5 intrări
- celui încelui
- buruiana-celor-slabi
- buruiană-de-cel-perit
- cel cela
- cela cel
61 de definiții (cel mult 20 afișate)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Din magh. csalni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
celuí [At: PALIA (1582), ap. GCR 51 / P: ~lu-i / Pzi: ~ésc / E: mg csalni] (Reg) 1-2 vtr A (se) înșela. 3 vr A constata că a fost înșelat Si: a se încelui (3). A vt A decepționa.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A înșela, a amăgi. Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii... D-a mințit și n-a venit, Doamne, rău-m-a celuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. ◊ Refl. Cum mă culc, cum te visez! Pun mîna, nu le găsesc... Doamne, cum mă celuiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16. ♦ A ademeni, a momi. Pe mine m-a celuit de la părinți, cînd eram numai de trei ani. RETEGANUL, P. I 35. – Variantă: înceluí (RETEGANUL, P. III 40) vb. IV.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CELUÍ, celuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) înșela, a (se) amăgi. ♦ Tranz. A ademeni, a momi. – Magh. csalni.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CEL, CEA, cei, cele, adj. pron. dem. (antepus), art. adj., pron. dem. I. Adj. pron. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor) Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor) Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus) 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. pron. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ceála2, ceáia pd vz (a)cela
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
-cel1 vz celo2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cel2, cea [At: LET. II, 202/12 / Pl: cei, cele, G-D: celui, celei, celor / E: acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică)] 1-2 ad (Antepus) Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau timp, de vorbitor. 3 ad (Îs) Cea lume Lumea cealaltă. 4 ard (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Precizează că substantivul determinat este cunoscut dintr-o informație anterioară. 5 ard (Îla) Cel de pe (sau din, dal după) urmă Ultimul. 6 ard (Îls) Cea (mai) de pe (sau din, dal după) urmă dorință Dorință din urmă (înainte de moarte). 7 ard (Îal) Urma urmelor. 8 ard (Îav) În cele (sau cea) (mai) de pe (ori din, dal după) urmă La urma urmelor. 9 ard (Îal) În sfârșit. 10-11 ard (Îla) Cel de apoi Ultimul (cu care se sfârșește lumea). 12 ard (Îla) Cea (mai) de apoi Cea din urmă Si: ultima. 13 ard (Precedă un adjectiv; înv) Arată că însușirea exprimată de adjectiv este în centrul atenției vorbitorului. 14 ard (Urmat de mai) Formează superlativul relativ. 15 ard (Îlav) Cel mult Maximum. 16 ard (Îal) În cazul cel mai favorabil. 17 ard (Îlav) Cel puțin Minimum. 18 ard (Îal) Măcar. 19 ard (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Persoana care este... 20 ard (Bot; îc) Cele-cinci-degete Buruiană de leac, cu cinci ramuri ca degetele, ce crește în păduri și pe câmpii. 21-24 pd Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în timp (în spațiu sau), de vorbitor. 25 pd Determinat de un adjectiv, înlocuiește substantivul exprimat anterior, spre a evita repetarea lui. 26 pd (Se repetă după o pauză, spre a explica substantivul precedent) Și acesta este... 27 pd (Îs; înlocuiește un substantiv nenumit, de la sine înțeles) Cel bun Omul bun. 28 pd (Îs) Cele trebuincioase Lucrurile trebuincioase. 29 pd (Îs) Cele sfinte Sfânta cuminecătură. 30 pd (Pop; îs) Cel pădureț Sifilis. 31 pd (Pop; îs) Cel pierit Sifilis. 32 pd (Pop; îs) Cel adânc (sau fără fund) Abis. 33 pd (Pop; îas) Haos. 34 pd (Pop; îs) Cel alb Înger care păzește o comoară Cf știma banilor. 35 pd (Med pop; îs) Cei-răi Boală de care (omul sau) vita se umflă ca un burduf. 36 pd (Med pop; îls) Cel rău Răul cel mare Cf ceas rău. 37 pd (Îls) Cel de sus Dumnezeu. 38 pd (Pop; eufemistic; îls) Cel de pe comoară (sau cu coarne, din bolovani, cu chitia, cu căciula roșie, din puț, din baltă, de pe scorbură) Drac. 39-40 pr (Îs) Cel ce (Acela) care. 41 pr (Îas) Împreună cu verbul a fi, scoate în relief subiectul unei acțiuni. 42 pr (Înv; îa) Cine. 43-44 pr (Îs) Cel care Cel ce (36-37).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cela, ceea [At: COD. VOR. 95/8 / V: ceala, ceaia, celași, ceeași / Pl: ceia, celea, G-D: celuia, celeia, celora / E: acela, aceea (cu afereza lui a)] 1 pd (Pop) Acela. 2 pd (Când se referă la cea mai îndepărtată dintre două poziții) Celălalt. 3 pd (Îs) Toate cele Totul. 4 pd (Îs) Multe cele Diverse. 5 pd (Îs) Alte cele Altceva. 6 pd (Îlav) Ba ceea..., ba ceea Ba una, ba alta. 7 pd (Înv; îlav) Cealea între cealea (Exprimă un superlativ) Deosebit de bune, de alese, de mari etc. 8 pd (În corelație cu ceasta) Una sau alta. 9 pd (În corelație cu sine însuși) Unul-altul. 10 pd (Îlpr) Cela de cela Care mai de care. 11 pd (Pop; îlav) Iasta ceea Una-alta. 12 (Îlav) Ceea ce Ce (relativ). 13 pr (Înv; îlav) Ca ceaia ce Ca unul care. 14 pr (Îal) Deoarece. 15 pd (Înv; îlav) Pentru ceaia ce Pentru că. 16 pr (Înv; îclav) Acela cela ce Acela care. 17 pr (Înv; îlav) Fiecine cela ce Oricine. 18 ad (Pop; postpus) Acela. 19 ad (Pop) Cel pe care-l cunoaște auditorul, despre care s-a mai vorbit, cu diverse conotații: lipsă de considerație, indiferență etc.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CEL, CEA, cei, cele, adj. dem. (antepus), art., adj., pron. dem. I. Adj. dem. (antepus) (Pop.) (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor). Ia în brațe cea căldare. ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art., adj. 1. (Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat) Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal sau cardinal) Cele trei fete. Cel de-al treilea copac. 3. (Urmat de „mai” formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În loc. adv.) Cel mult = a) maximum; b) în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem. Cel puțin = a) minimum; b) măcar, barem. 4. (Substantivează adjectivul pe care îl precedă) Cel bogat. III. Pron. dem. 1. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor). Cel de dincolo. ◊ (Loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul. (Intră în formarea unui pronume relativ compus). 2. Cel ce = care. [Gen.-dat. sg. Celui, celei, gen.-dat. pl. celor] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CÉLA, CÉEA, ceia, celea, pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora] – Din acela, aceea (cu afereza lui a).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
CEL2, CEA, cei, cele, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află (mai) departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; și în forma cela, ceea; popular și familiar, în opoziție cu cest) 1. (Precedă substantivul; de obicei însă urmează după substantiv, avînd forma cela, ceea) Acel, acela. Vezi tu muntele cela de colo? Să nu te ducă păcatele să vînezi pe-acolo, că este nevoie de cap. ISPIRESCU, L. 41. Ia mai sfîrșește o dată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi. CREANGĂ, P. 189. Ah! unde-i vremea ceea cînd, eu ceream un vad Să ies la lumea Zargă. EMINESCU, O. I 92. La cea casă mare Cu ferești în soare, Multe buți de toate Se lovesc în coate. ALECSANDRI, B. P. 121. ◊ (Urmînd după substantiv, în forma de f. pl. cele) Și merge și merge, pînă cînd, pe înserate, ajunge la curțile cele. CREANGĂ, P. 301. ♦ (Cu valoare emfatică- numai înaintea substantivului) Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitînd cele nevoi. VLAHUȚĂ, P. 9. Chirică, cum îi treaba băieților, se acățăra pe cele garduri. CREANGĂ, P. 163. Vino, moș Trohine, de gioacă cu noi; hai, doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe. ALECSANDRI, T. 380. Ia deci în brațe ce-i ploscă burduhoasă și-ți răcorește gîtlejul. NEGRUZZI, S. I 245. Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta, mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3. 2. (Mold., Transilv., mai ales în forma cela, ceea, stă totdeauna înaintea substantivului, fiind mai accentuat decît acesta) Celălalt. Ține de cela capăt de țiglă și eu oi ține de cestălalt. SBIERA, P. 34. Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83. Priveam Prutul cum curge și fericeam pe cazacul cu barca lungă de la pichetul din ceea parte. NEGRUZZI, S. I 61. Și spre Dunărea pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 132. ◊ Expr. Ceea (sau, rar, cea) lume = (în credințele religioase) lumea cealaltă, de apoi; (în basme) celălalt tărîm. Ajunse fiul oii pe cea lume. RETEGANUL, P. I 65. S-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume. CREANGĂ, P. 98. Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. m. celui, f. celei,. gen.-dat. pl. celor; (cînd are forma cela, ceea) gen.-dat. sg. m. celuia, f. celeia, gen.-dat. pl. celora.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CEL3, CEA, cei, cele, art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce... relele lor. BĂLCESCU, O. II 11. Voi părăsi locașul unde-am nădejduit, Pe aripile morții celei mîntuitoare. ALEXANDRESCU, M. 7. Ochii tăi cei negrișori Umple-mi trupul de fiori, Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31. ◊ (Întrebuințat numai din necesitățile ritmului) Iar steaua cea polară-i arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Intră în formarea numelor unor personalități din istorie, mai ales atunci cînd atributul e un epitet stabil) Ștefan cel Mare. Ion-vodă cel Cumplit. Mircea cel Bătrîn. ◊ (Cînd substantivul este determinat de mai multe adjective, art. «cel» se pune o singură dată) Doar zefirul Musafirul Cel șăgalnic și pribeag A trecut pe lîngă prag. IOSIF, V. 137. 2. (Stă înaintea unui numeral ordinal, de care se leagă în mod obișnuit prin prep. «de») Copacul cel de-al treilea. ▭ Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132. Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dîntîie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. 3. (La pl., determină numerale cardinale care exprimă un număr cunoscut de obiecte sau ființe sau un grup de obiecte sau ființe cu însușiri comune) Am primit cei două sute de lei. ▭ Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete. ISPIRESCU, L. 5. I-a spus ce se petrecuse... în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99. 4. (Împreună cu comparativul servește la formarea superlativului relativ) Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului. CREANGĂ, P. 183. Ajunse... una din cele mai frumoase provincii ale întinsei împărății romane. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Cînd mai multe superlative relative se referă la același substantiv, art. «cel» se pune, de obicei, o singură dată) Cel mai bun, mai afectuos și mai devotat prieten. ◊ (De obicei cu elipsa lui «mai», în unele construcții fixe) Loc. adv. Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Voi juca cel mult o partidă de șah. Cel puțin = admițînd numărul sau măsura cea mai mică; pe puțin (socotit), măcar, barem, încalte. Socotiră cu mintea lor că tîlharii trebuie să fie cel puțin doi. ISPIRESCU, L. 373. Caii de la roate erau cel puțin de trei stînjeni depărtați de naintașii pe care-i mîna un frumos băiat ca de 16 ani. NEGRUZZI, S. 1 37. (Locuțiune cu valoare de numeral ordinal) Cel din urmă sau cel (mai) de pe urmă = ultimul. Încă-ți mai dau o dată carul, dar asta ți-a fi cea din urmă. CREANGĂ, P. 45. Am auzit cele de pe urmă cuvinte ale lor. ALECSANDRI, T. II 24. (Loc. adv.) În cele din urmă sau în cele (mai) de pe urmă= la urma urmelor, în sfîrșit. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU. L. 15. ♦ (Expr.) Cea mai de pe urmă = ultima dorință (înainte de moarte). Să împlinească cea mai de pe urmă a moșului. CREANGĂ. P. 184. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. m. celui, f. celei și (Mold.) cei (EMINESCU, O. I 188, ALECSANDRI, P. II 20), gen.-dat. pl. celor.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CEL1, CEA pron. dem. v. cela2.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÉLA2, CÉEA, ceia, celea, pron. dem. (Indică o ființă sau un lucru (mai) depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; uneori și în forma de m. sg. cel și de f. pl. cele; popular și familiar, în opoziție cu cest) 1. Acela. Golanul naibii, care-ndopa la merindea celuia, dete din umeri și zise... RETEGANUL P. I 22. Tu ai dreptate; cela aiurează. ISPIRESCU, L. 178. ◊ (Urmat de «ce» sau «care» formează pronume relative compuse) Cel (sau cela, la pl. cei) ce sau cel (la pl. cei) care = acela (sau aceia) care. Fraților, a cuvîntat el, umpleți iar cupele și beți și pentru cei care ar lupta și de-acum înainte împotriva asupritorilor și viclenilor. SADOVEANU, N. P. 268. Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți, înt cei muriți. EMINESCU, O. I 59. Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor. Merită să-l poarte, spre rușinea lor. BOLINTINEANU, P. I 4. Nu e nebun cel ce mănîncă șapte pite, ci cela ce i le dă. Ceea (sau cele, celea) ce = lucrul (sau lucrurile) care. Ei, fata m-a, nu ți-am spus eu că nu se mănîncă tot ceea ce zboară? ISPIRESCU, L. 14. Întorcîndu-se roabele, spuse doamnei lor cele ce văzură. ISPIRESCU, L. 24. Și-a pus mînile în cap de ceea ce-a găsit acasă. CREANGĂ, P. 290. Este și păcat a pune pe lume să citească ceea ce n-a fost. GHICA, S. 89. ◊ (Mold., Transilv.; în forma de femiin și cu sens neutru, în expr.) Toate cele (sau celea) = totul, toate. Se vede că Ileana Cosinzeana era năzdrăvană și știa toate celea. RETEGANUL, P. III 21. Cînd m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua cîmpii. CREANGĂ, P. 77. Și era una la părinți. Și mîndră-n toate cele. EMINESCU, O. 1 167. Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte și toate celea din ea reduse în analogie. EMINESCU, N. 31. Multe cele (sau celea) = multe și de toate. Multe cele-ai petrecut Și toate le-ai isprăvit. SEVASTOS, N. 146. Alte cele (sau celea) = altceva; alte lucruri. Domnul... ne-a chemat ieri la lucru, iar eu, avînd alte cele pe acasă, mi-am trimes nevasta. RETEGANUL, P. II 49. Sărutări erau răspunsuri La-ntrebări îndeosebi. Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi, EMINESCU, O. I 112. Ba ceea... ba ceea... = ba una... ba alta... Băbătia lui de la o vreme încoace nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi: ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut pe ursită... CREANGĂ, P. 111. 2. (în forma cel, cea, determină un participiu, un adjectiv sau o locuțiune adjectivală, dîndu-i valoare de substantiv) Tîrziu de tot s-a ridicat, Și ochii-i se făcură grei Ca celui îmbătat, Și spre fîntînă s-a plecat. Privind în fundul ei. COȘBUC, P. I 231. Ipate, ca cel cu grija în spate, se frămîntă și, obosit fiind, se lasă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158. În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat. NEGRUZZI, S. I 248. Sămănat-am mac în prag, Să vie cine mi-i drag, Ș-a ieșit macul mărunt, Luatu-m-a cel urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169. ◊ (În forma cela, cu valoare emfatică) Ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. ◊ (Înlocuiește substantivul exprimat mai înainte, spre a evita repetarea lui) Nu se știa care din toate acele vorbe este cea adevărată. CREANGĂ, P. 233. Mîndra naltă și subțire E făcută spre iubire; Mîndra mică, rotunjoară, Cu iubirea te omoară... Place-mi și cea năltișoară. Place-mi și cea rotunjoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ (Precedat de un «de» sau «din» partitiv) Nemaifiind supărat de nimene, trage Ioan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 313. Și turna d-asupra-n coș Grîu mărunțel de cel roș. TEODORESCU, P. P. 147. ◊ Expr. (Popular) Cel de sub = dumnezeu. Copiii și nevasta să-i las în știrea celui de sus. CREANGĂ, P. 46. Cel de pe comoară sau cel cu coarne = dracul. Al dracului băiet! Parcă ești ceI de pe comoară, măi, de știi toate cele. CREANGĂ, P. 150. ◊ (În forma de feminin și cu sens neutru) Ipolit nu m-asculta, dedat fiind cu totul a ceti cele scrise în tăbliți. NEGRUZZI, S. I 46. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. celuia, f. celeia, gen.-dat, pl. celora; (cînd are forma cel, cea) gen.-dat. sg. m. celui, f. celei, gen.-dat. pl. celor.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CÉLA1, CÉEA adj. dem. v. cel2.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ÎNCELUÍ vb. IV v. celui.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CEL1, CEA pron. dem. v. cela2.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
CEL2, CEA, cei, cele, adj. dem., art. adj. I. Adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor). 1. (Când urmează după substantiv are forma cela, ceea) Acela, aceea. Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi (CREANGĂ). ♦ (Cu valoare emfatică, înaintea substantivului) Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă (NEGRUZZI). 2. (Reg., înaintea substantivului, de obicei în forma cela, ceea) Celălalt. Și sălta din val în val Pân’ sosea la cela mal (ALECSANDRI). ◊ Expr. Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm. II. Art. adj. 1. (Precedă un adjectiv care urmează după un substantiv articulat) Fruntea ta cea albineață Umple-mi sânul de dulceață (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ (În formarea numelor unor domnitori) Ștefan cel Mare. 2. (Precedă un numeral ordinal) Cel de-al treilea copac. 3. (La pl., determină numerale cardinale) Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete (ISPIRESCU). 4. (Urmat de „mai”, formează superlativul relativ) Cel mai bun. ♦ (În expr.) Cel mult = în cazul cel mai favorabil; în cazul extrem. Cel puțin = măcar, barem. Cel din (sau de pe) urmă = ultimul. În cele din (sau de pe) urmă = în sfârșit. [Gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor – Var. (I) céla, céea (gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) adj. dem.] – Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
verb (VT408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT408) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | — |
|
plural | — |
| |
genitiv-dativ | singular | — |
|
plural | — |
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
substantiv feminin compus | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P1) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
|
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
|
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
|
celui încelui
- exemple
- Zis-a badea c-a veni Pînă-n fundul grădinii... D-a mințit și n-a venit, Doamne, rău-m-a celuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97.surse: DLRLC
- Cum mă culc, cum te visez! Pun mîna, nu te găsesc... Doamne, cum mă celuiesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 16.surse: DLRLC
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exempluexemple
- Pe mine m-a celuit de la părinți, cînd eram numai de trei ani. RETEGANUL, P. I 35.surse: DLRLC
-
-
etimologie:
- limba maghiară csalnisurse: DEX '98 DEX '09
cel cela
- 1. adjectiv pronominal demonstrativ antepus popular Arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor.surse: DEX '09 DLRLC
- comentariu Precedă substantivul; de obicei însă urmează după substantiv, având forma cela, ceea.exemple
- Ia în brațe cea căldare.surse: DEX '09
- Vezi tu muntele cela de colo? Să nu te ducă păcatele să vînezi pe-acolo, că este nevoie de cap. ISPIRESCU, L. 41.surse: DLRLC
- Ia mai sfîrșește o dată cu lupul cela; altăceva n-ai de vorbit? CREANGĂ, P. 123.surse: DLRLC
- Vorba ceea: La plăcinte înainte Și la război înapoi. CREANGĂ, P. 189.surse: DLRLC
- Ah! unde-i vremea ceea cînd eu ceream un vad Să ies la lumea largă... EMINESCU, O. I 92.surse: DLRLC
- La cea casă mare Cu ferești în soare, Multe buți de toate Se lovesc în coate. ALECSANDRI, B. P. 121.surse: DLRLC
- Și merge și merge, pînă cînd, pe înserate, ajunge la curțile cele. CREANGĂ, P. 301.surse: DLRLC
- Dac-ar fi un foc în sobă, Mi-ar părea că sîntem doi, Aș mai sta cu el de vorbă, Mai uitînd cele nevoi. VLAHUȚĂ, P. 9.surse: DLRLC
- Chirică, cum îi treaba băieților, se acățăra pe cele garduri. CREANGĂ, P. 163.surse: DLRLC
- Vino, moș Trohine, de gioacă cu noi; hai, doar ți-i mai scutura din cele bătrînețe. ALECSANDRI, T. 380.surse: DLRLC
- Ia deci în brațe cea ploscă burduhoasă și-ți răcorește gîtlejul. NEGRUZZI, S. I 245.surse: DLRLC
- Iar la cea măicuță Să nu spui, drăguță, Că la nunta mea A căzut o stea. ALECSANDRI, P. P. 3.surse: DLRLC
-
- comentariu Moldova Transilvania Mai ales în forma cela, ceea, stă totdeauna înaintea substantivului, fiind mai accentuat decât acesta.exemple
- Ține de cela capăt de țiglă și eu oi ține de cestălalt. SBIERA, P. 34.surse: DLRLC
- Da bine, moșnege, cînd ai venit în cela rînd parcă erai în toată mintea. CREANGĂ, P. 83.surse: DLRLC
- Priveam Prutul cum curge și fericeam pe cazacul cu barca lungă de la pichetul din ceea parte. NEGRUZZI, S. I 61.surse: DLRLC
- Și spre Dunărea pleca, Apa-n două despica Și sălta din val în val Pîn’ sosea la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 132.surse: DLRLC
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exempleexemple
- Ajunse fiul oii pe cea lume. RETEGANUL, P. I 65.surse: DLRLC
- S-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume. CREANGĂ, P. 98.surse: DLRLC
- Muri după ce mîncă trei oi fripte și bău o balercă de pelin, zicînd că nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd și însetat. NEGRUZZI, S. I 247.surse: DLRLC
-
-
- 2. articol adjectival Precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat.surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 6 exempleexemple
- Fruntea ta cea lată. Ștefan cel Mare. Ion-vodă cel Cumplit. Mircea cel Bătrân.surse: DEX '09 DLRLC
- Robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce... relele lor. BĂLCESCU, O. II 11.surse: DLRLC
- Voi părăsi locașul unde-am nădejduit, Pe aripile morții celei mîntuitoare. ALEXANDRESCU, M. 7.surse: DLRLC
- Ochii tăi cei negrișori Umple-mi trupul de fiori, Fruntea ta cea albineață Umple-mi sînul de dulceață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31.surse: DLRLC
- Iar steaua cea polară-i arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92.surse: DLRLC
- La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142.surse: DLRLC
- comentariu Când substantivul este determinat de mai multe adjective, articolul «cel» se pune o singură dată.surse: DLRLC un exempluexemple
- Doar zefirul Musafirul Cel șăgalnic și pribeag A trecut pe lîngă prag. IOSIF, V. 137.surse: DLRLC
-
-
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exempleexemple
- Cele trei fete. Cel de-al treilea copac.surse: DEX '09 DLRLC
- Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă, iară el devine tatăl. EMINESCU, O. I 132.surse: DLRLC
- Cîtă poamă e tomnie, Nice una nu-i dulcie Ca măicuța cea dîntîie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209.surse: DLRLC
- 3.1. (la) plural Determină numerale cardinale care exprimă un număr cunoscut de obiecte sau ființe sau un grup de obiecte sau ființe cu însușiri comune.surse: DLRLC 3 exempleexemple
- Am primit cei două sute de lei.surse: DLRLC
- Să-și aleagă de soție pe una din cele trei fete. ISPIRESCU, L. 5.surse: DLRLC
- I-a spus ce se petrecuse... în cele două nopți din urmă. CREANGĂ, P. 99.surse: DLRLC
-
-
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exempleexemple
- Cel mai bun.surse: DEX '09
- Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului. CREANGĂ, P. 183.surse: DLRLC
- Ajunse... una din cele mai frumoase provincii ale întinsei împărății romane. BĂLCESCU, O. II 11.surse: DLRLC
- 4.1. Când mai multe superlative relative se referă la același substantiv, articolul «cel» se pune, de obicei, o singură dată.surse: DLRLC un exempluexemple
- Cel mai bun, mai afectuos și mai devotat prieten.surse: DLRLC
-
- surse: DEX '09
- surse: DEX '09 DLRLC un exempluexemple
- Voi juca cel mult o partidă de șah.surse: DLRLC
-
- surse: DEX '09
- surse: DEX '09 DLRLC 2 exempleexemple
- Socotiră cu mintea lor că tîlharii trebuie să fie cel puțin doi. ISPIRESCU, L. 373.surse: DLRLC
- Caii de la roate erau cel puțin de trei stînjeni depărtați de naintașii pe care-i mîna un frumos băiat ca de 16 ani. NEGRUZZI, S. 1 37.surse: DLRLC
-
-
- surse: DEX '09 DEX '98 9 exempleexemple
- Cel bogat.surse: DEX '09
- Tîrziu de tot s-a ridicat, Și ochii-i se făcură grei Ca celui îmbătat, Și spre fîntînă s-a plecat. Privind în fundul ei. COȘBUC, P. I 231.surse: DLRLC
- Ipate, ca cel cu grija în spate, se frămîntă și, obosit fiind, se lasă oleacă jos pe iarbă și adormi dus. CREANGĂ, P. 158.surse: DLRLC
- În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat. NEGRUZZI, S. I 248.surse: DLRLC
- Sămănat-am mac în prag, Să vie cine mi-i drag, Ș-a ieșit macul mărunt, Luatu-m-a cel urît. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 169.surse: DLRLC
- Ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79.surse: DLRLC
- Nemaifiind supărat de nimene, trage Ioan un somn de cele popești. CREANGĂ, P. 313.surse: DLRLC
- Și turna d-asupra-n coș Grîu mărunțel de cel roș. TEODORESCU, P. P. 147.surse: DLRLC
- Ipolit nu m-asculta, dedat fiind cu totul a ceti cele scrise în tăbliți. NEGRUZZI, S. I 46.surse: DLRLC
- diferențiere Determină un participiu, un adjectiv sau o locuțiune adjectivală, dându-i valoare de substantiv.surse: DLRLC
- 5.1. Înlocuiește substantivul exprimat mai înainte, spre a evita repetarea lui.surse: DLRLC 2 exempleexemple
- Nu se știa care din toate acele vorbe este cea adevărată. CREANGĂ, P. 233.surse: DLRLC
- Mîndra naltă și subțire E făcută spre iubire; Mîndra mică, rotunjoară, Cu iubirea te omoară... Place-mi și cea năltișoară. Place-mi și cea rotunjoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76.surse: DLRLC
-
-
- 6. pronume demonstrativ Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor.surse: DEX '09 DEX '98 un exempluexemple
- Cel de dincolo.surse: DEX '09 DEX '98
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exempluexemple
- Copiii și nevasta să-i las în știrea celui de sus. CREANGĂ, P. 46.
-
- surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exempluexemple
- Al dracului băiet! Parcă ești ceI de pe comoară, măi, de știi toate cele. CREANGĂ, P. 150.surse: DLRLC
-
- surse: DLRLC 2 exempleexemple
- Încă-ți mai dau o dată carul, dar asta ți-a fi cea din urmă. CREANGĂ, P. 45.surse: DLRLC
- Am auzit cele de pe urmă cuvinte ale lor. ALECSANDRI, T. II 24.surse: DLRLC
-
- 6.4. locuțiune adverbială În cele din urmă sau în cele (mai) de pe urmă = la urma urmelor, în sfârșit.surse: DLRLC un exempluexemple
- În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU. L. 15.surse: DLRLC
-
- surse: DLRLC un exempluexemple
- Să împlinească cea mai de pe urmă a moșului. CREANGĂ. P. 184.surse: DLRLC
-
-
- surse: DEX '09
- 7.1. Cel ce = caresurse: DEX '09 DEX '98
-
etimologie:
- acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).surse: DEX '09 DEX '98
cela cel
- surse: DEX '09
- 1. pronume demonstrativ popular Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor.exemple
- Golanul naibii, care-ndopa la merindea celuia, dete din umeri și zise... RETEGANUL P. I 22.surse: DLRLC
- Tu ai dreptate; cela aiurează. ISPIRESCU, L. 178.surse: DLRLC
- exemple
- Se vede că Ileana Cosinzeana era năzdrăvană și știa toate celea. RETEGANUL, P. III 21.surse: DLRLC
- Cînd m-aș potrivi eu babei la toate cele, apoi aș lua cîmpii. CREANGĂ, P. 77.surse: DLRLC
- Și era una la părinți. Și mîndră-n toate cele. EMINESCU, O. 1 167.surse: DLRLC
- Să ne închipuim lumea redusă la dimensiunile unui glonte și toate celea din ea reduse în analogie. EMINESCU, N. 31.surse: DLRLC
-
- surse: DEX '09 DLRLC un exempluexemple
- Multe cele-ai petrecut Și toate le-ai isprăvit. SEVASTOS, N. 146.surse: DLRLC
-
- exemple
- Domnul... ne-a chemat ieri la lucru, iar eu, avînd alte cele pe acasă, mi-am trimes nevasta. RETEGANUL, P. II 49.surse: DLRLC
- Sărutări erau răspunsuri La-ntrebări îndeosebi. Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi, EMINESCU, O. I 112.surse: DLRLC
-
- surse: DEX '09 DLRLC un exempluexemple
- Băbătia lui de la o vreme încoace nu știu ce avea, că începuse a scîrțîi: ba c-o doare ceea, ba c-o doare ceea, ba-i e făcut de năjit, ba că-i e făcut pe ursită... CREANGĂ, P. 111.surse: DLRLC
-
- 1.5. Intră în formarea unor pronume relative compuse:surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 1.5.1. Cel (sau cela, la plural cei) ce sau cel (la plural cei) care = acela (sau aceia) care.surse: DLRLC 4 exempleexemple
- Fraților, a cuvîntat el, umpleți iar cupele și beți și pentru cei care ar lupta și de-acum înainte împotriva asupritorilor și viclenilor. SADOVEANU, N. P. 268.surse: DLRLC
- Cel ce în astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți, sînt cei muriți. EMINESCU, O. I 59.surse: DLRLC
- Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor. Merită să-l poarte, spre rușinea lor. BOLINTINEANU, P. I 4.surse: DLRLC
- Nu e nebun cel ce mănâncă șapte pite, ci cela ce i le dă.surse: DLRLC
-
- 1.5.2. Ceea (sau cele, celea) ce = lucrul (sau lucrurile) care.exemple
- Ei, fata mea, nu ți-am spus eu că nu se mănîncă tot ceea ce zboară? ISPIRESCU, L. 14.surse: DLRLC
- Întorcîndu-se roabele, spuse doamnei lor cele ce văzură. ISPIRESCU, L. 24.surse: DLRLC
- Și-a pus mînile în cap de ceea ce-a găsit acasă. CREANGĂ, P. 290.surse: DLRLC
- Este și păcat a pune pe lume să citească ceea ce n-a fost. GHICA, S. 89.surse: DLRLC
-
-
-
- surse: DEX '09 DEX '98 un exempluexemple
- Omul cela. Femeia ceea.surse: DEX '09 DEX '98
-
etimologie:
- acela, aceea (cu afereza lui a).surse: DEX '09 DEX '98