheie s. f., art. cheia, g.-d. art. cheii; pl. chei

chel adj. m., pl. chei; f. cheală, pl. chele

cuvânt-cheie s. n., pl. cuvinte-cheie

*poziție-cheie (-ți-e-) s. f., art. poziția-cheie (-ți-a-), g.-d. art. poziției-cheie; pl. poziții-cheie, art. pozițiile-cheie (-ți-i-)

cheie s. f., art. cheia, g.-d. art. cheii; pl. chei

chel adj. m., pl. chei; f. sg. cheală, pl. chele

cuvânt-cheie s. n., pl. cuvinte-cheie

cheie

chel, pl. chei

cheie, chei.

chel, chială, cheli, chele.

CHEI s. splai. (~ul Dâmboviței.)

CHEI s. pl. v. ghizd.

CHEI s. pl. (GEOGR.) defileu, strâmtoare, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strâmtură. (~le Bicazului.)

CHEI s. splai. (~ Dîmboviței.)

CHEI s. pl. (GEOGR.) defileu, strîmtoare, (pop.) strungă, (înv.) spărtură, strîmtură.

chei s. pl. v. GHIZD.

CHEIE s. v. acordor.

CHEIE s. v. clarificare, cordar, deslușire, elucidare, explicare, explicație, întinzător, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, strună.

CHEL adj. pleșuv, (înv. și pop.) pleș, pleșuvit, (reg.) chelbos, pleșcat, târcav, (Transilv. și Ban.) peleag, (înv.) cheleș.

CHEL s. v. varză creață.

CHEIE s. (MUZ.) acordor. (~ pentru pian.)

cheie s. v. CLARIFICARE. CORDAR. DESLUȘIRE. ELUCIDARE. EXPLICARE. EXPLICAȚIE. ÎNTINZĂTOR. LĂMURIRE. LIMPEZIRE. PRECIZARE. REZOLVARE. SOLUȚIE. SOLUȚIONARE. STRUNĂ.

CHEL adj. pleșuv, (înv. și pop.) pleș, pleșuvit, (reg.) chelbos, pleșcat, tîrcav, (Transilv. și Ban.) peleag, (înv.) cheleș. (Om ~.)

chel s. v. VARZĂ CREAȚĂ.

chei (cheiuri), s. n. – Construcție în port pentru acostarea, încărcarea și descărcarea vapoarelor; stradă de-a lungul unei asemenea construcții sau a unui rîu. Fr. quai.

cheie (chei), s. f. – 1. Obiect de metal care servește la încuierea sau deschiderea unei broaște. – 2. Robinet. – 3. Cuvînt șablon. – 4. Deschizător de conserve. – 5. Croșetă (pentru încheiat nasturii). – 6. Acordor, persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale. – 7. La instrumentele muzicale de vînt, valvulă. – 8. Piatră situată în punctul cel mai înalt al unei bolți. – 9. Explicație, dezlegare. – 10. Bază, piatră unghiulară. – 11. Dantelă. – 12. (Pl.) Defileu, vale îngustă între doi pereți înalți, trecătoare. – Mr. cl’aie, megl. cl’eili. Lat. clavem (Pușcariu 352; Candrea-Dens., 324; REW 1981; DAR); cf. it. chiave (lec. chié), prov., cat. clau, fr. clé, sp. llave, port. chave. Pentru accepția „defileu”, cf. sard. keia, care pare totuși de origine preromană (cf. Wagner 294) pe lîngă faptul că există o anomalie în fonetismul său (lat. cl ar fi dat cr în sard.); der. din gr. ϰεία, propusă de Atzori 95, nu pare posibilă pentru rom. – Der. cheiță, s. f. (cheie mică; dantelă; obiect care prinde); cheier, s. m. (fabricant de chei; portchei), pe care Candrea-Dens., 325, îl derivă de la alt. clavārius, și Pascu, Beiträge, 15, de la *claviarius. Cf. cheotoare, încheia, descheia.

chel (-ială), adj. – Pleșuv, fără păr. Tc. kel (Șeineanu, II, 104; Lokotsch 1152). Cuvînt cunoscut numai în Munt. și Mold. (ALR, I, 12). Forma de pl. m. oscilează între cheli și chei. Der. cheli, vb. (a pierde părul); chelie, s. f. (calviție; pleșuvie; înv., favus); cheleș (mr. chileș, megl. cheleș), adj. (chel), din tc. keleș; chelbaș, adj. (înv., bolnav de favus, chelbos), din tc. kel și baș „cap” (Șeineanu, II, 105; Lokotsch 1025); chelboși, vb. (a-și pierde părul); chelboșie, s. f. (calviție). Nu este posibil să separăm de aceste ultime cuvinte pe chelbe, s. f. (înv., favus; calviție), care totuși a fost interpretat plecîndu-se de la lat. *calvia cu l propagat *clalvia (Tiktin; Pușcariu, Dacor., IV, 720; DAR; cf. îndoielile din REW 1530), dar care nici măcar astfel ar fi produs rezultatul care i se atribuie; sau din alb. kjëlp „puroi” (Philippide, Viața rom., IV (1916), p. 39). Dacă se are în vedere absoluta identitate a cuvintelor menționate aici, ca și circumstanța că chelbe circulă în aceleași regiuni ale vechiului regat al Romîniei, cu excepția Trans., reiese evident că este vorba de același cuvînt tc. (opinie împărtășită de Șeineanu, II, 105 și Rosetti, I, 160). Probabil este vorba de o dublă formație regresivă: chelboșie a dat chelbos, adj. (chel), și acesta a dus la chelbe (chelie), ca scîrboșie, față de scîrbos și scîrbă.

cheie (it. chiave; fr. clef sau clé; germ. Schlüssel; engl. key), semn convențional plasat la începutul portativului*, care determină numirea sunetelor de diferite înălțimi (2). C. au apărut din necesitatea fixării precise a sunetelor pe portativ. La început s-au folosit linii de culori diferite (Guido d’Arezzo), apoi literele g*, c*, f*, din care s-a dedus semnul grafic c. Acest semn se așează întotdeauna pe o linie a portativului, conferind sunetului de pe acea linie numele respectivei c. Cele trei chei cunoscute; c. sol pentru registrul (1) acut; c. do pentru registrul mediu; c. fa – pentru registrul grav. V. chiavetta; mărturie.

cheie, chei, s. f. – Vale îngustă, defileu, strâmtoare. ♦ (top.) Cheile Tătarului, rezervație geologică în Valea Brazilor, pe Platoul Vulcanic Maramureșean (Munții Igniș), la altitudine de 850 m, având o suprafață de 15 ha și o lungime de 0,7 km. Reprezintă un defileu săpat în roci vulcanice dure (Timur, 2007: 65); Cheia, mlaștină situată la o altitudine de 980 m, pe un afluent de stânga al Văii Cheia, în hotarul loc. Sat Șugatag (Timur, 2007: 51; Ardelean, Bereș, 200: 35). – Lat. clavis „cheie, zăvor” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

CHEILE BICAZULUI v. Bicaz (2).

CHEILE TURZII v. Turda (1).

SEMENIC-CHEILE CARAȘULUI, parc național (36.665 ha) din jud. Caraș-Severin, care cuprinde partea centrală a m-ților Semenic și o mare parte din m-ții Aninei, întinzându-se în E până la cumpăna de ape dintre Nera și Timiș iar în V până la limita cu localitățile Anina, Gârliște, Carașova și Doman. Include și rezervațiile naturale Izvoarele Nerei, Izvoarele Carașului, Cheile Carașului și Cheile Gârliștei, ca și o serie de peșteri, dintre care sunt declarate rezervații speologice peșterile Comarnic (prin care trece pârâul Ponicova), Buhui, Popovăț și Peștera Răsuflătoarei. Vegetație abundentă, îndeosebi frumoase păduri de fag sau de fag cu brad iar în chei și pe micile masive calcaroase din m-ții Aninei tufărișuri de cărpiniță, liliac, mojdrean și scumpie și vegetație, de stâncărie cuprinzând și o serie de rarități floristice.

(A face) capul calendar (sau călindar). Expresia e veche și trebuie să fi pornit de la faptul că un calendar e o „mică enciclopedie”, conținind numeroase cifre și date astronomice, istorice, biografice etc., care nu poi fi lesne memorate. De aici, vorba populară: „a face cuiva capul călindar”, care înseamnă „a zăpăci”. Astfel e folosită expresia de Coșbuc, în versurile: „Tu-mi faci capul călindar! Nu te cred și nu se poate!”, sau de Mihail Sadoveanu, în romanul Mitrea Cocor: „Cu prostiile voastre îmi faceți capul călindar”. FOL.

Cheia de boltă – În arhitectură se numește cheia de boltă piatra din creștetul unei bolți sau al unei arcade, care susține poziția întregii construcții. De aici, la figurat, expresia „cheia de boltă” înseamnă piatră de temelie, punctul capital, nodul unei probleme sau afaceri, pe care se sprijină tot restul. Poetul și dramaturgul german Friedrich Schiller considera că dreptatea e cheia de boltă a edificiului universal. Mihail Kogălniceanu, în Dorințele partidei naționale în Moldova, arăta că unirea Moldovei cu Țara Românească constituie „cheia boltei, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național”. ȘT.

a face (cuiva) cheie expr. (intl.) a întinde o cursă (cuiva).

a fi cheală la pat expr. (er.) a fi frigidă.

a ține (ceva) sub cheie expr. a păzi (ceva); a păstra (ceva) cu mare grijă.

a-i da în cap lui chelu’ / lui mutu’ expr. (adol.) a se masturba.

cheia și lacătul expr. începutul și sfârșitul.

cheie cu barbă expr. (intl.) adevăr.

Chelu’ s. m. sg. penis.

o cheie, două chei expr. (glum.) O.K., în regulă.