CASTĂ, caste, s. f. (La hinduși, egipteni sau la alte popoare orientale) Grup social închis, endogamic, strict delimitat de altele prin origine comună, ocupații, privilegii; p. ext. grup social închis care își păstrează privilegiile. ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

cast, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 56 / Pl: caști, ~e / E: lat castus] 1 Pur. 2 Virtuos.

castă sf [At: DEX² / Pl: ~te / E: fr caste] 1 Grup social închis și strict delimitat prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lui, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale. 2 (Pgn) Grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). 3 (Îs) Spirit de ~ Spirit îngust, exclusivist.

castel sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I, 24/2 / Pl: ~e / E: lat castellum cf pn kasztel, it castello] 1 (Ist) Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali. 2 Casă mare care imită arhitectura medievală. 3 (Îe) ~e în Spania Visuri irealizabile. 4 (Îs) ~ de apă Construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. 5 Construcție situată deasupra punții superioare a unei nave.

caște sf [At: ODOBESCU, O. II, 63 / V: ~tie / Pl: nct / E: ger Kasten] (Tip) Cutie având compartimente în care se păstrează literele de același caracter Si: casă¹ (38).

caștie sf vz caște

*CASĂ², ⦿CASSĂ (pl. -se) sf. 1 Ladă de fier unde se păstrează bani sau acte de valoare: ~ de bani (🖼 936) ¶ 2 Banii, valorile ce se află în lada de fier; a face casa, a verifica socotelile sumelor depuse în casă ¶ 3 ⚚ Biroul, locul unde se fac plățile într’un stabiliment comercial sau fonciar ¶ 4 ⚚ Stabiliment unde se depun fonduri spre păstrare: ~ de depuneri și consemnațiuni, stabiliment public unde se încredințează spre păstrare depozite voluntare sau judiciare; ~ de economie, stabiliment public unde se primesc spre păstrare sume mici de bani servindu-le și o dobîndă ¶ 5 CAȘTE [it. cassa].

*CAST adj. Curat (la suflet), nevinovat, fără prihană, neprihănit: M’acopere cu dulcea, ~a Și visătoarea ei privire VLAH. [lat.].

*CASTĂ (pl. -te) sf. 1 Seminție, trib; fie-care din clasele în care se împart unele popoare (în vechiul Egipt, în India, etc.)¶ 2 pr. ext. Clasă socială, tagmă: constituesc o ~ nobiliară BĂLC. [fr.].

*CASTEL (pl. -ele) sn. 💒 1 Clădire mare fortificată, cetățuie înconjurată cu șanțuri și cu ziduri înalte si groase și cu turnulețe din distanță în distanță, care servea de locuință unui senior feudal (🖼 953): pe creasta zidului dinspre miază-noapte se văd rămășițele unui vechiu ~ VLAH. ¶ 2 Palat, casă mare regală, princiară sau boieiească, la țară: ~ul Peleș ¶ 3 Ⓕ A-și face, a-și clădi ~e în Spania, a-și face închipuiri, proiecte cu neputință de realizat [lat.].

CAȘTE sf. 📰 Cutie cu multe despărțituri unde sînt clasate literele de tipar; numită și „casă” (🖼 963) [ung. kasta < germ. Kasten].

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor lor, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. gener. grup social închis care își păstrează privilegiile și interesele (egoiste). ◊ Expr. Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. – Din fr. caste.

CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Virtuos, pur, neprihănit, nepătat. Eu cred că nu-i nici una Cu păcate! Cea mai castă Treacă-ntîi! COȘBUC, P. I 73. «Diva», care nu cunoștea moravurile caste ale publicului brăilean, apare pe scenă într-un costum abracadabrant. CARAGIALE, O. III 10.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și exclusiviste, strict delimitate prin originea comună, profesiunea și privilegiile deosebite ale membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis, care își păzește interesele și privilegiile. Ultimii treizeci de ani au fost ani de lupte crîncene.,. împotriva regimurilor antipopulare sprijinite de caste militare și de marii latifundiari semifeudali. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 4/1. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist.

CASTEL, castele, s. n. 1. Casă mare medievală, prevăzută cu turnuri și creneluri, înconjurată cu ziduri și cu șanțuri, servind ca locuință fortificată seniorilor feudali; fortăreață, cetățuie; (astăzi) casă mare și luxoasă, imitînd arhitectura medievală. In marginea dinspre pădure a satului răsar din pieptul unui deal zidurile înalte și roșiatice ale mărețului castel. VLAHUȚĂ, O. AL. 145. Stă castelul singuratic, ogiindindu-se în lacuri. EMINESCU, O. I 152. Ce castel e acesta? întrebă Sobiețchi cînd, ridicînd capul, zări pe sprînceana dealului înălțîndu-se trufașă dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere. 2. (În expr.) Castel de apă = construcție specială, de obicei de beton armat, în care se fac rezerve de apă, în vederea alimentării, prin conducte, a unei fabrici, a unei aglomerări umane etc.

CAST, -Ă, caști, -ste, adj. Pur, neprihănit; virtuos. – Lat. lit. castus.

CASTĂ, caste, s. f. Fiecare dintre grupurile sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin profesiunea și prin privilegiile membrilor ei, în care este împărțită societatea în India și în alte țări orientale; p. ext. grup social închis care își păzește interesele (egoiste). ◊ Spirit de castă = spirit îngust, închis, exclusivist. – Fr. caste.

CASTEL, castele, s. n. 1. Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și creneluri, înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, imitînd arhitectura medievală. ◊ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice. 2. (În expr.) Castel de apă = construcție specială (în formă de turn) care servește ca rezervor de apă. – Lat. lit. castellum.

CAST, -Ă adj. Pur, neprihănit, neîntinat, nepătat; virtuos. [< lat. castus, cf. it. casto].

CASTĂ s.f. Fiecare dintre clasele sociale închise și strict delimitate prin originea comună, prin privilegiile membrilor lor etc., în care era împărțită societatea din India și din alte țări orientale; (p. ext.) grup social închis care își apăra izolarea și privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de castă = spirit îngust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasă pură].

CASTEL s.n. 1. Construcție fortificată, medievală, prevăzută de obicei cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și cu șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, luxoasă, clădită după arhitectura medievală. ◊ Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apă = construcție de beton armat în care se păstrează apă pentru alimentarea unor fabrici, locuințe etc. 2. Fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello].

CAST, -Ă adj. pur, neprihănit, neîntinat; nepătat, virtuos. (< it. casto, lat. castus)

CASTĂ s. f. 1. (la hinduși, egipteni și la alte popoare orientale) categorie socială închisă, strict delimitată prin originea comună, ocupații, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social închis care își apără cu strictețe privilegiile; clan, clică. 2. ansamblu de indivizi în cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care îndeplinesc aceleași funcții. (< fr. caste, port. casta)

CASTEL s. n. 1. construcție fortificată, medievală, cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și șanțuri, servind ca reședință seniorilor feudali. ♦ ~e în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apă = rezervor, construcție înaltă, destinată acumulării apei potabile sau industriale și distribuirii ei. 2. fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn deasupra punții superioare a unei nave. (< lat. castellum, it. castello)

castel-cetate s. n. Castel întărit ca o cetate ◊ „Din Gilău, localitate cu un vechi castel-cetate (sec. XV) se poate ajunge urmând drumul de pe Valea Someșului Rece, la cabana cu același nume situată la 27 km distanță.” I.B. 8 IX 67 p. 2. ◊ „În ultimii ani l-a covârșit o criză de mizantropie. S-a recluzat într-un fel de castel-cetate din apropierea orașului Las Vegas.” Cont. 10 XII 70 p. 9 (din castel + cetate)

castel-muzeu s. n. Castel folosit ca muzeu ◊ „În mod deosebit spărgătorii sunt atrași de zecile de castele-muzeu presărate în regiunea orașelor Koblenz și Bingen din Renania și în landul Hessen.” I.B. 3 XII 70 p. 4 (din castel + muzeu)

CAST ~ă (caști, ~e) Care este cinstit și neprihănit; pur. /<lat. castus

CASTĂ ~e f. 1) (în India și în alte state orientale) Clasă socială delimitată prin origine, ocupații și privilegii comune. 2) Grup social închis cu privilegii și cu spirit exclusivist. /<fr. caste

CASTEL ~e n. 1) (în evul mediu) Construcție fortificată, prevăzută cu turnuri și creneluri, în care locuiau seniorii feudali. 2) Casă mare și luxoasă, construită în stil medieval. * ~ de apă rezervor pentru acumularea și distribuirea apei. /<lat. castellum

cast a. curat, rezervat și modest.

castă f. 1. fiecare din clasele unui popor (la Egipteni și în India); 2. fig. clasă socială: castă nobiliară.

castel n. 1. odinioară, la seniorii medievali, locuință fortificată, înconjurată cu ziduri groase, cu turnuri și șanțuri, etc.: stă castelul singuratic, oglindindu-se ’n lacuri EM.; 2. casă mare și frumoasă la țară: Castelul Peleșului.

caște f. cutie cu despărțituri unde sunt așezate literele de tipar. [Ung. KÁSTA (din nemț. KASTEN)].

*cast, -ă adj., pl. caștĭ, caste (lat. castus). Curat, fără pată morală: suflet cast. Căruĭa nu-ĭ place vorba saŭ purtarea urîtă: ureche castă.

*cástă f., pl. e (fr. caste, it. sp. casta, d. lat. castus, cast, pur, neamestecat). Fiecare din clasele în care se împarte poporu în India: casta brahmanilor. Clasă socială: casta nobililor. Spirit de castă, sentiment de solidaritate p. casta ta și de ură p. ceĭ-lalțĭ.

*castél n., pl. e (lat. castellum, dim. d. castrum, redută, fort. V. coșteĭ). Casă feudală fortificată. Locuință de suveran. Vilă mare.

cáște f., pl. căștĭ (ung. kasta, d. germ. kasten, lădiță). Casă de ținut literele în tipografie. V. casă 2.

cast adj. m., pl. caști; f. castă, pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

castel s. n., pl. castele

cast adj. m., pl. caști; f. castă, pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

castel s. n., pl. castele

caștă s. f., pl. caște

cast adj. m., pl. caști; f. sg. castă, pl. caste

castă s. f., g.-d. art. castei; pl. caste

castel s. n., pl. castele

cast, -stă; caști, -ste pl.

cast (castă), adj. – Pur, neprihănit. It. casto, lat. castus (sec. XIX). – Der. castitate, s. f., din lat.

castel (castele), s. n. – Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri. – Var. (înv., Trans.) caștei, coștei. Lat. castellum (sec. XVII); var. din mag. kastély. Der. castelan, s. m. (persoană care stăpînește un castel).

caște s. f. – În tipografie, lumina paginii. Germ. Kasten, prin intermediul pol. kaszta, sau al mag. kásta (Cihac, II, 45).

CASTEL GANDOLFO, localit. în Italia centrală (Latium); c. 4,8 mii loc. Palat papal construit în 1628 de arhitectul Maderno, la cererea papei Urban VIII (sec. 17). Reșed. de vară a papilor.

GUERRE AUX CHÂTEAUX PAIX AUX CHAUMIÈRES (fr.) război castelelor, pace bordeielor – Cuvinte propuse de moralistul Nicolas Chamfort ca deviză a armatelor revoluționare franceze.

a clădi / construi castele în Spania expr. (livr.) a-și face planuri irealizabile.

CAST adj. v. inocent.

CASTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.)

CASTĂ adj. fecioară, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tânără ~.)

CASTEL s. (înv.) coștei. (Un ~ feudal.)

CAȘTE s. v. casă.

CAST adj. candid, feciorelnic, fecioresc, inocent, neprihănit, nevinovat, pudic, virgin, virginal, (înv.) nestricat, prost, vergur, (fig.) curat, imaculat, neîntinat, nepătat, pur, serafic, (înv. fig.) neatins, preacurat. (Un surîs ~.)

CASTĂ s. tagmă. (Alcătuiesc o ~.)

CASTĂ adj. fecioară, neprihănită, virgină, (înv.) întreagă, (fig.) imaculată. (O tînără ~.)

CASTEL s. (înv.) coștei. (Un ~ feudal.)

caște s. v. CASĂ.

Cast ≠ corupt, depravat, stricat

Castel ≠ bojdeucă

Castele în Spania – S-ar putea spune într-adevăr că originea acestei expresii se pierde în noaptea timpurilor. Dicționarul Cuvinte înaripate de Büchmann menționează că ea s-ar trage din predica unuia dintre părinții bisericii latine, sfîntul Augustin (354-430), care a folosit imaginea „castele clădite în aer, fără temelie” (Subtracto fundamento in aere aedificare). Mai tîrziu, probabil în perioada expansiunii coloniale, cînd Spania devenise o putere cunoscută în lume, a început să circule expresia „castele în Spania”. Ea se referea la visătorii din alte țări, care plănuiau să-și făurească palate tocmai în îndepărtata Spanie, la fel cum s-ar putea spune astăzi, cînd sîntem de-abia la primul contact cu luna, că unii au și început să-și ridice... castele în lună! O dovadă în sprijinul acestei explicații, o aduc francezii, care folosesc în același sens expresia „castele în Asia”, deci tot ceva îndepărtat și iluzoriu. Expresia „castele în Spania” s-a popularizat mult datorită unei comedii de mare succes, purtînd acest titlu, și care, reprezentată la Paris în februarie 1789 (anul revoluției franceze), a ținut afișul timp de 50 ani în șir. Comedia, în versuri, de Collin d’Harleville, e o satiră la adresa celor ce-și făuresc iluzii deșarte. Eroul, un tînăr visător, își închipuie că s-a căsătorit cu o fată foarte frumoasă și bogată. Cîtva timp el trăiește o viață imaginară, dar pînă la urmă fata visată se mărită cu altul. Totuși tînărul rămîne incorigibil și pornește de la capăt cu alte planuri matrimoniale la fel de iluzorii. Adică își construiește… castele în Spania! Întîlnim foarte des această expresie, care persiflează pe cei ce-și alcătuiesc proiecte irealizabile. A folosit-o Dostoevski în Netoșka Nezvanova: „…mi-am iubit arta... mi-am clădit castele în Spania, mi-am făurit un viitor încîntător”. O găsim în Cehov (O dramă la vînătoare): „...mi-am ales o sofa turcească, m-am culcat pe ea și m-am lăsat pradă fanteziei și «castelelor în Spania»”. Dar citatul cel mai cunoscut îl găsim în Manitestul Partidului Comunist, unde, vorbindu-se despre socialiștii utopici, care visau să întemeieze falanstere (Fourier), sau home-colonies (Owen), sau Icarii (Cabet), se spune: „...pentru construirea tuturor acestor castele în Spania ei sînt nevoiți să facă apel la filantropia inimilor și pungilor burgheze”. LIT.

Guerre aux châteaux, paix aux chaumières (fr. „Război castelelor, pace colibelor”) – Deviza propusă de moralistul francez Nicolas Chamfort pentru armatele revoluționare din Franța, atunci cînd burghezia se ridicase la 1789 împotriva aristocrației. În castele se pregătesc războaiele, în colibe domnește dorința de pace. Firească apare deci chemarea la luptă împotriva castelelor spre a asigura pacea colibelor. LIT.

My house is my castle (engl. „Casa mea e castelul meu”) – Expresia e atribuită magistratului englez Edward Coke care a fost procuror general al Angliei la începutul secolului XVII și a condus cele mai faimoase procese din acea vreme. Căzut în dizerația regelui Iacob I, a fost întemnițat în Turnul Londrei, unde a scris Institutions (comentarii asupra legilor britanice), lucrare în care figurează și citatul de mai sus. La început, a servit ca maximă de drept: casa mea e proprietatea mea. Cu timpul s-a transformat într-o expresie uzuală, căpătînd și alt sens: casa mea pare în ochii mei un castel! E sensul sub care aceste cuvinte mai rezistă și astăzi în diferite scrieri! ȘT.